Articole

Noul președinte al Senatului urmează să fie ales azi. Postul a rămas vacant după demisia lui Tăriceanu. Cine sunt principalii competitori

Noul președinte al Senatului urmează să fie ales azi. Postul a rămas vacant după demisia lui Tăriceanu. Cine sunt principalii competitori

10 sept. 6
Tânărul PSD-ist care s-a apucat de politică pentru că nu putea ajunge fotbalist de top a fost numit de Dăncilă subprefect al județului Bacău

Tânărul PSD-ist care s-a apucat de politică pentru că nu putea ajunge fotbalist de top a fost numit de Dăncilă subprefect al județului Bacău

10 sept. 11
Președintele USR Vrancea își va depune mandatul după ce a fost acuzat că a exclus nejustificat membri ai organizației

Președintele USR Vrancea își va depune mandatul după ce a fost acuzat că a exclus nejustificat membri ai organizației

09 sept. 28
Cosmin Timofte îşi va depune mandatul de preşedinte al USR Vrancea joi, în conferinţa judeţeană, ca urmare a tensiunilor apărute în partid după excluderea unor membri care ar fi încălcat statutul de funcţionare, potrivit purtătorului de cuvânt al organizaţiei judeţene, Alexandra Tătaru, citată de Agerpres. „Preşedintele USR Vrancea, Cosmin Timofte, îşi va depune mandatul în […]
Viorica Dăncilă: Săptămâna viitoare mergem în Parlament. Vom vedea dacă este restructurare sau remaniere/ Pro România  nu trebuie să intre la guvernare

Viorica Dăncilă: Săptămâna viitoare mergem în Parlament. Vom vedea dacă este restructurare sau remaniere/ Pro România nu trebuie să intre la guvernare

09 sept. 12
Decizia CEx al PSD: Guvernul va fi restructurat, iar votul de încredere din Parlament va avea loc săptămâna viitoare

Decizia CEx al PSD: Guvernul va fi restructurat, iar votul de încredere din Parlament va avea loc săptămâna viitoare

09 sept. 2
Comitetul Executiv Național al PSD a decis ca premierul Viorica Dăncilă să se prezinte în fața Parlamentului cu o nouă structură a cabinetului și să ceară un vot de încredere în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil miercuri. Numărul miniștrilor va fi redus de la 27 la 20, inclusiv premierul. Votul de încredere din Parlament […]
Ludovic Orban sugerează că PPE va vota împotriva Rovanei Plumb și îi cere premierului să facă altă propunere

Ludovic Orban sugerează că PPE va vota împotriva Rovanei Plumb și îi cere premierului să facă altă propunere

09 sept. 9
Ludovic Orban, președintele PNL, îi cere premierului Viorica Dăncilă să facă altă nominalizare în locul Rovanei Plumb pentru postul de comisar european, sugerând că PPE (Partidul Popular European, din care PNL face parte) va vota în Parlamentul European contra acesteia. ”Partidul Popular European, familie politică de care aparține Partidul Național Liberal, a manifestat în mod […]
DOCUMENT Alianța USR PLUS propune președintelui Iohannis și partidelor de opoziție un acord politic și parlamentar pentru alegeri anticipate odată cu localele din 2020

DOCUMENT Alianța USR PLUS propune președintelui Iohannis și partidelor de opoziție un acord politic și parlamentar pentru alegeri anticipate odată cu localele din 2020

09 sept. 33
Dăncilă, atac dur la Iohannis: Refuzul de a numi miniștri e un abuz la adăpostul imunității totale / Președintele vrea să sacrifice România

Dăncilă, atac dur la Iohannis: Refuzul de a numi miniștri e un abuz la adăpostul imunității totale / Președintele vrea să sacrifice România

09 sept. 23
Dăncilă anunță soluția pentru deblocarea activității guvernului: adoptă o hotărâre prin care atribuțiile Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, rămas fără titular, trec la Secretariatul General al Guvernului

09 sept. 3
Rovana Plumb, despre nominalizarea pentru postul de comisar european: ”Îi mulțumesc colegului Dan Nica pentru fair play-ul arătat”

Rovana Plumb, despre nominalizarea pentru postul de comisar european: ”Îi mulțumesc colegului Dan Nica pentru fair play-ul arătat”

09 sept. 8
Rovana Plumb, nominalizată comisar european de președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îi mulțumește într-o declarație de presă lui Dan Nica, propus și el de premierul Viorica Dăncilă. ”Îi mulțumesc colegului Dan Nica pentru fair play-ul arătat”, arată Rovana Plumb în comunicatul citat. Reamintim că G4Media.ro a scris săptămâna trecută că Ursula […]
Viorica Dăncilă: Numirea Rovanei Plumb în funcția de comisar european din partea României este o reușită pentru țara noastră/ Unde a greșit premierul

Viorica Dăncilă: Numirea Rovanei Plumb în funcția de comisar european din partea României este o reușită pentru țara noastră/ Unde a greșit premierul

