Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater” a sindicatelor de profesori din universități, a criticat politica guvernamentală privind salariile din educație, într-o intervenție la TVR Info, luni, potrivit Edupedu.ro.
El a avertizat că profesorii sunt din nou puși în situația de a protesta pentru a obține drepturi promise dar nerealizate, comentând prevederile din OUG „trenuleț” adoptată de Guvern în aceeași zi la prânz.
Actul normativ prevede înghețarea salariilor bugetarilor în 2025.
„Datoria noastră este să ne luptăm pentru că ați văzut că, dacă ne-am luptat – din păcate, numai pe această cale să obțin drepturi -, deci, dacă ne-am luptat acum un an și jumătate la grevele din vara anului trecut, s-a obținut ceva. Frumos ar fi, fericiți am fi dacă ni s-ar da aceste drepturi fără să ieșim în stradă, fără să deteriorăm activitatea din acele zile. Pentru că știți bine că se creează probleme dacă sunt protestele făcute în timpul anului școlar sau universitar. O luăm de la capăt, adică s-a promis ceva și nu s-a finalizat și trebuie să conștientizăm încă o dată că trebuie să i se acorde educației un rol prioritar”, a spus Hadăr în intervenție la TVR Info.
Pt ca ai calculat greșit la tabla România TV și realitatea tv în fiecare seara,în loc sa stau sa ți vezi de treaba! Ești la fel de nociv ca nenorociților ala de plutonier care era pensionar ,pensionar pe caz de boala,parlamentar la PSD,aur ,sos! Niște jigodii

De ce ? Simplu : ați votat iar hoții usl !
(Ce ipocrit f_tt la greer).