Spania a anunțat marți că a aprobat accesul rapid la universitățile sale pentru studenții străini cărora administrația președintelui Donald Trump le-a interzis intrarea în SUA pentru a studia, scrie Reuters. Studenții care nu își pot finaliza studiile în Statele Unite din cauza suspendării vizelor vor putea să se transfere în Spania, a declarat Ministerul Migrației […]
O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (Rassemblement National, RN), dar oferta americanilor de a o susţine public pe lidera Marine Le Pen, după ce o instanţă i-a interzis să candideze, a fost respinsă de partidul de extremă […]
Senatorul PNL Lucian Rusu a fost ales, marţi, în funcţia de vicepreşedinte al Senatului, după ce fostul vicepreşedinte Mircea Abrudean, tot membru PNL, a fost desemnat preşedinte al instituţiei, transmite News.ro. În favoarea lui Lucian Rusu au votat 81 de senatori, în timp ce alţi cinci au votat împotrivă, iar doi s-au abţinut. “Este o […]
Socialiştii francezi vor depune o moţiune de cenzură împotriva premierului Francois Bayrou după ce negocierile despre reforma sistemului de pensii au eşuat, însă este improbabil ca moţiunea să treacă întrucât extrema dreaptă a anunţat că nu o va susţine, transmite Reuters, transmite Agerpres. Discuţiile care au durat câteva luni între reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor […]
Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduce „regula fermoarului”, ce permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată, transmite Agerpres. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul […]
În încercarea de a reduce dependența Canadei de SUA conduse de Donald Trump, prim-ministrul țării, Mark Carney, a semnat luni un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, scrie Politico. Scopul este de a îndepărta relațiile de apărare și securitate ale Canadei de SUA, în urma amenințărilor lui Trump de a anexa vecinul nordic […]
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Beijingul „poate continua acum să cumpere petrol din Iran”, într-o aparentă schimbare a politicii Washingtonului care încerca până acum să împiedice acest comerţ, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „China poate continua acum să cumpere petrol din Iran. Cu puţin noroc, ei vor cumpăra de […]
Sindicaliştii de la CFR Călători vor demara la 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va semna noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul companiei, a anunţat, marţi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, transmite Agerpres. „Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, trage un semnal de alarmă cu […]