G4Media.ro

Ambasadorul care a ieșit din haina de diplomat

Ambasadorul care a ieșit din haina de diplomat

Ambasadorul Statelor Unite la București a luat prin surprindere în mod frecvent, încă de la preluarea mandatului, opinia publică, dar și lumea diplomatică, prin formulările sale abrupte, care l-au scos din haina de diplomat.

Ultima sa ieșire îl plasează mai degrabă în poziția de agent electoral al Guvernului Orban și PNL.

”Ambasadorul Zuckerman l-a felicitat pe Prim-ministru pentru răspunsul prompt, profesionist pe deplin, al Guvernului României la această tragedie. Răspunsul Guvernului este cu atât mai remarcabil, având în vedere presiunea enormă asupra resurselor Guvernului, pe fondul pandemiei Covid-19”, a transmis Ambasada SUA într-un comunicat dat publicității a doua zi după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț, soldat cu moartea a zece persoane.

Nu este însă prima luare de poziție prin care ambasadorul SUA se implică pe față de partea unui partid aflat în plină campanie electorală.

Pe data de 1 august, în plină campanie pentru locale, ambasadorul SUA a lăudat programul economic al Guvernului Orban și a atacat frontal PSD.

Premierul Orban a elaborat un program economic ambiţios. Programul prevede dezvoltarea imediată a şoselelor, autostrăzilor, liniilor ferate şi altor proiecte de infrastructură de care este nevoie disperată în România (…) Vreau să menţionez şi curajul preşedintelui PSD Marcel Ciolacu de a recunoaşte că unul dintre capitolele PSD a fost afectat de infractori şi de a încheia acest capitol. Îl încurajez să continue eliminarea persoanelor corupte din PSD. România nu poate reveni la corupţia din ultimii ani”, a declarat Adrian Zuckerman la începutul lunii august.

Pe data de 14 august, ambasadorul Zuckerman l-a criticat din nou la scena deschisă pe liderul PSD, afirmând că este ”dezamăgitor” faptul că Ciolacu ar fi declarat că legile românești privind traficul de persoane sunt suficiente pentru a combate acest fenomen.

  • ”Raportul arată că problema traficului de persoane în România a fost provocată de derapajele privind statul de drept în timpul guvernului precedent. Am cerut Parlamentului să acționeze și să adreseze această problemă. Este foarte dezamăgitor că liderul PSD Ciolacu a răspuns spunând că legile românești curente privind traficul de persoane și statul de drept sunt suficiente. Nu sunt! Cer din nou Parlamentului României, așa cum am făcut-o și pe 26 iunie, să aprobe legile dure necesare pentru eliminarea traficului de persoane și crimei organizate. Eforturile din prezent ale Guvernului Orban pentru întărirea statului de drept, pentru oprirea traficului de persoane și oprirea crimei organizate sunt remarcabile”, a declarat Zuckerman, într-o nouă ieșire mai puțin specifică unui diplomat.

Însă cele mai tranșante declarații, mai puțin obișnuite în lumea diplomatică, au fost făcute după alegerile locale din 27 septembrie.

Pe data de 9 octombrie, ambasadorul SUA la București a declarat, referindu-se la rezultatul de la locale, că ”în urmă cu doar două săptămâni, am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanță între națiune și baronii-tâlhari roșii care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele, în detrimentul poporului român, pe care au fost aleși să îl deservească”.

Intervenția de atunci a determinat reacția liderului PSD. ”Baroni galbeni, baroni roșii, poate ar vrea să-mi dea mai multe lămuriri domnul ambasador”, a spus Marcel Ciolacu, care a adăugat că ”nu e normal ca ambasadorul să intervină în disputele politice interne ale României”.

Tema baronilor corupți a devenit un fir roșu în discursurile ambasadorului Zuckerman.

Pe 21 februarie 2020, ambasadorul SUA a transmis, la Forumul CEO AmCham, o serie de mesaje-cheie într-un prim discurs programatic, în care a atacat ”baronii corupți”, la care a făcut de trei ori referire, ”corupția endemică”, ”oligarhii” și companiile controlate de stat care ”țin corupția vie”.

La vremea respectivă însă, ambasadorul Zuckerman nu le-a atribuit baronilor culoare politică și nu s-a referit la niciun partid. Tocmai își luase postul în primire pe 17 decembrie 2019 și era una dintre primele sale ieșiri publice importante.

