G4Media.ro

Ambasadorul Rusiei în Franţa, convocat în semn de protest faţă de uciderea…

sursa foto: Pexels

Ambasadorul Rusiei în Franţa, convocat în semn de protest faţă de uciderea a doi lucrători umanitari în Ucraina şi unei ”dezinformări cu privire la Franţa”

Ambasadorul Rusiei în Franţa. Aleksei Meşkov, a fost convocat luni la sediul Ministerul francez de Externe în vederea unei reiterări a condamnării unor atacuri ruseşti în care au fost ucişi doi lucrători umanitari în Ucraina săptămâna trecută şi unei ”dezinformări cu privire la Franţa”, declară o sursă diplomatică AFP, transmite News.ro.

Parisul denunţă totodată ”o dezinformare cu privire la Franţa”, la câteva zile după ce Ministerul francez al Apărării a descoperit o ”manevră coordonată” a Rusiei în vederea difuzării unor informaţii false privind Franţa.

Tensiunile între Franţa şi Rusia au crescut cu un nivel din cauza Ucrainei, după ce Moscova a denunţat o ”frenezie militară” franceză, în urma unor anunţuri ale Parisului privind noi livrări de armament Kievului.

Franţa se aşteaptă să fie ţinta unei intensificări a dezinformării ruse în contextul unei vizite preşedintelui francez Emmanuel macron în Ucraina în februarie.

Cei doi francezi au fost ucişi joi într-un atac la Berislav, o comună ucraineană situată pe malul de nord al Niprului, în apropiere de linia frontului, a anunţat vineri Ministerul francez de Externe. Alţi trei francezi au fost răniţi.

Parisul a denunţat un act ”barbar” al Moscovei, iar Parchetul antiterorist (PNAT) a deschisvineri searao anchetă.

Pe frontul ”războiului informatic”, Ministerul rus al Apărării anunţa luna trecută că a ”eliminat” aproximativ 60 de combatanţi – majoritatea ”mercenari francezi” – şi a rănit alţi 20 într-un atac în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, în nord-estul Ucrainei.

Parisul a dezminţit ferm aceste acuzaţii.

Mai multe liste, între care una dezvăluie identitatea a aproximativ 30 de ”mercenari francezi morţi”, au fost răspândite masiv pe canale pe Telegram şi de activişti ro-Kremlin, după care voluntari francezi în Ucraina au dezminţit, inclusiv trei la AFP.

Aleksei Meşkov nu este convocat pentru prima oară laQuai d’Orsay.

În 2022, el a fost convocat de ministrul de atunci,Jean-Yves Le Drian, în urma unui tweet ”indecent” al Ambasadei Rusiei în Franţa cu privire la atrocităţi comise la Bucea.

La 25 martie 2023, el a fost convocat în urma publicării unor caricaturi pe contul pe Twitter al ambasadei în care europenii îi ling fesele lui Uncle Sam.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...