G4Media.ro

Anne Applebaum: Ce i-a făcut Brexit-ul lui Boris Johnson  / Populismul mincinos…

foto: Boris Johnson Facebook

Anne Applebaum: Ce i-a făcut Brexit-ul lui Boris Johnson  / Populismul mincinos i-a adus căderea premierului și va continua să bântuie Marea Britanie

Nu cu mult timp în urmă l-am ascultat pe unul dintre susținătorii de frunte ai Brexit-ului expunându-și filozofia politică într-o încăpere plină de directori de mari companii și politicieni de seamă. El a început prin a-i vorbi acestui grup de elită despre marea diviziune dintre „elite” și „popor”, dintre învingătorii și victimele globalizării, dintre privilegiații și oropsiții modernității, scrie Anne Applebaum, într-un editorial publicat de The Atlantic.

Cu cât vorbea mai mult, cu atât cuvintele lui deveneau mai lipsite de fond, mai irelevante și mai searbăde. Sloganurile mobilizatoare ale campaniei pro-Brexit din 2016 sunau ca niște clișee fără noimă în 2022.

În parte și pentru că acele lozinci erau false. Globalizarea a fost într-adevăr bună pentru unii și rea pentru alții, însă aceste grupuri nu sunt delimitate clar de-a lungul clivajelor urban-rural ori bogat-sărac sau de-a lungul oricărei alte linii demografice facil de definit.

Unii fermieri din străfundul zonei rurale s-a dovedit că au avut de beneficiat enorm de pe urma apartenenței Regatului la UE. Unii britanici săraci au avut de profitat de pe urma investițiilor străine. În plus, mulți dintre cei care atacă gălăgios „elita” nu se numără printre victimele globalizării. Boris Johnson e un exemplu remarcabil al acestui fenomen: a studiat la Eton și Oxford (tot așa cum în America cei mai gălăgioși anti-elitiști par a fi studiat cu toții dreptul la Yale ori Harvard), iar campania i-a fost plătită de directori de fonduri speculative și miliardari.

Mai important chiar, Brexit, în calitate de soluție pentru problema descrisă de Johnson și susținătorii lui, s-a bazat pe o serie de minciuni. Electoratului i s-a promis că plecarea din UE va duce nu numai la împuținarea imigranților, ci și la o mai mare prosperitate, la cheltuieli sociale mai mari, la spitale mai puțin aglomerate.

Din contră, la șase ani de la referendum, Regatul e mai puțin prosper și inegalitatea s-a accentuat. Brexit a redus PIB-ul britanic cu cel puțin 1,5%, încă dinainte de a intra deplin în vigoare; Regatul are cea mai mare inflație din grupul G7; firmele mai mici, în special importatorii, au fost zdrobite de birocrația și problemele de aprovizionare create de Brexit.

Deși s-au înființat comitete care să caute „beneficiile Brexit-ului”, puține au fost constatate. Partizanii Brexit-ului trâmbițează în schimb despre succesul campaniei de vaccinare și sprijinul acordat Ucrainei, două aspecte perfect compatibile cu apartenența la UE.

Evident, Brexit nu este motivul imediat pentru care a demisionat Johnson acum sau pentru care i s-a surpat cabinetul ori pentru care i s-a prăbușit popularitatea. Este însă o piesă esențială a contextului. Dacă am compara politica britanică cu un roman de Faulkner, Brexit ar fi acea tragedie produsă cu mult timp în urmă care le bântuie pe toate personajele principale, inclusiv pe cele nenăscute la vremea ei.

De ce i-a făcut atât de mult rău lui Johnson o poveste despre o repriză de veselie bahică a cabinetului său în timpul carantinei pandemice? În parte fiindcă era deja suspectat de necinste în chestiunea Brexit-ului, iar „Partygate” n-a făcut decât să-i confirme imaginea de mincinos. De ce la votul de luna trecută colegii lui conservatori s-au decis într-un final să nu-l revoce din funcția de premier?

În parte fiindcă Johnson a ajuns să fie asociat atât de strâns cu Brexit-ul încât a-l respinge pe el aduce cu a respinge Brexit-ul, politică pe care partidul său încă o mai revendică drept cea mai mare realizare a lui. De ce sunt conservatorii și laburiștii deopotrivă șocați de mărturisirea lui cum că s-a întâlnit cu un fost agent KGB, în prezent oligarh, la o petrecere privată din Italia, în condițiile în care el încă mai era ministru de externe și nici un alt oficial n-a asistat la discuție? În parte și pentru că rolul banilor și influenței rusești în campania pro-Brexit nu a fost explicat vreodată pe de-a-ntregul.

Nimeni nu va pretinde că Brexit e motivul pentru care conservatorii tocmai au pierdut două alegeri parțiale sau pentru care mulțimea de la jubileul reginei l-a huiduit pe Johnson când a sosit la catedrală. Dar necinstea percepută la Johnson este un efect secundar al Brexit-ului. Percepția eșecului conservatorilor de a-și onora promisiunile economice e un efect secundar al Brexit-ului. Însăși vulnerabilitatea economică este în parte un efect secundar al Brexit-ului. Toate aceste lucruri persistă în continuare pe fundal, indiferent dacă vor conservatorii s-o admită sau nu.

