G4Media.ro

UE și NATO salută plecarea primului transport de cereale din Ucraina și…

Sursa foto: STRINGER / AFP

UE și NATO salută plecarea primului transport de cereale din Ucraina și o califică drept un „prim pas” către atenuarea crizei alimentare / Bruxelles-ul cere „aplicarea integrală” a acordului

UE și NATO au salutat luni plecarea unui transport de cereale din Ucraina, considerând-o un „prim pas” în vederea atenuării crizei alimentare provocate de invazia rusă.

Dar purtătorul de cuvânt al UE, Peter Stano, a declarat că Bruxelles-ul așteaptă în continuare „aplicarea integrală a acordului și reluarea exporturilor ucrainene către clienții din întreaga lume”, relatează AFP, citată de The Guardian.

Separat, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că aliații occidentali „susțin cu tărie implementarea integrală a acordului pentru a atenua criza alimentară globală cauzată de războiul Rusiei în Ucraina”.

Anterior, nava Razoni, un cargo înregistrat în Sierra Leone, părăsise portul ucrainean Odesa cu destinația Liban cu un transport vital de 26.000 de tone de cereale.

A fost prima navă care a părăsit un port ucrainean de când Moscova și Kievul au semnat un acord intermediat de Turcia și ONU pentru a debloca transporturile de alimente în ciuda conflictului dintre ele.

Vorbind pentru serviciul de externe al UE, Stano a acuzat Rusia că a blocat transporturile „timp de luni de zile” și a precizat că Rusia a tras rachete asupra portului Odesa în ziua următoare semnării acordului.

El a pus penuria de alimente care afectează părți din Orientul Mijlociu și Africa pe seama „agresiunii rusești neprovocate din 24 februarie și a blocării porturilor ucrainene și a exporturilor de cereale”.

Forțele rusești au invadat Ucraina în februarie și au capturat sau au bombardat mai multe porturi ale țării, unele dintre acestea fiind între timp minate de apărătorii ucraineni pentru a le proteja.

Conform acordului semnat la 22 iulie la Istanbul, Ucraina trebuie să îndepărteze minele, iar Rusia să ridice blocada, însă transporturile au fost reluate cu întârziere, iar luptele pe uscat continuă.

În plus, potrivit lui Stano, Rusia „distruge câmpurile din Ucraina, distruge silozurile din Ucraina, arde cerealele sau le jefuiește și încearcă să le vândă în numele Rusiei”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...