Clienţii comerciali sau cei din sectorul public din Uniunea Europeană (UE) ai Microsoft vor putea să proceseze şi să-şi stocheze toate datele pe teritoriul comunitar, se arată într-un comunicat al companiei, transmis vineri AGERPRES. „Cu alte cuvinte, aceste date nu vor mai fi transferate în afara UE, iar acest angajament se va aplica tuturor serviciilor […]
Alexandra Bulat a devenit primul cetățean român ales consilier de comitat (județean) în Regatul Unit, transmite RFI România. Ea s-a clasat pe primul loc în circumscripția Abbey din orașul Cambridge, din estul Angliei, reprezentând Partidul Laburist. Alexandra este absolventă a University College Londra și doctor în sociologie politică al Universității Cambridge. Ea trăiește în Marea […]
Toţi angajaţii din Arabia Saudită trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID-19 pentru a se putea prezenta la locul de muncă, atât în sectorul public cât şi în cel privat, a anunţat vineri Ministerul Resurselor Umane şi al Dezvoltării Sociale din această ţară, relatează EFE. „Vaccinarea împotriva noului coronavirus va fi condiţia obligatorie pentru prezenţa fizică a […]
Partidul Socialiștilor (PSRM) și cel al Comuniștilor (PCRM) au anunțat că vor purta vineri negocieri în vederea alcătuirii unui bloc electoral de stânga înaintea alegerilor parlamentare. Liderii Igor Dodon și Vladimir Voronin se întâlnesc vineri pentru a discuta o eventuală alianță împotriva „unioniștilor” și a „forțelor externe care vor să pună mâna pe Republica Moldova. […]
Emisiile de dioxid de carbon provenite de la arderea combustibililor fosili au scăzut semnificativ în 2020, cu 10% în Uniunea Europeană, comparativ cu anul precedent, cel mai redus declin fiind în Malta, Ungaria, Irlanda, Lituania şi România, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Eurostat atrage atenţia că în 2020 statele […]
Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson a câştigat o victorie istorică în circumscripţia electorală Hartlepool, unde un candidat al său obţine mandatul de deputat pentru prima dată după mai bine de 50 de ani în acest bastion laburist din nord-estul Angliei, potrivit rezultatelor oficiale comunicate vineri, transmit AFP şi Reuters. Conform acestor rezultate, printre primele […]
UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a comunicat pentru G4Media circumstanțele în care untura de bursuc a ajuns în sacul cu corespondență diplomatică de la Moscova: Untura de bursuc, în cantitatea de trei fiole cu o greutate totală de 750 grame și a cărei cost se ridică la aproximativ 20 de euro a fost […]
Twitter a lansat joi „Tip Jar” („Borcanul cu bacşişuri”), o nouă funcţie care permite utilizatorilor acestei reţele de socializare să facă donaţii în beneficiul creatorilor lor preferaţi de conţinuturi, informează AFP, citată de Agerpres. „Este prima etapă din planul nostru de a crea noi modalităţi pentru a oferi şi a primi sprijin pe Twitter – […]
Franţa tergiversează o comandă a Uniunii Europene pentru achiziţionarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la Pfizer/BioNTech preconizată pentru următorii doi ani, a informat vineri publicaţia germană Die Welt, citând diplomaţi europeni, potrivit Reuters. Motivele ezitării Parisului nu sunt clare, dar diplomaţi citaţi de publicaţia menţionată au avansat ipoteza că s-ar […]