  • În paranteză fie spus, mininstrul justiției, Cătălin Predoiu, a avut parte la rândul său, în luna iulie, de laude împărțite cu generozitate, chiar dacă repararea legilor justiției bate pasul pe loc, iar sub noii procurori șefi lupta anti-corupție și-a redus vizibil eficiența. „Ministrul Predoiu este lider în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Îi suntem recunoscători pentru dedicare”, transmitea Ambasada SUA pe 22 iulie.

Toți ambasadorii cu mandat plin de dinaintea lui, Hans Klemm, Mark Gitenstein, Nicholas Taubman sau Michael Guest, s-au remarcat prin luări de poziție publice, mai tranșate sau aluzive, în apărarea unor principii și valori democratice importante (stat de drept, justiție, proprietate, economie de piață funcțională, egalitate de șanse etc). Ambasadorii amintiți au criticat și ei frecvent corupția endemică, politizarea justiției sau alte probleme majore cu care societatea românească s-a confruntat în ultimii ani. Până aici, nimic neobișnuit. Însă au abordat, atenție mare, fenomene mari.

Este la fel de adevărat că aceste luări de poziție au fost, de fiecare dată, mai apăsate atunci când România a fost condusă de guverne cu deficit democratic, cu discurs vădit anti-occidental sau care au încercat să controleze justiția, așa cum s-a întâmplat sub guvernele Năstase, Tăriceanu, Ponta sau Dragnea. Din aceste motive, ieșirile lor au fost mereu percepute și ca o critică implicită a guvernelor în funcție și au stârnit iritare la București.

Doar sub presiunile diplomatice, guvernele au dat înapoi din elanul lor distructiv. Intervenția ambasadorilor a servit, prin urmare, interesului public general, nu unui interes politic particular.

Ceea ce este fundamental diferit acum la Adrian Zuckerman în comparație cu predecesorii săi este frecvența poziționărilor politice explicite, pe care ambasadorii de dinaintea sa le-au evitat cu diplomație. Chiar și așa, s-au confruntat la rândul lor cu acuzația că își depășesc fișa postului, dar ce face acum trimisul lui Donald Trump este campanie pe față pentru un partid.

De precizat că Adrian Zuckerman nu este ambasador de carieră, nici politician, ci este un avocat din New York, specializat în afaceri imobiliare, care provine din rândul apropiaților președintelui Donald Trump.

Prin partizanatul fățiș cu un partid, ambasadorul fragilizează poziția SUA în raport cu celalalte formațiuni politice și erodează credibilitatea ambasadei, instituție implicată în discuții cu tot spectrul politic, în virtutea parteneriatului strategic dintre cele două state.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

93 comentarii

  1. Cate conserve avem in presa scrisa!
    tapalaga, mai stii la cati stapani ai servit pana acum?

    • Mai curand cred ca dl Tapalaga confunda diplomatia cu nesimtirea.
      Cand intr-o tara se intampla ce s-a ntamplat la noi in ultimii 30 de ani, nu poti sa ramai insensibil ca un robot. Le mai spui si pe sleau.
      Mie imi place acest ambasador, il doare de durerile noastre. Din cate nereguli sunt in lume, astea il deranjeaza pe dl Tapa;aga?

    • Subiectul ăsta mai trebuie rumegat.
      Ciuma roșie e încă roșie… chiar daca pălește ciolacu cu ai lui o vopsesc repede frumos

    • Cred ca a baut apa de la haznaua3!

    • @All of you posted

      Sa ataci pe Dan Tapalaga ptr ca vorbește în spirit patriot românesc e ca si cum te ataci pe tine ca om care zilnic intri aici pe G4Media si iti consumi timpul imediat ce deschizi netul.

    • @tanta, punctat f corect. Subscriu.

    • Cind am vazut ca nici unul din comentariile facute azi (18.11.2020) nu-mi aparusera la citeva ore dupa ce le-am postat intii m-am enervat, dar dupa aia m-a cuprins risul, saracii oameni, apasati de tot soiul de sarcini (propaganda e grea, partidele au cerinte, viata nasoala, de) sa ma mai suporte si pe mine.
      Asta e, ne vedem la vara.

  2. Am un vag sentiment că Departamentul de Stat trimite cei mai competenți oameni la ambasadele din Anglia, Franța, Rusia, Germania, Japonia, China, iar în țări mai bananiere trimite ambasadori așa… mai bananieri 🙂

    • Nu poate fi bananieră o ţară care poate da primari cu vederi occidentale ca ale noilor aleşi USR PLUS.

