Anti-iudaismul (antisemitismul) musulman este vechi de peste 1.400 de ani iar astăzi se inspiră din propaganda nazistă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Pe rețelele sociale a apărut postări care afirmau că în mai multe orașe iraniene au fost afișate postere pe care apare o imagine a noului lider suprem Mojtaba Khamenei alături de Adolf Hitler, însoțită de un citat atribuit lui liderului nazist, care spune: „Cei mai răi oameni sunt cei care au colaborat cu mine pentru a-și ocupa propria țară, deoarece patria este ca o mamă, iar ei mi-au deschis calea… Oricine acceptă agresiunea împotriva țării sale este ca cineva care acceptă un atac asupra mamei sale.”

Nu e clar cine a ridicat astfel de afiș, dar regimul islamist iranian are antecedente în materie, mai în ce privește negarea Holocaustului – cea mai violentă formă de antisemitism în epoca contemporană – printre care cel mai semnificativ este organizarea la Teheran pe 11 – 12 decembrie 2006 de către Institutul pentru Studii Politice și Internaționale (IPIS) al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului a unei conferințe menite să promoveze negarea Holocaustului, intitulată „O privire asupra Holocaustului: viziune globală”. Rasoul Mousavi, directorul IPIS, a descris conferința ca fiind o ocazie de a discuta despre Holocaust „departe de tabuurile occidentale și de restricțiile impuse în Europa”. La eveniment au participat 67 de persoane din 30 de țări. Printre participanți s-au numărat fostul lider al Ku Klux Klan și negaționist al Holocaustului David Duke, negaționistul francez al Holocaustului Robert Faurisson și oficiali ai Partidului Național-Democrat German (NPD) neonazist, printre alții.

Pe 20 martie 2014, în discursul său oficial cu ocazia Nowruz – Anul Nou Persan, ayatollahul Ali Khamenei (ucis într-un atac aerian de aviația israeliană pe 28 februarie 2026) a afirmat: „Holocaustul este un eveniment a cărui realitate este incertă și, chiar dacă a avut loc, nu se știe cu certitudine cum s-a petrecut.”

Sursa foto: Marwan Naamani / Zuma Press / Profimedia

Printre negaționiștii Holocaustului de la vârful puterii iraniene s-a numărat și Ali Larijani și el asasinat de israelieni pe 17 martie 2026, care încă din 2007 afirma, în orașul lui Hitler, Munchen că e o chestiune deschisă dacă uciderea de către naziști a șase milioane de evrei s-ar fi petrecut. O afirmație pe care același Larijani a repetat-o într-o formă asemănătoare în același oraș, Munchen, și ar fi repetat-o și a treia oară în 2011, dar organizatorii conferinței anuale privind securitatea s-au trezit și nu l-au mai invitat.

Dar antisemitismul islamic nu este o noutate a secolelor XX – XXI, el își are originea chiar de la debutul erei islamice, în mod convențional fuga Profetului Mahomed de la Mecca la Medina – Hijra, în anul 622 (anul 1 al erei islamice) și înființarea unui stat islamic. După ce s-a inspirat copios din preceptele iudaice, Mahomed a sperat să-i convertească pe evreii din Peninsula Arabică la religia musulmană, dar când aceștia au refuzat, Profetul noii religii s-a întors împotriva lor.

Coranul menționează înfrângerea triburilor evreiești din oaza Khaybar de către musulmanii conduși de Mahomed în 627, două dintre acestea fiind alungate din Medina, iar al treilea Banu Qurayza supus unei pedepse severe, cu toți bărbații peste vârsta pubertății fiind executați, iar femeile și copiii luați ca sclavi.

Memoria acelui eveniment genocidar se păstrează și azi, iar din anii 1980 „Khaybar, Khaybar, ya yahud! Jaish Muhammad soufa yaʿoud! – „Khaybar, Khaybar, voi, evreilor! Armata lui Mahomed se va întoarce!” a devenit un strigăt de luptă folosit inițial de organizația terorist-islamistă palestiniană Hamas împotriva Israelului și reluat după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 la demonstrațiile anti-israeliene din întreaga lume.

Coranul îi descrie pe evrei ca fiind cei care „ucid profeții” (Sura 3:20–1), „evreii ca fiind blestemați de Allah” (Sura 4:46), „evreii ca descendenți ai maimuțelor și porcilor” (Sura 2:65, 5:59–60, 7:166–8) „evreii ca fiind cei mai mari dușmani ai credincioșilor” (Sura 5:82), „țara evreilor va aparține musulmanilor” (Sura 33:27), „luptați împotriva lor până când vor fi umiliți și vor plăti tributul” (Sura 9:29) și „ei sunt dușmanii, așa că fiți atenți la ei” (Sura 63:6).

Iudaismul, ca și creștinismul, ca religii monoteiste (din care de fapt s-a inspirat islamul) au fost protejate de liderii musulmani, sau mai bine zis tolerate, fără ca evreilor și creștinilor din statele musulmane să li se acorde drepturi egale. Evreii erau numiți “Dhimmi” și erau obligați să plătească o taxă de protecție, numită “Jyzia”.

