Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Angajatii Arhivelor Naționale din peste 30 de județe au declanșat în ultimele zile proteste spontane prin care si-au manifestat nemulțumirea față de inechitățile salariale dintre serviciile județene ale Arhivelor Naționale și aparatul central, potrivit unui comunicat al salariaților.
Protestele au început joi, 16 mai, și au continuat vineri și luni, potrivit relatărilor din presa locală.
Funcționarii publici din teritoriu ai Arhivelor Naționale, instituție aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, reclama faptul că au fost discriminați prin încadrarea greșită pe Legea 153/2017, au fost uitați la adoptarea OUG 128/2023 (prin această ordonanța s-au reglementat situații asemănătoare existente la alte instituții publice) și au fost refuzați când au solicitat reîncadrarea conform Deciziei Curții Supreme Nr. 80/2023 în care se recunoștea echitatea salarială.
Angajații susține că există o diferență de salariu de minim 1000 lei între angajații din teritoriu și cei din aparatul central care au aceleași funcții, fișe de post și desfășoară aceleași activitați.
358 de angajați au depus memorii la diferite instituții, dar un amendament ce ar fi eliminat discriminarea salarială este blocat în Camera Deputaților.
Salariații arată că aceste proteste spontane reprezintă începutul unui calendar de proteste care va culmina cu un miting în data de 23 mai 2024 în fața guvernului la care vor participa angajați din cadrul serviciilor județene ale Arhivelor Naționale alături de angajații Agențiilor pentru Protecția Mediului.