Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul britanic a anunţat marţi că toţi angajaţii din sistemul public de sănătate din Anglia vor fi obligaţi să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 până la 1 aprilie 2022, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
După o consultare pe acest subiect, „am ajuns la concluzia că toţi cei care lucrează în NHS (serviciul public de sănătate) şi asistenţă socială vor trebui să fie vaccinaţi”, a declarat ministrul sănătăţii, Sajid Javid, în parlament.
„Trebuie să evităm răul ce poate fi prevenit, să protejăm pacienţii din NHS, să protejăm colegii din NHS şi, bineînţeles, să protejăm chiar NHS”, a explicat el.
„Intenţionăm să impunem această condiţie începând de la 1 aprilie”, a adăugat Javid.
Angajaţii care nu vin în contact direct cu pacienţi sau care au contradicţii medicale la vaccinare vor fi exceptaţi, a precizat el.
„Nicio persoană” din NHS sau din sectorul de îngrijire care nu va fi vaccinată „nu ar trebui să fie considerată ţap ispăşitor” sau „să fie arătată cu degetul”, a subliniat ministrul, insistând pe pedagogia necesară pentru a-i convinge pe reticenţi.
Sajid Javid a citat cele mai recente cifre conform cărora „90% din personalul NHS a primit cel puţin două doze” de vaccin, chiar dacă în unele spitale „procentul este mai apropiat de 80%”.
Potrivit unui anunţ anterior, pentru angajaţii căminelor pentru vârstnici din Anglia obligaţia vaccinării complete intră în vigoare de joi.
NHS numără 1,2 milioane de angajaţi, dintre care peste 627.000 reprezintă personal de îngrijire.
Sursa foto: www.gov.uk
Adică în Anglia încă nu s-au vaccinat medicii?
Și eu trebuie sa ma vaccinez în 30 de zile?
Au vrut sa impuna mai devreme, luna asta parca, dar nu au reusit. Urmeaza o iarna grea in sistemul medical englezesc, cu Covid si restul de patologii amanate pana acuma, asa ca nu au vrut sa riste demisii.
Si la noi e aceeasi situatie, dar probabil ca nu intereseaza pe nimeni daca pleaca angajati din sistem, la noi oricum serviciile sunt execrabile, nu conteza niste demisii in plus sau in minus. Se mizeaza si pe faptul ca angajatii din sistemul medical se vor supune fara sa faca scandal (sper sa nu fie chiar asa, dar…)
pleaca din sistem? lol. unde, pe jalea asta? toate se scumpesc si ei pleaca. abia astept s-o vad si pe asta.
E suficient sa nu vina toti la lucru alea 30 de zile de suspendare cat sunt trecute in lege, timp in care sa faca demonstratii si sa dea in judecata statul.
Ramane de vazut ce se va intampla si cum vor reactiona sindicatele. Acuma fiind PSD la putere, se schimba melodia la sindicate.
Asa ar trebui facut si la noi, sa fie dat un termen pentru toti cei care lucreaza cu publicul. E clar ca pandemia nu va disparea cu una cu doua deci bataia trebuie sa fie pe termen lung. Ma astept sa tina cont de asta in noua lege a ceritificatului verde. Mai bine asa decat sa vina cu o lege in care sa spuna gata, de maine cine n-are certificat, nu merge la serviciu. Asta ar fi contraproductiv.
Asa este, uitandu ne la Danemarka – 85 % vaccinatzi, Jermania – vreo 70 % si infectarile cresc de ceva vreme! Deci kkare e treaba cu vaccinul? Aud? Prin urmare e pistol cu apa, si pana virusul nu si face damblaua tot asa o tinem, ca baietzii astia nu prea sunt in stare sa l opreasca. Cum naiba s a terminat gripa spaniola in 2 ani, si mizeria asta o tine langa? Aaa, pt ca in pandemia spaniola nu s a vaccinat?
Tu știi cel mai bine cum e cu idioțenia moștenită genetic.