Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunțat marţi că poliţiştii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezenţa unui cadavru uman, adăugând că Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IJP) Prahova a respectat toate normele legale în vigoare, transmite Agerpres. Precizările au legătură cu depistarea în Ploieşti de către polițiști a unui presupus cadavru al unei femei, care s-a dovedit a fi un manechin din plastic.
„În toate cazurile sesizate, Poliţia Română are obligaţia legală să acţioneze în baza prevederilor Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. În mod concret, în cazul sesizat astăzi, prin 112, poliţiştii au derulat toate activităţile din competenţă, respectiv delimitarea locului semnalat, iar, după informarea procurorului competent, acesta a dispus efectuarea cercetării la faţa locului. Facem precizarea că poliţiştii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezenţa unui cadavru uman, ci au obligaţia să conserve locul faptei, până la venirea reprezentanţilor serviciilor de medicină legală”, arată IGPR.
De asemenea, instituţia subliniază că IJP Prahova a respectat toate normele legale în vigoare în acest caz.
„Reiterăm faptul că, având în vedere natura sesizării şi pentru a preveni orice contaminare a eventualelor probe biologice, sacul nu a fost manipulat de către poliţişti. Şi în acest caz, IPJ Prahova a respectat toate normele legale în vigoare. Obiectul în care se afla cadavrul semnalat a fost preluat şi transportat de către o echipă specializată a Serviciului de Medicină Legală, către sediul instituţiei. Ulterior, în prezenţa specialiştilor din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, precum şi a experţilor din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, sacul a fost deschis, stabilindu-se în mod oficial faptul că în interior se afla un manechin, şi nu un cadavru, aşa cum s-a sesizat la 112. Facem, din nou, precizarea că poliţiştii au obligaţia legală ca, în astfel de situaţii, ca cea sesizată astăzi, la 112, să deruleze toate activităţile legale din competenţă”, explică sursa citată.
Potrivit acesteia, reprezentanţii mass-media au fost informaţi transparent, în dinamică, cu privire la sesizarea de la 112, precum şi cu privire la aspectele rezultate în urma cercetărilor.
IJP Prahova a anunţat, marţi după-amiază, că poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat din municipiul Ploieşti, cu privire la faptul că în incinta unei anexe a unei clădiri situate pe strada Carpenului ar fi fost descoperit un cadavru uman.
„La faţa locului s-a deplasat, de urgenţă, o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, criminalistică şi ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, la faţa locului se deplasează specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică. În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate. Trupul neînsufleţit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a transmis iniţial IJP Prahova.
Ulterior, instituţia a comunicat faptul că presupusul cadavru este de fapt un manechin.
„Având în vedere natura sesizării şi pentru a preveni orice contaminare a eventualelor probe biologice, sacul nu a fost manipulat de către poliţişti. Acesta a fost preluat şi transportat în condiţii de siguranţă de către echipa specializată a Serviciului de Medicină Legală către sediul instituţiei competente. Ulterior, în prezenţa specialiştilor din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, precum şi a experţilor din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, sacul a fost deschis, stabilindu-se în mod oficial faptul că în interior se afla un manechin, şi nu un cadavru, aşa cum s-a presupus iniţial”, a menţionat IJP.
În continuare, se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanţelor în care obiectul respectiv a fost abandonat în acel loc, precum şi pentru identificarea persoanei/persoanelor care l-au plasat acolo.
Bine că umblă după manechine și femeile sunt ucise în România pe stradă, ziua în amiaza mare în fața propriilor copii. J3guri umane cu pensii speciale!
Profesionisti pana la capat,nu se recunoaste nimic,este de rasul curcilor(curcanilor)in cazul de fata.Sunt de o penibilitate maxima cu desfasurarile alea de forte pentru o banala papusa dar curios ca in cazurile adevarate de crima,rapiri si alte evenimente din lumea interlopa nu mai sunt asa viteji.