    • Clotilda vrea interzicerea avortului, Intr-adevar, cum Romania e una din primele tari care a permis avorul, simt ca am luat o supradoza de valori occidentale.

    • Clar! Eu mă refeream la alte țări! Ca de exemplu, state eșuate de lumea a patra în care iau foc oamenii în saloanele spitalelor. Sau în care nepotismul și incompetența țin loc de profesie. Sau în care o nulitate acuză pe toți oamenii pentru fapte pe care nu toți oamenii le-au făcut.

    • Bananiera a devenit SUA sub administratia Trump !

    • Ce imi place cand vad cum sat in sus pupatorii de cur pe aici

  3. Cam asa cum iesiti si voi din haina de jurnalisti si incet-incet va faceti aparatorii PSD-ului…. pe cine au infiltrat mizerabilii printre voi?

    • Americanul e pragmatic. Face galagie pe bani. Bistari grei pe care Predoiu si altii i-au promis. Contracte grele. Apoi alte beneficii.

    • @Magda

      Tapalaga este un ziarist obiectiv care spune adevărul.
      Ambasadorii străini în România au devenit agenții electorali ai PNL iar în schimb țările lor primesc beneficii constracte ci statul român.
      Lobby sau mită electorală???

    • Haina PMP-ului li se potrivește mai bine!

    • ai baut ceva? G4 nu este , si nu a fost niciodata aparatorul PSD
      nici al PNL
      nici al USR+

      dar voi astia de la PNL, daca nu sunteti cu noi inseamna ca sunteti cu inamicul, doar dualitate functioneaza, nu mai exista si altceva, si pe principiul „ciocu’mic ca noi suntem la putere” trebuie sa isi faca limba maro?

    • Americanul acesta este descendentul unor oameni care au suferit de pe urma comuniștilor și au trebuit să emigreze. Mi se pare normal să nu îi suporte pe urmașii PCR.

    • @Realitatea @Diplomat

      Imi puteti da, va rog, exemple concrete?

  4. De fapt va deranjeaza ca e ambasador pus de Trump. Ca un sustinator al lui Biden va deranjeaza Zuckerman. E sincer si pe fata. Ca pe ascuns toti se baga, de la UE, SUA, Germania Franta, etc etc etc. Macar sa stim clar.

    • Peste tot, slugile lui Trump, ca tine, incearca sa schimbe subiectul. In ciuda gandirii voastre slugarnice, Trump nu e centrul universului, exista o intreaga lume inafara lui Trump.

      Maturizati-va, infantililor.

    • Vladimire, dupa Trump nu mai e nimic decit potopul pentru ca vin neomarxistii. Voi adica. Neomarxistii insemna potopul.

    • mirica tata tu ai citit articolul? ce dracu ii tot dai cu marxistii cu trump si alte aberatii? tu nici nu stii ce sunt marxistii si nici nu stii cine a fost Marx. e mort de mult.
      fa un efort si citeste articolul si dupa aia incearca sa explici de ce bati campii.
      nu e trump isus, lasa cretinismele. o sa vina altul, aia e. nu ne afecteaza pe noi deloc.

    • @Vladimir… – agent rus ce ești, încă nu te-a trimis tatuca în Siberia?

  5. Hai sa ne prefacem ca PNL nu e partid de hoti, ticalosi, slugi si traseisti.

    Sa ne prefacem ca are ministri competenti, nu ticalosi cu dosare, precum Predoiu. Sa ne prefacem ca nu e doar justitia PNL, ci o justitie independenta.

    Hai sa ne prefacem ca nu am luat teapa cand am votat cu PNL. Cum a zis Tataru, e vina noastra ca suntem fraieri si votam tot cu ei.

    • Hai sa ne prefacem ca dupa alegeri , PNL nu o sa aiba un guvern minoritar sprijinit din spate de PSD

      bai vladi, tot incerc sa nu ma prefac, da’ nu reusesc

    • @Andrei,
      Nu cred ca Terminator2 a batut atata drum din viitor pentru a le da satifactie celor care gandesc ca Florian Roman sau ca Daniel Fenechiu, dar nu spun ca nu e o idee buna aceea ca PSD-isti sa fie lasati sa se culce pe o ureche si sa fie apoi luati ca din oala…!

