Home » Articole » Aproape 30 de răniţi într-un atac rusesc asupra orașului ucrainean Zaporojie

Aproape 30 de răniţi într-un atac rusesc asupra orașului ucrainean Zaporojie

02 mai 2025, 08:44, Articole
Aproape 30 de răniţi într-un atac rusesc asupra orașului ucrainean Zaporojie
Sursa foto: Aris Messinis / AFP
Ascultă articolul

Aproape 30 de persoane, între care un adolescent, au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un atac rusesc asupra infrastructurii civile în oraşul Zaporojie, centrul administrativ al regiunii omonime din sudul Ucrainei, au anunţat responsabili locali, citaţi de AFP.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Douăzeci şi nouă de persoane au fost rănite în urma atacului inamicului din timpul nopţii asupra oraşului Zaporojie. Printre răniţi se numără şi un băiat de 13 ani”, a indicat Ivan Fedorov, guvernatorul ucrainean al regiunii, pe Telegram, adăugând că 12 persoane sunt îngrijite în unităţi medicale locale, transmite Agerpres.

Fedorov declarase anterior că „ruşii au lovit infrastructuri civile precum imobile rezidenţiale, o universitate”, în timp ce numărul răniţilor a continuat să crească în noaptea de joi până vineri.

Mai târziu, societatea ucraineană a căilor ferate a indicat într-un comunicat că atelierul său de reparaţii a locomotivelor din Zaporojie a fost ţinta unui atac masiv.

Compania a denunţat că o „întreprindere pur civilă care repară locomotive electrice pentru trenurile de pasageri” a fost vizată, dar a salutat faptul că „nimeni nu a fost rănit sau ucis”, specificând că incendiul declanşat în urma atacului a fost stins rapid.

Această nouă acţiune militară a Moscovei survine după ce Ucraina şi SUA au salutat joi seara un acord „într-adevăr echitabil” şi „câştigător” pentru toţi privind exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei, fără, însă, nicio garanţie americană de securitate pentru Kiev.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și