Soldaţii israelieni au contribuit la redescoperirea unei mănăstiri vechi de 1.500 de ani în timp ce participau la un exerciţiu militar desfăşurat în apropiere de oraşul Shoham din centrul ţării, a anunţat luni Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (IAA), informează DPA, citată de Agerpres. Secţiuni din acea mănăstire bizantină fuseseră deja descoperite în 2002, însă ele […]
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că nu ar putea exista învingători într-un război nuclear și că nu ar trebui să fie declanșat niciodată un astfel de război, relatează Reuters. Putin a făcut acest comentariu într-o scrisoare adresată participanților la o conferință privind Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), la mai bine de cinci luni […]
Omenirea este la doar „o neînțelegere” sau „o eroare de judecată” de „anihilarea nucleară”, a avertizat luni secretarul general al ONU, afirmând că „un astfel de pericol nuclear nu a mai fost întâlnit de la apogeul Războiului Rece”, potrivit BFM TV. „Am fost extraordinar de norocoși până acum. Dar norocul nu este o strategie sau […]
Guvernul Uzbekistanului a anunţat luni că a ridicat blocajul impus de peste un an reţelelor sociale populare Twitter, WeChat şi VKontakte în această ţară autoritară din Asia Centrală, relatează France Presse, citată de Agerpres. Autorităţile uzbece au făcut aceste platforme inaccesibile în iulie 2021, acuzându-le că încalcă legea privind stocarea datelor cu caracter personal prin […]
Supermarketul britanic Waitrose a anunțat luni că va elimina datele de valabilitate de pe aproape 500 de produse, cu scopul de a lupta împotriva risipei alimentare, potrivit Le Figaro. Începând cu luna septembrie, Waitrose va elimina etichetele cu mențiunea „a se consuma de preferință înainte de” de pe aproape 500 de produse proaspete, în special […]
Președintele american Joe Biden a cerut luni Rusiei și Chinei să înceapă discuții privind controlul armelor nucleare, afirmând că Moscova, în special, are datoria de a da dovadă de responsabilitate după invazia sa în Ucraina, potrivit Le Figaro. Într-o declarație, el a reiterat disponibilitatea administrației sale de a „negocia rapid” un înlocuitor pentru New START, […]
Mai multe instituții media din Taiwan au relatat luni că președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, va vizita Taiwanul marți și își va petrece noaptea în Taipei, citând surse neidentificate, relatează Reuters. China a avertizat că armata sa nu va „sta niciodată cu mâinile în sân” dacă Pelosi va vizita Taiwanul, insula autoguvernată democratic […]
Minoritatea sârbă din Kosovo a înlăturat luni baricadele ridicate în nordul teritoriului după amânarea de către Pristina a măsurilor pe care ea le consideră ofensatoare, ultimul puseu de tensiuni din fosta provincie sârbă, relatează France Presse, citată de Agerpres. Potrivit unei corespondente AFP, protestatarii au înlăturat camioanele şi alte vehicule grele care blocau de duminică […]
Forțele ucrainene au recucerit 46 de așezări din regiunea strategică sudică Herson în cadrul contraofensivei lor, a declarat luni guvernatorul local, citat de Le Figaro. „Până în prezent, 46 de așezări ocupate au fost eliberate în regiunea Herson”, a declarat Dmitro Butri, guvernatorul regiunii Herson, la televiziunea de stat. Potrivit acestuia, aceste sate sunt situate […]
Comisia Europeană, în numele UE, a plătit 50 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară (AMF) pentru Republica Moldova, din care 35 de milioane de euro sub formă de împrumuturi pe termen lung în condiții preferențiale și 15 milioane de euro sub formă de granturi, potrivit unui comunicat al executivului european. Aceasta este […]
Parlamentarii ruși au introdus luni în camera inferioară a parlamentului un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruși de către cetățeni din „țări neprietenoase”, relatează Reuters. „Trimiterea copiilor noștri pentru a fi crescuți în «țări neprietenoase» este o lovitură pentru viitorul națiunii”, au scris autorii proiectului de lege. Lista de țări neprietenoase a […]
Forțele de securitate sunt plasate în alertă maximă luni la Bagdad, după apelurile la proteste ale rivalilor politici ai puternicului lider Moqtada Sadr, ai cărui susținători ocupă parlamentul, pe fondul unui blocaj politic total, potrivit agenției AFP, citată de boursorama.com. Oponenții lui Moqtada Sadr, susținători ai puternicei alianțe a facțiunilor șiite pro-iraniene cunoscute sub numele […]
Macao îşi va redeschide serviciile publice, spaţiile de divertisment şi restaurantele începând de marţi, au anunţat autorităţile locale, într-o perioadă în care acest centru mondial al jocurilor de noroc încearcă să revină la o viaţă normală şi a decis să iasă din lockdown, după ce niciun caz de COVID-19 nu a mai fost detectat în […]
Armata ucraineană afirmă Rusia desfășoară forțe suplimentare pentru a-și consolida flancul sudic și o parte din aceste forțe armate provin din regiunea Donbas, potrivit CNN. Purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Sud al Ucrainei, Natalia Humeniuk, a explicat că sudul rămâne o prioritate pentru Moscova. „Există informații despre întăriri care vin din peninsula Crimeea, există […]
În timp ce mașina de război a Moscovei se târăște prin estul Ucrainei, încercând să atingă obiectivul Kremlinului de a-și asigura controlul deplin asupra centrului industrial al țării, forțele ucrainene își intensifică atacurile pentru a recupera teritoriul din sudul ocupat de Rusia, potrivit agenției Associated Press. Ucrainenii au folosit lansatoare de rachete furnizate de americani […]