Nimic din toate acestea nu-i favorizează neapărat pe rivalii conservatorilor. Dacă Regatul va urma tiparul altor țări, atunci eșecul populismului conservator s-ar putea să nu readucă populația la un soi de centrism predictibil. În Italia premierul Silvio Berlusconi – un fel de proto-Johnson care a făcut și spus lucruri scandaloase – a menținut ani la rând atenția publicului asupra sa, dar reforme autentice n-a prea reușit să facă.

După ce a plecat din funcție, mulți alegători italieni n-au fost dispuși să-i aleagă pe politicienii sobri care le spuneau care sunt opțiunile reale, dificile. Din contră, eșecul populismului i-a împins pe alegători spre extremele stângă și dreaptă, spre excentrica Mișcare de Cinci Stele sau spre filorusul Matteo Salvini ori spre partidul Frații Italiei, descendent direct al simpatizanților postbelici nemulțumiți ai lui Mussolini. Ca și în SUA, sistemul electoral britanic restrânge gama de opțiuni oferite alegătorilor. Dar nu-i împiedică pe alegători să aibă un sentiment de alienare de politică și politicieni mai puternic decât oricând.

Și pentru că vorbim aici de Westminster, nu de Washington, e extrem de improbabil, de fapt inimaginabil, ca Johnson să pună acum la cale o lovitură de stat, încurajând un marș violent asupra Camerei Comunelor ori spânzurarea publică a cancelarului eșichierului [ministrul de finanțe – n.trad.].

Dar Johnson a încălcat deja multe legi nescrise și, posibil, chiar și unele scrise. Multe norme și tradiții britanice – în parlament nu se minte, de exemplu – sunt diluate tot mai mult, cu fiecare zi petrecută de el în Downing Street. Persoanele numite în funcție de Johnson au erodat deliberat instituții apolitice, cum ar fi sistemul judiciar și BBC, subminând puținele zone în care încă mai există un consens național.

Respectivii funcționari au procedat astfel pentru că și ei sunt un produs al Brexit-ului. Guvernele conservatoare anterioare nu ar fi permis din capul locului ca asemenea mediocrități să ajungă în cabinet. Loialitatea publică față de Johnson și față de minciunile lui e cea care i-a adus în funcție, indiferent dacă în sinea lor ei cred în Brexit sau nu. Acum îi puteam vedea cum fug de pe corabie. Foarte curând îi vom vedea jurând credință cu tot atâta patos unui alt individ și altei cauze.

Sursa: The Atlantic / Articol de Anne Applebaum/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

Citește și...

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

12 comentarii

  1. Aoleu, parca ar vorbi despre politica damboviteana… nici o deosebire…
    Pe tot mapamondul vedem ca a ajuns la putere, in majoritatea statelor, o clasa politica incapabilla sa faca fata provocarilor deosebite ale acestor vremuri…aceasta incapacitate chiar accentueaza aceste probleme… unde-s marii politiceni ai lumii care au SCHIMBAT lumea in bine in anii secolului trecut?!

    • popu.lismul si servilitatea au ajuns la un nivel incredibil in politica … pentru putere si bani politicienii zilelor noastre ar face orice … nu mai exista cuvant, onoarea a mu.rit, a inceput galceava

  2. Ce aiureală! :)))))

  3. Ofilirea Brexitului cu perspective UE e pentru Putin o frustrare mai mare decât aderarea Finlandei și Suediei la NATO, speriate de atacarea Ucrainei.

  4. A putut vedea o lume intreaga unde au dus politicile europene fata de Rusia lui Putin si faptul ca UE este astazi mai aproape de descompunere ca niciodata. Europenii inca isi mai ling ranile provocate de Brexit si atunci cand ii apuca durerile, mai schelalaie un pic prin presa, doar-doar nu mai repeta si altii „greseala” de a iesi din UE. Stati fara grija, UE se va parasi singura in curand, nu mai este nevoie sa iasa noi membri.

  5. A putut vedea o lume intreaga unde au dus politicile europene fata de Rusia lui Putin si faptul ca UE este astazi mai aproape de descompunere ca niciodata. Europenii inca isi mai ling ranile provocate de Brexit si atunci cand ii apuca durerile, mai schelalaie un pic prin presa, doar-doar nu mai repeta si altii „greseala” de a iesi din UE. Stati fara grija, UE se va parasi singura in curand, nu mai este nevoie sa iasa noi membri.

  6. Va doare, asa-i? Cand europenii isi mai amintesc de Brexit, mai latra un pic prin presa si arata pisica. Vai de capul vostru amaratilor. Niste lideri de carton, niste panarame ajunse la varful UE care habar n-au cum sa rezolve crizele. Nu subestimati puterea oamenilor niciodata. Toleranta fata de prostie si ipocrizie politica are limitele ei.

  7. Brexitul a fost cea mai buna decizie pentru UK! Terminati cu propaganda platita de la Bruxelles!

    • ciudat cum un dambovitean vorbeste in numele britanicilor … nu vrei sa-i intrebi pe ei sa vezi daca le place?

      Putin spunea exact acelasi lucru ca si tine …

  8. Monica, nici tu nu esti sluga iubitului tau, desi te comporti ca atare…

  9. Asa este, dar a devenit a rusiei, asta ca să ai un răspuns la nivelul tău de înțelegere.

  10. @Alin, crezi ca are vreun iubit? Cine crezi ca ar sta cu asa ceva în casa?