Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduce „regula fermoarului”, ce permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată, transmite Agerpres.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 19 iunie, a fost prezentată de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus şedinţa de marţi a plenului.
„Atunci când pe drumurile cu mai multe benzi de circulaţie pe sens, circulaţia pe una dintre benzi nu poate fi continuată din cauza unui obstacol, unei îngustări a drumului sau din orice alte motive, conducătorii vehiculelor de pe banda adiacentă sunt obligaţi să permită alternativ vehiculelor de pe banda afectată să se încadreze pe banda adiacentă”, prevede propunerea legislativă.
Proiectul, iniţiat de un grup de parlamentari preponderent de la USR, vizează îmbunătăţirea fluidizării traficului.
Nerespectarea ‘regulii fermoarului’ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa I de sancţiuni, adică 2-3 puncte-amendă.
Iniţiatorii îşi motivează propunerea legislativă prin faptul că regula „va contribui la reducerea congestiei, prevenirea accidentelor şi va face ca traficul să se desfăşoare mai fluent în situaţii de îngustare a benzilor”.
„‘Regula fermoarului’ vizează fluidizarea traficului în zonele în care două benzi se îngustează într-una singură, prin alternarea intrării vehiculelor de pe fiecare bandă, ca într-un fermoar. Datorită avantajelor acesteia, regula fermoarului este deja implementată în legislaţia rutieră din Germania, Austria, Elveţia, Olanda, Slovacia. (…) Implementarea regulii va contribui la reducerea congestiei, prevenirea accidentelor şi va face ca traficul să se desfăşoare mai fluent în situaţii de îngustare a benzilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Se aplica si pentru nes!mtitii care depasesc coloana pe acostament sau pe linia de tramvai, unde nu ar avea voie sa circule, si care vor sa treaca brusc pe banda de circulatie normala?
Se va aplica și pentru nesimțiții care depășesc coloana pe Podu Ciurel?
Foarte bine. Sa speram ca daca se va aproba si de deputatii sa se faca si o promovare pe canalele de media pentru ca toti meltenii sa inteleaga cum functioneaza…sigur vor fi si bombardieri care vor mai incerca sa fenteze, dar poate niste amenzi serioase si accpetarea probelor video de la soferi sa linisteasca lucrurile.