    • @Scaraoțchi fake/@Bad fake. Tot cu iohanis piromanul in gura bai?

    • @Fake,
      Ce surpriza! Mi-a fost un dor de tine, ca am uitat pana si de Covid, desi la temperatura din Iad precis si-ar parli virioanele si s-ar deshidrata…!
      Tu cum te aperi, ca doar n-o sa-mi spui ca l-ai clonat si ai ajuns de nedetectat..?!

  6. Dane o iei pe aratura.

    Imi amintesc ca in epoca Dragnea sorbeati orice declaratie a ambasadorului SUA.

    Te cam pierzi cu jurnalismul, miroase nasol

    • Nu iti este dor de Dealul Feleacului, bre publicitaru lu Peter?

    • @cata deci daca nu soarbe orice zice ambasadoru’ ce inseamna?
      deci era anti PSD
      acum e anti PNL
      maine va fi anti USR+ ?
      … sau cum e jurnalismul de calitate? tot timpul sa critici orice, indiferent daca e corect sau nu?

    • @ oana…somn usor

      @andrei…vroiam sa spun urmatorul lucru…in urma cu putin timp…vreo 2 anisori…..toata presa cerea ambasadorilor si mai ales ambasadorului SUA sa ia pozitie impotriva PSD si dragnea.
      atunci ambasadorii sufereau de diplomatie si presa jelea neimplicarea.

      acum se intoarce roata….ambasadorul se implica….presa vrea mai moale ca doar e diplomat…( defapt tapalaga e foc si para, nu ca ii injura pe psd,…ci ca ii lauda pe pnl asta e defapt oful ….ete fasss)

    • altul care nu a citit articolul dar vorbeste sa zica ceva. explica clar in articol diferentele dintre alti ambasadori si acesta. ma rog, daca nu ai priceput, problema e clar la tine. nu te poate ajuta nimeni.

  7. Hopa, schisma intre angajatii ministreului de externe american! Europa „Libera”, depozitarul adevarului absolut si „fostul” angajator al lui Tapalaga, e tot o filiala a ministrului de externe.

  8. Sunt de acord…e deja gretos…

  9. Probabil motivul este simplu: lupta împotriva corupției sistemice nu poate fi câștigată prin metode diplomatice și fără alianțe.
    Poziționarea dumnealui pro-PNL probabil a venit pe fundalul că PNL era cel mai puternic partid din opoziție în 2018 &2019; la fel as fi procedat si eu dacă as fi fost in locul dumnealui, dar asta înainte ca PNL să-și arate adevăratul nărav în 2020. Acum ar trebui să se mai uite și la USR, chiar dacă nici ei nu sunt perfecți.

    • Daca sistemul tau de referinta aunt pumnii incasati…..o saptamana cu soare iti doresc.

    • Nu poate sa se uite la USR in contextul in care Trump lupta cu neomarxistii (Biden si democratii) iar USR sunt si ei partial neomarxisti. Partial, doar ramura neomarxista din USR. Prima data trebuie sa elimine din USR neomarxismul iar apoi vor fi frecventabili.

    • „Oano”, tânjești după elucrubațiile pe care le tastezi? :))

    • La ce tanjeste tot USR, o tanjeala de baroni iobiliari. Imposibil.

    • iar bate campii trollul oana. nicio legatura cu subiectul. ce treaba are usr cu articolul de fata? ZERO.

    • @Diana R,
      Nu cumva ati tras cu urechea la discutia din Biroul Oval, ca altfel nu-mi explic cum de cunoasteti atat de multe amanunte…?
      Cand s-a ajuns cu discutia la USR ce s-a intamplat, v-au surprins cei din Secret Service cu urechea lipita de gaura cheii? Vreau sa spun ca sunt sigur ca si USR-ul face parte din plan, doar ca ”elementul surpriza” intotdeauna a fost pastrat pentru final…

    • @Scara, nu am nicio treabă cu „serviciile” de niciun fel. Nici nu sunt vreo suporteră a vreunui partid pentru că nu mă reprezintă niciunul. Am standarde prea înalte. Sunt doar o cetățeană activă care se implică pentru vede că sunt prea multe probleme majore în lumea asta care nu pot fi rezolvate prin donații ci prin implicarea directa pro-bono a profesioniștilor integrii din diverse domenii de specialitate.
      Nu mi se pare că stiu mai multe decât cei care citesc 200 de pagini zilnic și practică “sportul intelectualilor” de cel puțin 2 decenii, de la vârsta de 15 ani.

