Grupul Celor Şapte cele mai industrializate ţări (G7), care se reuneşte duminică în summit, în Bavaria, şi NATO este necesar ”să rămână împreună” împotriva agresiunii ruse în Ucraina, declară Joe Biden, la Munchen, într-o întâlnire cu cancelarul german Olaf Scholz, relatează AFP, citată de News.ro. ”Trebuie să rămânem împreună”, i-a spus şeful statului american lui […]
Cucerirea de către Rusia a orașului Severodonetsk din estul țării este o realizare semnificativă în contextul ambițiilor sale revizuite și reduse, afirmă Ministerul britanic al Apărării, citat de BBC. În aprilie, la două luni de la invazie, Rusia și-a revizuit strategia, de la obiectivul de a ocupa cea mai mare parte a Ucrainei, la o […]
Cu o coafură punk şi cu limba atârnând permanent, „Happy Face” a fost desemnat cel mai urât câine din lume, în cadrul unei competiţii desfăşurate în Petaluma, California, relatează duminică AFP, citată de Agerpres. Acest câine chinezesc, în vârstă de 17 ani, a învins alţi nouă concurenţi vineri în competiţia care se organizează anual de […]
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a inspectat trupele rusești din Ucraina pentru prima dată de la începutul războiului, relatează Reuters, citând Ministerul Apărării. „La posturile de comandă ale unităților rusești, generalul de armată Serghei Șoigu a ascultat rapoartele comandanților cu privire la situația actuală și acțiunile Forțelor Armate Ruse în principalele zone operaționale”, a […]
Marea Britanie, SUA, Canada și Japonia vor interzice importurile de aur rusesc, în cea mai recentă etapă a efortului de a paraliza economia Rusiei ca răspuns la războiul din Ucraina, relatează Press Association, citată de The Guardian. Exporturile de aur au fost în valoare de 15,2 miliarde de dolari în Rusia în 2021, iar importanța […]
Înotătoarea suedeză Sara Sjostrom s-a impus sâmbătă în finala probei feminine de 50 m liber din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie, ediţia 2022, cucerind astfel a doua sa medalie de aur la competiţia de la Budapesta, transmite Agerpres. Cu timpul de 23 sec 98/100, Sjostrom a devansat-o pe poloneza Katarzyna Wasick, clasată pe locul secund, […]
Netflix confirmă acum, cu subiect şi predicat, că lucrează la o versiune cu reclame care va costa mai puţin, după mai multe indicii oferite în acest sens, transmite News.ro. Co-directorul executiv de la Netflix, Ted Sarandos, a confirmat, în cadrul unui interviu acordat la Cannes Lions, faptul că serviciul american de streaming vrea să lanseze […]
O analiză intermediară a terapiei experimentale pentru hepatita B a GSK, bepirovirsen, într-un studiu de fază medie, a produs speranţe pentru un tratament funcţional pentru milioane de oameni care suferă de o infecţie cronică, a declarat sâmbătă producătorul britanic de medicamente, transmite Reuters, citată de News.ro. Dacă rezultatele vor fi confirmate în studiile ulterioare, producătorul […]
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în mesajul pentru poporul ucrainean, că nicio rachetă şi nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor, conform News.ro. „45 de rachete a lansat Rusia împotriva noastră. Este a cincea lună a unui război la scară largă. Ocupanţii urmau să captureze cea mai mare parte a ţării noastre în a […]
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a apreciat sâmbătă că focarul global de variola maimuţei este o ameninţare sanitară a cărei evoluţie este foarte îngrijorătoare, fără a atinge încă stadiul de urgenţă sanitară mondială, relatează AFP, citată de Agerpres. ”Pentru moment, evenimentul nu constituie o urgenţă de sănătate publică de […]