Home » Articole » Aniversarea oficială a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată printr-un ceremonial militar restrâns

Aniversarea oficială a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată printr-un ceremonial militar restrâns

Aniversarea oficială a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată printr-un ceremonial militar restrâns
Sursa foto: Facebook The Royal Family
Ascultă articolul

A 94-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată sâmbătă printr-o versiune redusă a ceremonialului militar tradiţional „Trooping the Colour” (defilarea drapelului) la castelul regal Windsor, nu în centrul Londrei, cu mii de oameni în public, ca de obicei, relatează dpa şi AFP.

Gărzile Galeze, în ţinuta de paradă cu tunici roşii şi căciuli din blană neagră, au defilat şi au prezentat onorul păstrând tot timpul o distanţă de doi metri între soldaţi, conform normelor de evitare a contaminării cu coronavirus.

- articolul continuă mai jos -

Regina şi soţul ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, care a împlinit miercuri 99 de ani, sunt izolaţi la castelul Windsor din martie, deoarece vârsta înaintată îi încadrează în categoria cea mai vulnerabilă la COVID-19, epidemia în urma căreia au decedat până acum peste 41.000 de britanici. Prinţul nu a asistat la parada de sâmbătă, transmisă în direct de BBC.

Data reală de naştere a reginei este 21 aprilie, dar este aniversată oficial, conform tradiţiei, în a doua sâmbătă din iunie. Ceremonia nu a mai avut loc la Windsor din 1895, când a fost onorată regina Victoria, stră-străbunica actualei suverane.

Ceremonialul Trooping the Colour datează din secolul al 18-lea şi are loc de obicei pe terenul de paradă al Gărzilor Călare din apropierea palatului Buckingham, reşedinţa londoneză a reginei. Denumirea se referă la transmiterea drapelului regimentului şi purtarea lui prin rândurile soldaţilor.

Sursa: Agerpres

Foto: Facebook The Royal Family

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole