G4Media.ro

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile în cazul lui Alfred…

Foto: Alfred Bulai / Captură video

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile în cazul lui Alfred Bulai

Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA, transmite Agerpres.

„Admite propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul de urmărire penală nr.7466/160/P/2024. Dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Bulai Alfred pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 04.11.2024 până la data de 03.12.2024 inclusiv. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.

Iniţial, Alfred Bulai a fost arestat preventiv pe 5 septembrie, însă a stat în arestul Poliţiei doar o săptămână, după ce Tribunalul Bucureşti a decis pe 12 septembrie să fie plasat în arest la domiciliu.

Fostul profesor de la SNSPA este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

Ancheta a pornit de la o investigaţie jurnalistică realizată de site-ul Snoop. Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente, iar o parte dintre agresiuni ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică organizate în zone rurale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Și Pieleanu? El e bine mersi.