09 sept. 11
Relatarea unui părinte, din careul unei școli din centrul Bucureștiului: Fix ca acum 30 de ani. Directoarea cu reprezentanții primăriei, poliției, bisericii, nu m-ar mira să fi fost și de la Elcen sau Metrorex, băteau câmpii

09 sept. 13
O clădire emblematică a Timișoarei, ajunsă în paragină, va fi transformată în Muzeul Revoluției din Decembrie 1989

O clădire emblematică a Timișoarei, ajunsă în paragină, va fi transformată în Muzeul Revoluției din Decembrie 1989

09 sept.
Fostul sediu al Comenduirii Garnizoanei Timișoara, o clădire monument istoric din secolul 18, va fi transformat în Muzeul Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989. Un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Culturii arată că noul muzeu va colecţiona documente, materiale şi mărturii cu privire la Revoluţia din Decembrie 1989, dar şi legate […]
Alianța USR PLUS anunță că se opune numirii Rovanei Plumb în funcția de comisar european

Alianța USR PLUS anunță că se opune numirii Rovanei Plumb în funcția de comisar european

09 sept. 37
Delegația USR PLUS în Parlamentul European a anunțat luni că se opune numirii Rovanei Plumb în funcția de comisar european, propunere oficializată prin comunicatul transmis de noua președintă aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. ”Guvernul României, condus de Viorica Dăncilă, a ignorat mesajele politice clare transmise de partenerii europeni printre care și grupul […]
STUDIU: Cheltuielile pentru școală, între 1.740 de lei pentru grădiniță și 2.650 de lei pentru elevii de liceu. Salariul mediu net e 3.119 lei

STUDIU: Cheltuielile pentru școală, între 1.740 de lei pentru grădiniță și 2.650 de lei pentru elevii de liceu. Salariul mediu net e 3.119 lei

09 sept. 2
VIDEO Florentin Pandele, primarul din Voluntari, discurs cocoțat pe scaun la deschiderea anului școlar

VIDEO Florentin Pandele, primarul din Voluntari, discurs cocoțat pe scaun la deschiderea anului școlar

09 sept. 7
Prezent la deschiderea noului an școlar al Școlii Gimnaziale nr. 3 din Pipera, în timp ce se adresa părinților și elevilor, primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, i-a cerut unui apropiat să-i aducă un scaun. Din acel moment, Pandele s-a urcat pe scan pentru a vorbi mulțimii. În 2016, același primar se urcase pe o catedră […]
BREAKING Ursula von der Leyen a anunțat-o pe Rovana Plumb comisar european. Mâine vor fi anunțate și portofoliile. Lista completă a comisarilor

BREAKING Ursula von der Leyen a anunțat-o pe Rovana Plumb comisar european. Mâine vor fi anunțate și portofoliile. Lista completă a comisarilor

09 sept. 83
Tudor Chirilă, apel către partide: „Vă uniți pentru Educație”? Cu politicieni iresponsabili e greu să generezi schimbare

Tudor Chirilă, apel către partide: „Vă uniți pentru Educație”? Cu politicieni iresponsabili e greu să generezi schimbare

09 sept. 13
Tudor Chirilă lansează un apel către toate partidele politice parlamentare și le solicită acestora să creeze împreună o viziune și o reformă unitară a Educației. „Așezați-vă la masă împreună cu consilierii pe probleme de educație și elaborați o viziune unitară, comună, multianuală, pe care s-o implementați prin măsuri executive și legislative”. Campania sa are o […]
Ministrul interimar al educației, despre slujbele religioase la începerea noului an școlar: Nu putem să spunem că această slujbă este ilegală. Nu este obligatorie/ Aţi văzut vreo reacţie negativă din partea părinţilor, astăzi?

Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Poate în viitorul apropiat o să avem și un ministru al educației care să aibă un mandat mai lung

Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Poate în viitorul apropiat o să avem și un ministru al educației care să aibă un mandat mai lung

09 sept. 2
“Abordarea educației într-o manieră politicianistă, radicală sau populistă nu face nimic altceva decât să șubrezească și mai mult sistemul de învățământ”, susține rectorul SNSPA, Remus Pricopie, într-un mesaj cu ocazia începerii anului școlar 2019-2020. Fost ministru al Educației în guvernul Ponta, în perioada decembrie 2012 – decembrie 2014, Pricopie își exprimă speranța că “poate în […]
VIDEO Bianca Andreescu le-a transmis fanilor din România un mesaj de mulţumire pentru susținere

VIDEO Bianca Andreescu le-a transmis fanilor din România un mesaj de mulţumire pentru susținere

09 sept. 1
  Bianca Andreescu, locul 5 WTA, câştigătoare a US Open, le-a mulţumit pentru susţinere fanilor români, prin intermediul unui post de televiziune al comunităţii române din New York, transmite News.ro. „Mulţumesc pentru toţi oamenii din România, mulţumesc că m-aţi <susţinat>! Oh, no… susţinut. Nu doar aici, la US Open, dar mereu. Mulţumesc mult!”, a spus […]