    • @Diana R,
      Va rog sa-mi scuzati stilul, n-am stiut cum altfel sa subliniez cele spuse de dvs !
      PS. Imi faceti gandul sa zboare si nu ma mai pot concentra in a-l tine la distanta pe Covidut 19 …!
      Sar’ mana!

  10. Si precedentul se manifesta la fel!

  11. OK Dane, am luat nota! Votam psd!
    Din pacate G4 isi pierde din relevanta (pe segmentul initial dorit) iar sectiunea de comentarii a ajuns o gluma fara control.
    Pacat de Pantazi, el este mai echilibrat.

  12. Americanii isi bazeaza intreaga politica externa pe coruptie, vezi cazul statelor din America de Sud. Sunt insa obisnuiti ca, odata platiti, coruptii sa serveasca exclusiv interesele americane, de multe ori in dauna intereselor lor nationale, ceea ce se si intimpla, coruptii sunt loiali. Ce-i contrariaza insa pe americani in Rominia, este neloialitatea coruptilor nostri, chiar generos platiti….de unde discursul mentionat!

    • Puteți să oferiți câteva exemple concrete? Faptul că prin AmCham promovează ca „valori” niste medicoritati absolute și le oferă pe baza de nepotism/ trafic de influentă funcții în companii de stat sau pe proiecte plătite din (mulți) bani publici, de-asta m-am lămurit de mult.

    • @soringh
      Orice „platitor” de calibrul SUA stie ca unul „platit” livreaza atat cat e platit. Trebuie sa fii naiv spre prost ca sa crezi ca unul platit cu treizeci de arginti devine fidel.
      Acum SUA sunt in asteptare – daca au platit sau nu, ramane de vazut – daca asteptarile se confirma va veni si plata. Daca nu, ramane sa mai asteptam cu ochii in soare, „sa vina americanii” cum s-a mai intamplat. Daca nu ai tras macar un cartus cand te-a incalecat dusmanul nu poti sa speri. Cand ai votat cu entuziasm psdragnea, care iti promitea c-o sa fie ca-n belarus nu poti sa astepti sa-ti arunce americanii dolarii cu basculanta. Omul ridica tonul pentru ca pare ca nu s-a inteles mesajul soft.

  13. Unde am ajuns cu diplomatia ambasadelor in era nastase,ponta,tariceanu,basescu? Credeti ca nu stiau serviciile lor de escapadele nuticai? Ei aveau toate informatiile venite de la serviciile lor ,vorbeau aluziv,diplomatic iar noi ne am trezit cu dragnea si dancila!Sa luam exemplul unui adolescent.Parintii sunt mai intai aluzivi ,diplomati .Ii explica cat rau fac alcoolul,drogurile,iii reproduce experiemtele neplacute ale unor cunostinte sau chiar inventeaza povestj din care sa traga concluzii dar cand toate sunt in zadar ii spune direct ca stie ce face,ca nu e bine si ia masuri.

  14. Zuckerman incearca sa salveze orice sprijin extern il mai poate primi Trump, care va incerca anularea alegerilor americane.
    Stie ca are suportul lui Bibi Netanyahu, ii mai lipseste doar Veorica, dar nici Orban nu este de lepadat he-he.

    • Sprijin extern? Marxisto cu creierii spalati, cum se poate implica in alegerile din America un PNL sau chiar Romania?

    • @mirica
      Daca va reusi anularea alegerilor, Trump va avea nevoie de laudatori externi cu care si sa continue anumite proiecte, care vor arata ca Trump nu este izolat in actiunea sa. Te pupa Stancuta!

  15. Domnule Tăpălagă, când ambasasadorul Nicholas Taubman o lăuda pe Monica Macovei (al cărei consilier și purtător de cuvânt erați), atunci era corect ?

