Anul 1 după războiul lui Putin: efect politic de domino în Europa de Est

”Sunt furioasă pentru eșecul nostru istoric”, spunea acum 5 zile Annegret Kramp-Karrenbauer, fost ministru al Apărării în Germania. Se referea la eșecul Occidentului de a-l opri pe Putin după crimele din Georgia, Crimeea și Donbas. Crimele lui Putin sunt acum însă transmise live și Occidentul a pierdut, în sfârșit, orice urmă de naivitate. Pentru Vest e o nouă eră. Ce se va întâmpla însă în Est cu caii troieni ai lui Putin?

• „Relațiile cu Rusia nu vor mai fi determinate de comerț” – șeful diplomației UE, Josep Borrell

Nu e clar deznodământul războiului din Ucraina. Nimeni nu știe ce vrea Putin, nimeni nu știe cât va mai rezista eroica armată ucraineană. Dar un lucru e cert: crimele comise de armata rusă la ordinul lui Putin, crimele împotriva civililor – copii, femei, bătrâni – nu vor fi uitate prea curând.

Publicul din Occident a fost îngrozită de aceste crime împotriva umanității și a pus o presiune enormă asupra politicienilor să riposteze dur. La fel a făcut și societatea civilă, ziariștii occidentali care au criticat dur sancțiunile inițiale, extrem de blânde. În fond, așa funcționează democrația reală: politicienii ascultă de oameni. Așa au apărut sancțiunile fără precedent la adresa Rusiei, așa a luat cancelarul german Olaf Scholz decizia istorică de a crește rapid bugetul pentru apărare și de a livra arme letale peste hotare.

În Occident, Rusia e proscrisă. Tot mai multe afaceri din Vest părăsesc Rusia, devenită o mare vulnerabilitate. Politicienii cu discurs pro-rus au sunt acum puși la colț și tratați drept ”colaboraționiști”. Va dura decenii până când lucrurile vor reveni la normal.

În Est însă lucrurile sunt mai complicate. În zonă persistă puternice legăturile de afaceri cu oligarhii lui Putin, datoriile create în decenii de conviețuire, ba chiar și propaganda Kremlinului are în continuare agenți amplificatori.

România. Primul efect, vizibil, este asupra partidului extremist AUR. Ajuns la 20% în sondaje înaintea războiului din Ucraina, pe un discurs anti-sanitar și anti-occidental, AUR începe să scadă, potrivit informațiilor G4Media. Primul indicator e eșecul lamentabil al mitingului lui Simion, care a strâns cu arcanul de prin toată țara vreo 2.000 de oameni. Tot discursul și acțiunile în ton cu Rusia putinistă sunt acum respinse de cea mai mare parte a populației, care înțelege instinctiv pericolul reprezentat de AUR.

Al doilea efect va fi în economie. Președintele Iohannis a anunțat deja trecerea o strategie de trecere la energia regenerabilă și nucleară și renunțarea treptată la depedența de hidrocarburi. E o mișcare tectonică, cu efecte pe termen lung.

Al treilea efect e în relațiile bilaterale din regiune. România e oricum reticentă la orice investiție sau idee venite dinspre Rusia din cauza istoriei complicate. Acum va avea un motiv în plus să se uite la țările vecine care aduc în România bani rusești și propagandă rusească, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani.

Republica Moldova. Dependența totală de gazele rusești micșorează enorm acum marja de manevră a Chișinăului. Pentru Maia Sandu, România și UE, prioritatea zero este diversificarea surselor. Odată ce se va putea baza pe gaze și energie electrică din alte țări, Republica Moldova va putea să forțeze, cu sprijin occidental, expulzarea trupelor ruse din Transnistria și reîntregirea de facto a țării. Abia apoi va putea spera la o perspectivă reală de integrare europeană.

Ungaria. Regimul Orban este o rușine pentru țara sa. Un adevărat pion al lui Putin, el face jocurile Rusiei și acum, blocând în primă fază sancțiunile UE și apoi refuzând acessul armelor de la aliați către Ucraina. Printr-o propagandă abilă, cu aproape toată presa subordonată pe model rus, Orban și-a speriat populația și are mari șanse la un nou mandat la alegerile parlamentare din 3 aprilie.