Deși nu au suferit persecuții de magnitudinea celor din Europa creștină – pogromuri, expulzări, Inchiziție, extorcare prin taxe – evreii din statele musulmane (Califatul arab, Imperiul Persan, Imperiul Otoman) au fost și ei victima unor masacre, cel mai notabil fiind cel de la Granada, în Spania ocupată de arabi în 1066.

Masacrele au continuat din când în când și în Imperiul Otoman – Safed 1834, Damasc 1840, Marrakech și Fez 1864, Tunis 1869 și mai multe masacre în Tripolitania (actualmente Libia) în ultimul sfert al secolului XX.

Odată cu apariția antisemitismului, ura rasială împotriva evreilor care a înlocuit anti-iudaismul – ura religioasă, termen folosit pentru prima oară de publicistul german Willhelm Marr în 1879, și mai ales după apariția sionismului politic și declarația Balfour din 1917 prin care Imperiul Britanic promitea înființarea unui cămin național evreiesc în teritoriul în Palestina, care avea să fie ocupată de britanici în acel an, relațiile dintre musulmani, mai ales arabi, și evrei s-au deteriorat.

Cel mai mare pogrom anti-evreiesc din această perioadă a fost Farhud, 1 – 2 iunie 1941 la Bagdad, când mulțimile de arabi musulmani au ucis între 150 și 180 de evrei, au rănit alți circa 600, jefuind circa 1.500 de locuințe și magazine evreiești, într-un oraș cu circa 100.000 de evrei (un sfert din populație), o parte dintre ei descendenți ai evreilor deportați în Babilon în anul 586 î.d. Hr de Împăratul Nabucodonosor, cu 1.200 de ani înainte de apariție religiei islamice.

Foto: Wikipedia

În perioada mandatului britanic, după 1922, liderul spiritual al arabilor musulmani din Palestina, Haj Amin al Husseini, Marele Muftiu al Ierusalimului, a incitat în permanență împotriva evreilor. În 1937 el a fugit de teama autorităților britanice, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a fost un aliat al lui Hitler, cu care s-a întâlnit la Berlin pe 28 noiembrie 1941 și s-a adresat de mai mult ori în arabă la Radio Berlin. La 1 martie 1944, într-o intervenție la Radio Berlin, al-Husseini a declarat: „Arabi, ridicați-vă ca un singur om și luptați pentru drepturile voastre sacre. Ucideți evreii oriunde îi găsiți. Acest lucru îi mulțumește pe Dumnezeu, istoria și religia. Acest lucru vă salvează onoarea. Dumnezeu este cu voi.”

Foto: Wikipedia

Ideologi islamiști ca Hassan al-Banna (fondatorul Fraților Musulmani în 1928, asasinat în 1949) și urmașul său Sayyid Qutb (în eseul său “Lupta noastră cu evreii” din 1950, condamnat la moarte și executat în 1966 de regimul președintelui național-socialist arab al Egiptului, Gamal Abdel Nasser) au pus bazele teoretice ale antisemitismului islamist modern, din care s-au inspirat organizații terorist islamiste sunnite ca Hamas, Al Qaeda sau Statul Islamic, după cum scrierile Ayatollahului Ruhollah Khomeini au inspirat organizații terorist islamiste șiite ca Hezbollah, insuflându-le un antisemitism visceral.

Crearea statului Israel în 1948 a propulsat antisemitismul la rang de politică oficială (cu mici excepții) în statele musulmane în general și în cele arabe în special. Evreii din acele state care trăiau acolo de multe secole au devenit dintr-o dată indezirabili, fiind nevoiți să fugă, uneori doar cu o valiză, ca să-și salveze viața. Circa 850.000 din statele arabe și Iran, s-au refugiat, majoritatea în Israel, unde descendenții lor – sefarzi și orientali – au devenit majoritari în rândul evreilor israelieni, mai numeroși decât evreii de origine europeană. Ironia face ca acești evrei să nu fi fost în majoritate sioniști înainte de 1948, așa cum erau evreii așkenazi, creatorii și principalii promotori ai sionismului politic.

Cu excepția Marocului, Turciei și Iranului, unde mai trăiesc mici comunități evreiești, celelalte state musulmane din Orientul Mijlociu sunt practic “Judenrein” – libere de evrei, așa cum visa Hitler, cel admirat de destui musulmani, inclusiv de islamiștii aflați la putere în Iran unde îi apare portretul alături de cel al liderului (absent) Mohtada Khamenei.

Foto: Wikipedia

Opera de căpătâi a lui Hitler, “Mein Kampf”, ca și “Protocoalele Înțelepților Sionului” (un fals al Ohranei – serviciul secret țarist) sunt la vânzare liberă în multe state musulmane, unde teoriile antisemite ale conspirației sunt promovate chiar de lideri politici care întrețin un climat antisemit permanent, o diversiune utilă pentru a deturna atenția maselor de la corupția și incompetența care caracterizează aceste regimuri mai întotdeauna autoritare, dacă nu totalitare. Amenințarea cu un nou Holocaust nu este o vorbă în vânt, așa cum a arătat-o atacul Hamas din 7 octombrie 2023 și cum o declară deschis regimul islamist de la Teheran care are ca obiectiv “Ștergerea Israelului de pe hartă”, în paralel cu comanditarea de atentate antisemite în lumea întreagă.