
Atacat de Trump, noul star al democraţilor americani Zohran Mamdani câştigă alegerile primare la New York
Zohran Mamdani, noul star al stângii americane, a câştigat alegerile primare din Partidul Democrat pentru primăria metropolei New York, cu un avans mai mare decât se aştepta înaintea de publicarea marţi a rezultatelor finale, semnalează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Mamdani, în vârstă de 33 de ani, luat în vizor de preşedintele republican Donald Trump în atacuri verbale, i-a derutat săptămâna trecută pe realizatorii de sondaje de opinie, clasându-se primul, în faţa fostului guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, care încerca la 67 de ani o revenire în prim-planul politicii după un scandal sexual.
În primul tur al unui proces electoral complex, în care alegătorii democraţi trebuie să indice ordinea preferinţelor dintre peste zece candidaţi, Mamdani a obţinut 43%, iar Cuomo – care şi-a recunoscut înfrângerea încă dinaintea rezultatelor definitive – doar 36%. La sfârşit, însă, după redistribuirea voturilor, candidatul mai tânăr a depăşit pragul de 50%, ajungând la o majoritate de 56%, cu 12 puncte procentuale mai mult decât cele 44% ale contracandidatului mai vârstnic.
„Democraţii au dat un mandat clar în favoarea unui oraş abordabil, a unei viziuni politice de viitor şi a unui lider care nu se teme să lupte cu autoritarismul în ascensiune”, a declarat Mamdani.
Victoria lui, considerată sigură, l-a propulsat în prim-planul scenei politice din Statele Unite, unde democraţii îşi caută direcţia după mandatul preşedintelui Joe Biden şi înfrângerea suferită în alegerile prezidenţiale de vicepreşedinta acestuia, Kamala Harris.
Mamdani, musulman născut în Uganda, care se proclamă „socialist” şi militează pentru cauza palestiniană, i-a atras pe tinerii din partid, dar a ajuns în acelaşi timp ţinta atacurilor conservatorilor. Aceştia i-au pus etichete cum ar fi „radical” sau chiar – urmând exemplul lui Trump – „comunist”.
Duminică, la emisiunea „Meet the Press” (În faţa presei – n. red.) a reţelei NBC, Mamdani a susţinut că nu este comunist şi i-a criticat în acelaşi timp pe cei foarte bogaţi. „Nu cred că ar trebui să avem miliardari (…) dar voi colabora cu toată lumea”, a spus el.
„Am auzit că e într-adevăr nebun şi cred că dacă oamenii din New York merg în această direcţie, sunt nebuni”, a declarat marţi Trump, întrebat despre ascensiunea vedetei democrate. Ulterior, el şi-a continuat ofensiva: „Mai multă lume spune că se află aici ilegal. (…) Vom verifica”. Preşedintele a sugerat chiar că va ordona arestarea lui Mamdani dacă acesta se va opune percheziţiilor agenţilor serviciului de imigrări al SUA (ICE).
Mamdani este fiul unui profesor universitar şi al unei cineaste şi are cetăţenia americană din 2018.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.