Odată ce va fi revalidat în funcție, regimul Orban trebuie tratat de România așa cum se cuvine: ca un aliat fidel al lui Vladimir Putin, cu o agendă revizionistă, al cărui scop ultim este co-suveranitatea asupra Transilvaniei. România i-a tolerat prea mult timp guvernului Orban politicile din Transilvania. Acum e timpul să le catalogheze așa cum sunt: un tip de agresiune hibridă ”soft”.

Aceste politici ale guvernului maghiar trebuie stopate pe cale diplomatică și legală de București și înlocuite cu propriile programe de investiții care să lege Transilvania de București, Iași, Constanța, Timișoara – nu de Budapesta. Dacă nu va face acest lucru, guvernul va avea în curând în inima Transilvaniei, în zona locuită de secui, un focar de probleme etnice pe care nu îl va putea stinge prea ușor.

Mai mult, sub pretextul asistării guvernelor din vecinătate pentru modernizare, Viktor Orban și-a exportat modelul de inspirație rusă și în Balcani. Prin parteneriatele sale balcanice, guvernul Orban promovează politici ce duc la segregarea pe criterii etnice, controlul presei, promovarea discursului anti-occidental. Cu ochii la propria agendă revizionistă, Orban promovează de fapt și agenda destabilizatoare a Kremlinului, căruia îi convine existența în regiune a enclavelor etnice sau ideologice.

Serbia. Un alt aliat politic al lui Vladimir Putin este Aleksandar Vucic, președintele care se pregătește și el de o realegere fără prea mari emoții. Serbia refuză să se ralieze oricărei sancțiuni la adresa Rusiei, motivul fiind dependența regimului Vucic de afacerile cu Rusia, dar și legăturile puternice la nivel politic și de intelligence.

La fel ca și în cazul lui Viktor Orban, regimul autocratic Vucic a suprimat libertatea de exprimare, a înnăbușit societatea civilă și instrumentează puterea în folos propriu, uneori și în folosul Rusiei.

Una din politicile prin care Vucic servește interesele Kremlinului este alimentarea tensiunilor din Bosnia și Kosovo, ceea ce face ca regiunea Balcanilor să fie o permanentă sursă de instabilitate pentru Europa.

Cum Serbia este țara cu cea mai avansată candidatură la aderarea la UE, e timpul ca statele membre să transmită un mesaj clar Belgradului: câtă vreme întreține starea conflictuală din Balcani, perspectiva aderării e zero.

Bulgaria. Țara vecină a intrat într-o nouă dinamică reformistă odată cu instalarea guvernului Kiril Petkov. Susținător fervent al distanțării de Rusia, Petkov a dat toate semnalele că promovează o politică pro-occidentală, cu reforme reale.

Este momentul ca România să discute cu guvernul bulgar cu cărțile pe masă marile sale nemulțumiri și să le rezolve în comun. Esențială este terminarea de către Bulgaria și Grecia a interconectorului care ar permite României accesul la gaze naturale din alte surse decât Rusia, un proiect întârziat fără justificare de șase ani.

Odată ce Bulgaria va da dovadă de bună credință și își va respecta partea ei de înțelegere, Bucureștiul și Sofia au cale liberă pentru a negocia o cooperare și mai strânsă decât acum, cu obiective comune de infrastructură sau economice.

Și tot împreună cu Bulgaria ar trebui ca România să ceară în interiorul NATO întărirea zonei sudice alianței. Fără o politică de apărare cât mai armonizată, apărarea în fața unei eventuale agresiuni ruse va fi doar o himeră.

Concluzia. Acest război e turnesol pentru societatea și politicenii din Europa. De-acum știm care e agenda lui Putin: revizionism, ațâțarea tensiunilor inter-etnice, divizarea occidentului prin inermediul curentului suveranist. Pentru politicienii europeni nu mai există varianta călduță. Cine joacă partitura revizionistă, suveranistă subminează Europa și nevoia reală ca UE să aibă o politică externă și de securitate cu adevărat puternice și relevante.

UPDATE 21.00: Nu au trecut decât câteva ore de la publicarea articolului și guvernul Ungariei a ținut să confirme tot ceea ce am scris. Guvenrul Orban a decis să blocheze accesul unei mari părți a refugiaților ucraineni de război pe teritoriul său dacă nu au pașaport biometric. O măsură extrem de cinică, al cărei scop e să mute întreaga presiune pe România și Polonia.