  16. Domnule Tapalaga

    Incep sa cred ca altcineva scrie articole la G4media si semneaza cu numele dvoastra. Acesta nu este primul articol care ma face sa ma intreb asta.
    Care e motivul acestei atitudini? Ce valori ale minunatului stat roman sau ale jurnalismului aparati cu astfel de enunturi?
    Poate ar trebui sa includ g4media la siteurile care nu merita efortul de a le mai deschide

  17. Mie îmi pare că”băieții” noștri l-au prins cu ceva pe ambasadorul ăsta și acum l-au pus să recite. Asta ar fi cel mai puțin rău. Mult mai rău ar fi dacă dl ambasador ar urmări propriul dumnealui interes ca să nu plece din România cu mâna goală.
    Felicitări domnule Tăpălagă, g4media devine un ziar obiectiv

  18. Vizirul dă ordine la Kolonika.
    Sclaveți execută întocmai și la timp.
    Care sclaveți ?? Cei doi sclaveți.
    Dacă stăm tot timpul în genunchi așa vom fi tratați.
    În altă tară omul era de mult plecat .
    La noi Sică îi pupă mâna în direct.
    Nu vă faceți iluzii stau la coada Marcel, Barna și Cioloș.
    Supremul îi pupă mâna la palat.

    • Nu-i asa ca va doare infrangerea lui Dodon si nu-i asa ca aveti informatii cum ca n-a fost vorba de o pura intamplare ?
      Nu-i asa ca e naucitor felul in care se leaga toate, chit ca noua capetenie de la Casa Alba nici macar n-a fost invitata sa viziteze viitoarea resedinta oficiala?

  19. Cum sa nu țină cu PNL ca doar alocă 2% din PIB ptr Apărare de unde cumpărăm toate veniturile la americani pe sume colosale . Ce fel de parteneri suntem noi , când nouă ne vand la preturi mari iar la alții americanii fac donații gratuite.

  20. Sa nu uitam , mai inainte de a fi diplomat este roman ,nascut si crescut primii zece ani de viata in Romania.. Uneori haina de diplomat este prea stramta , motiv ptr. care o mai dezbraca uneori , mai ales cand noi suntem atat de nemultumiti si neputinciosi sa mai protestam . Uneori prea multa diplomatia devine paguboasa. .

  21. Tapalaga vad a luat lectii de la „maestrul” Ardei Umplut cu Mana 😁

    „În România slugărniciei necondiționate față de Stăpînii trecători ai Lumii, ambasadorul american nu se deosebește prin comportamentul de Guvernator al unei țări de babuini de trimisul Sultanului de pe vremuri, de ambasadorul neamț din timpul regimului Antonescu și de ambasadorul sovietic din timpul regimului Anei Pauker.”

    Prevad ca nu peste foarte mult timp discursul lui Tapalaga va deveni identic cu cel al lui Liviu Plesoianu:

    ”vă spun RĂSPICAT că NU am de gând să tolerez atitudinea asta de GUVERNATOR DE COLONIE, atitudine pe care ați afișat-o din prima secundă a mandatului de ambasador SUA la București!

    Date fiind ingerințele repetate în treburile interne ale țării mele, solicit expulzarea de urgență a ambasadorului SUA. Dacă suntem cu adevărat un stat independent și suveran, dacă ne respectăm Constituția și pe noi înșine, nu mai putem tolera amestecul acestui ambasador în activitatea parlamentară și guvernamentală, precum și în justiția românească. Nu e absolut deloc treaba ambasadorului SUA, așa cum nu e, în general, treaba niciunui ambasador cum anume hotărâm noi să ne construim propriul cadru legislativ! „

  22. Auzi, ”fragilizează poziția SUA”, dvs. vorbiti serios??? Vorbim aici de SUA, cum va puteti inchipui ca e fragila tara asta, oriunde in lume? Si in raport cu cine din Romania devine fragila pozitia SUA? Chiar credeti ca exista pentru americani mai mult decat cele doua partide, PNL si psd? In SUA sunt tot 2 partide, americanii nu stiu sa numere mai mult de 2 la partide. In batalia electorala dintre psd si PNL, americanii au decis pe cine sustin, dupa cum si in Moldova au decis pe cine sustin, si punct, au fost intotdeauna pragmatici.

    • @ gaby c-tinescu

      vezi ca in USA sunt mai multe 2 partide

      The United States also has an array of minor parties, the largest of which (on the basis of support for their presidential candidates in the 2016 election), are the

      Libertarian,

      Green,

      and Constitution parties.

      Officially recognized political parties by state

      As of October 2020

      Key (official in 2+ states)
      A: Alliance Party
      C: Constitution Party
      D: Democratic Party
      F: Reform Party
      G: Green Party
      L: Libertarian Party
      N: Natural Law Party
      R: Republican Party
      S: Socialist Labor Party
      WC: Working Class Party
      WF: Working Families Party
      O: Other political parties

      de pe wiki

  23. Yup, si eu am remarcat laudele ambasadorului pentru PNL si Orban. Este cam prea mult, iar ambasadele nu fac campanie electorala de obicei. Ce ar fi daca si ambasada Rusiei, de exemplu, ar incepe sa-l laude pe Ciolacu sau PSD-ul? Penibil!

