Home » Articole » Atacatorul de la şcoala din Graz era un împătimit al jocurilor video cu împuşcături

Atacatorul de la şcoala din Graz era un împătimit al jocurilor video cu împuşcături

12 iun. 2025
Atacatorul de la şcoala din Graz era un împătimit al jocurilor video cu împuşcături
sursa foto: Viena / Georges Schneider/Xinhua, via Agerpres
Ascultă articolul

Atacatorul care a deschis focul marţi într-o şcoală din Austria, omorând 10 persoane înainte de a se sinucide, era un împătimit al jocurilor video de tip first person shooter (FPS, în care jucătorul „vede” acţiunea desfăşurându-se ca prin ochii propriului său avatar), a indicat joi poliţia din oraşul Graz (sud-est), unde a avut loc tragedia, relatează agențiile de știri dpa şi Reuters, citate de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Michael Lohnegger, şeful biroului de investigaţii din landul Stiria, l-a descris pe fostul elev al şcolii în vârstă de 21 de ani ca fiind un introvertit, care ducea o viaţă „extrem de retrasă”.

Arthur A. „ducea o viaţă extrem de retrasă, nu lua parte la activităţi în viaţa normală exterioară, în lumea reală, prefera să se retragă în spaţiul virtual”, a declarat Lohnegger presei.

În timpul atacului de şapte minute de marţi, tânărul era înarmat cu un pistol Glock, o puşcă cu două ţevi cu patul retezat şi cu un cuţit de vânătoare. Armele le cumpărase legal, în aprilie şi mai, trecând evaluarea psihologică necesară pentru a le obţine.

În locuinţa sa poliţia a găsit planuri pentru un atac cu bombă şi o bombă artizanală nefuncţională.

Dovezile examinate până acum nu au oferit nicio indicaţie privind motivul gestului său, a menţionat Lohnegger. Atacatorul nu avea relaţii apropiate cu victimele şi îl cunoştea doar pe profesorul care a fost ucis, a adăugat el.

Autorităţile au mai afirmat că suspectul nu îşi finalizase studiile la şcoală. Presa locală a relatat că tânărul, care locuia cu mama sa la periferia oraşului Graz, se simţise hărţuit la şcoală şi a vrut răzbunare. Poliţia a refuzat să confirme acest lucru.

Vecini şi oficiali din Kalsdorf bei Graz, unde locuia, şi l-au amintit ca fiind un individ retras şi fragil, ascuns de obicei sub o şapcă şi căşti.

Întrebat despre acuzaţiile de hărţuire (bullying) de la şcoala din Dreierschutzengasse, pe care o frecventase tânărul, directorul adjunct al acesteia, Norbert Urabl, a declarat pe postul naţional de televiziune ORF că este un „subiect delicat”.

„Bullyingul este un subiect foarte delicat. Bullyingul apare la atât de multe niveluri încât este foarte dificil să identifici termenul de bullying în cazul de faţă”, a explicat el.

„Dar cert este că (…) e nevoie urgentă de mai multă sensibilitate pentru a recunoaşte procesele de hărţuire mai devreme”, a adăugat responsabilul şcolii.

Austria are una dintre cele mai puternic înarmate populaţii civile din Europa, cu aproximativ 30 de arme de foc la 100 de persoane, potrivit Small Arms Survey, un proiect de cercetare independent.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și