Anchete

Doi slovaci urmăriţi internaţional pentru apartenenţă la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri şi cercetaţi pentru planificarea unui omor la comandă, prinşi într-un hotel din Satu Mare

Doi slovaci urmăriţi internaţional pentru apartenenţă la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri şi cercetaţi pentru planificarea unui omor la comandă, prinşi într-un hotel din Satu Mare

16 apr.
VIDEO Nouă polițiști au fost răniți într-o manifestație împotriva extremei drepte din Suedia

VIDEO Nouă polițiști au fost răniți într-o manifestație împotriva extremei drepte din Suedia

16 apr. 10
Manifestanţii care denunţau intenţia unui mic grup de extremă dreaptă de a arde un Coran la Orebro, în centrul Suediei, au atacat vineri poliţia, făcând, potrivit autorităţilor, cel puţin nouă răniţi printre forţele de ordine, scrie AFP. Cu puţin timp înainte de orele 19.00 (17.00 GMT), poliţia indica într-un comunicat că „un total de patru […]
Cluj: O femeie a născut în ambulanța SMURD, înainte de a ajunge la spital / Ea a fost ajutată să nască de paramedicii de pe ambulanță

Cluj: O femeie a născut în ambulanța SMURD, înainte de a ajunge la spital / Ea a fost ajutată să nască de paramedicii de pe ambulanță

15 apr. 3
Achitări pe linie într-un mega-dosar de evaziune fiscală în fotbalul din Italia

Achitări pe linie într-un mega-dosar de evaziune fiscală în fotbalul din Italia

15 apr. 2
Justiţia sportivă italiană a achitat vineri cele 11 cluburi de fotbal – printre care și Juventus Torino, acuzate în cazul de presupusă fraudă contabilă legată de transferurile de jucători, informează L’Equipe, citată de News.ro. De asemenea au fost achitaţi aproximativ 60 de oficiali. Tribunalul federaţiei italiene (FIGC) a dat astfel dreptate cluburilor, care au contestat […]
Bihor: Cele două femei care au plătit ca soțul uneia să fie omorât au fost arestate preventiv. La fel și asasinul

Bihor: Cele două femei care au plătit ca soțul uneia să fie omorât au fost arestate preventiv. La fel și asasinul

15 apr. 7
Cele două femei din comuna bihoreană Șimian care i-au plătit 40.000 lei unui interlop din Valea lui Mihai, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost arestate preventiv, joi seara, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, relatează ebihoreanul.ro Măsura, care încă nu este definitivă, a fost dispusă pentru 30 […]
Timișoara: Fostul primar Nicolae Robu a ramas fără permis auto pentru viteză excesivă

Timișoara: Fostul primar Nicolae Robu a ramas fără permis auto pentru viteză excesivă

15 apr. 6
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a rămas fără permis de conducere. El a fost prins de poliție conducând cu 108 km la oră pe drumul national 69, Timișoara – Arad, în condițiile în care limita de viteză este de 90 de km la oră, transmite Radio Timișoara, citat de Rador. “Eram în drum spre […]
Remus Borza, consilier al premierului Nicolae Ciucă. Cum a ajuns un condamnat penal pentru conflict de interese să consilieze toți premierii din ultimii trei ani ani 

Remus Borza, consilier al premierului Nicolae Ciucă. Cum a ajuns un condamnat penal pentru conflict de interese să consilieze toți premierii din ultimii trei ani ani 

15 apr. 25
Accident grav în Caraș Severin / Două microbuze și un autoturism au intrat în coliziune: Zece persoane rănite, dintre care cinci minori

Accident grav în Caraș Severin / Două microbuze și un autoturism au intrat în coliziune: Zece persoane rănite, dintre care cinci minori

15 apr. 1
3 morți și 4 răniți într-un accident pe A1 în județul Timiș

3 morți și 4 răniți într-un accident pe A1 în județul Timiș

15 apr. 7
Un accident rutier s-a produs vineri pe autostrada A1 în zona localității Margina, din județul Timiș, potrivit poliției române. În accident au fost implicate 6 autovehicule, printre care 2 microbuze. În urma accidentului au murit 3 persoane (un bărbat, o femeie și un băiețel de 2 ani), și au fost rănite alte 4 persoane ( […]
VIDEO Cum s-a prezentat la audiere un candidat pentru un post de conducere la ICR Londra? Fiica actorului Stelian Nistor, fost lider de lojă masonică, s-a lăudat neîntrebată cu cazierul alb, dar nu a știut să spună care sunt obiectivele ei

15 apr. 17
Două microbuze și un autoturism, implicate într-un accident pe DN6 / 10 răniți, un minor în stop cardio-respirator a fost salvat

Două microbuze și un autoturism, implicate într-un accident pe DN6 / 10 răniți, un minor în stop cardio-respirator a fost salvat

15 apr. 2
Zece persoane, dintre care 5 sunt minori, au fost rănite vineri în urma unui accident în care au fost implicate două microbuze și un autoturism pe DN6, în zona localității Teregova. 6 dintre persoanele care au suferit leziuni au fost transportate la unitățile spitalicești din Caransebeș și Reșița, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Echipele de […]
Cum a introdus guvernul Ciucă SRI și SIE în procesul de avizare a investițiilor străine directe: a adăugat prevederi la un Regulament UE fără nici o dezbatere publică. Regulamentul UE face referiri la strângerea de informații de la societatea civilă

15 apr. 13
Trafic restricționat pe DN1, pe sensul Brașov-Ploiești, în urma unui accident cu trei victime

Trafic restricționat pe DN1, pe sensul Brașov-Ploiești, în urma unui accident cu trei victime

15 apr. 2
Un accident rutier în urma căruia trei persoane au fost rănite a avut loc, vineri după-amiază, pe DN 1, în afara staţiunii Buşteni, traficul în zonă fiind restricţionat. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, două autoturisme conduse de şoferi în vârstă de 49, respectiv 63 de ani au intrat în coliziune pe DN 1, în […]
România este principalul furnizor de fier vechi pentru cea mai mare uzină metalurgică din Transnistria

România este principalul furnizor de fier vechi pentru cea mai mare uzină metalurgică din Transnistria

15 apr. 18
România este principala sursă de materie primă pentru Uzina Metalurgică Moldovenească din Râbnița. Fierul vechi importat din România în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova permite acestei întreprinderi siderurgice din stânga Nistrului să se mențină pe linia de plutire. Uzina este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regiunii secesioniste, arată o anchetă publicată […]
BREAKING România suspendă toate zborurile militare cu avioanele MiG-21 LanceR din cauza creșterii numărului de accidente și defecțiuni

BREAKING România suspendă toate zborurile militare cu avioanele MiG-21 LanceR din cauza creșterii numărului de accidente și defecțiuni

15 apr. 54
Toate zborurile cu aeronavele rusești MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate începând de vineri, 15 aprilie, în urma unui ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, potrivit unui comunicat al Minsiterului Apărării. Decizia a fost luată la doar o zi după ce un astfel de aparat a avut […]
Primăria din Mariupol anunță că ocupanţii ruşi au început să dezgroape cadavrele îngropate în curţile rezidenţiale ca să ascundă crimele de război

Primăria din Mariupol anunță că ocupanţii ruşi au început să dezgroape cadavrele îngropate în curţile rezidenţiale ca să ascundă crimele de război

15 apr. 13
Litera Z, simbol al invaziei ruse în Ucraina, desenată pe un blindat și pe o clădire din Republica Moldova / Afișarea acestui simbol este interzisă prin lege

Litera Z, simbol al invaziei ruse în Ucraina, desenată pe un blindat și pe o clădire din Republica Moldova / Afișarea acestui simbol este interzisă prin lege

15 apr. 7
Familie de chirurgi stomatologi din București, condamnată definitiv pentru fraudă cu fonduri europene

Familie de chirurgi stomatologi din București, condamnată definitiv pentru fraudă cu fonduri europene

15 apr. 11
Chirurgul Ion Nicolescu şi soţia sa, Manuela Agatstein, aflaţi în topul investitorilor din medicina dentară, au fost condamnaţi definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la câte 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare, fiind găsiţi vinovaţi într-un dosar de fraude cu fonduri europene, transmite Agerpres. Ion Nicolescu şi Manuela Agatstein deţin firma Nicolescu&Agatstein SRL, […]
Ministerul Energiei plătește chirie de 53.000 de euro/lună lui Răzvan Petrovici, membru al grupului de la Monaco, trimis în judecată pentru evaziune fiscală - PressHub

Ministerul Energiei plătește chirie de 53.000 de euro/lună lui Răzvan Petrovici, membru al grupului de la Monaco, trimis în judecată pentru evaziune fiscală – PressHub

15 apr. 12
UPDATE Sentința în dosarul ”Colectiv” a fost amânată din nou/ Următorul termen, în 3 mai/ Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat decizia definitivă de mai multe ori

UPDATE Sentința în dosarul ”Colectiv” a fost amânată din nou/ Următorul termen, în 3 mai/ Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat decizia definitivă de mai multe ori

15 apr. 25
INTERVIU EUROPA LIBERĂ Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă din magistratură: Sunt bursier al Universității George Washington / Voi avea drept de practică în SUA. Niciodată nu mi-aș fi dat demisia din magistratură. Voi lupta la CEDO

15 apr. 57