    • Poate îți amintești că rușii l-au lăudat pe Dragnea

    • Inteleg, iar pe USR-isti ii lauda Bruxelles-ul. Fiind un pro-american 100%, este usor de ghicit partidul preferat. Oricum, nu trebuie „sa bata la ochi” domnule ambasador. Fiti mai subtil.

  24. Practic ne spui ca americanii il vor pe Orban.

  25. La cum vad treaba din unele comentarii de p’acia … maine, poimaine aud ca ti’ai vandut sufletul pe copeici!

  26. In principiu Tăpălagă are dreptate.
    Dar nu-mi pasă atâta timp cat afirmațiile sunt conforme cu realitate.
    Ori nu sunt. Nu îl poți lauda pe Predoiu. Nu are nici o calitate care să merita laudă nici în acest mandat nici înainte.
    Cred că într-adevăr avem de-a face cu o poziționare exclusiv politică.

    Dar avem și noi idioții nostrii: Iohanis, când felicitându-l pe Biden a reafirmat angajamentul României de a aloca suficient din buget pentru armată, lucru de care numai lui Trump ii pasă.

  27. Zuckerman asta e o mini-clona a lui Trump. Vorbe multe, barfa multa dar fapte ioc. Asteptati sa vedeti ce se alege de toate promisiunile lui cu finantarea autostrazii si caii ferate Constanta – Gdansk, asistarea guvernului PNL cu introducerea de standarde moderne in spitale si cate si mai cate. Noroc cu angajatii level2 si level3 din ambasada si Departamentul de Stat ca-si fac treaba cu profesionalism. Zuckerman e mai mult un clown. Trebuiau sa-l trimit la un curs de diplomatie inainte sa-l numeasca ambasador, dar cine sa faca asta? Trump?

  28. Ambasadorii americani din europa estica sunt mai mult reprezentanti de afaceri si care nu au ascendenta anglo-saxona precum cei din tarile europene importante.

  29. Eu trag speranta ca odata investit, Biden va numi un ambasador serios si de cariera. Romania are nevoie de un ambasador US profesionist si diplomat de cariera asa cum au fost cei mentionati de Dan Tapalaga.

  30. Îmi amintesc niste vremuri în care îl citeam cu plăcere și speranță pe Tăpălagă.
    Acum stai și te întrebi în toate felurile ce dracu se întâmplă cu el.
    Nu mai poți comenta niciun articol de al lui fără să-ți scape o înjurătură.
    Am renunțat să mai comentez. Încerc să mă abțin de la înjurături.
    Pare să fie vorba despre o boala incurabilă in stadiu avansat.
    Păcat!

  31. Pe domnul Tapalagă nu îl doare că americanul susține un partid, cum deontologic mimează aici, ci că nu îi susține USR-ul mult îndrăgit. Asta e de fapt buba, de-asta se face de râs cu fiecare articol.
    Rămân la credința că patria a pierdut un mare agricultor, când Tapalagă s-a apucat de jurnalism.

  32. Interziceti avortul, sa se adevereasca. Chiar daca va fi crscut doar de catre tatal lui.

  33. De remarcat modul destul de elegant in care Dl. Tapalaga il ataca pe ambasadorul american. E bine totusi ca nu a preluat de la Maestrul Cristoiu si injuraturile neaose la adresa aceluiasi ambasador. A preluat insa de la Maistru acuzatia ca de fapt ambasadorul urmareste sa obtina de la Guvern, dupa ce i se va incheia acreditarea, facilitati pentru afaceri in Romania; o face insa doar ca o insinuare, nu direct ca Maestrul Cristoiu.

  34. Am mai spus odata, am scapat de rusi si ne omoara americanii.

  35. Adevărul e ca nu e deloc obiectiv. Sa zica si de PNL, nu numai de PSD.. Ca asa e corect – de toti numai de bine si pe fata! Si cand ne saturam de PNL PSD sa treacă la PMP si ProRomaniaSocialaLiberalaRahateasca .. In rest, așteptăm de la USR+ ceva rezultate.. altfel.. sa intre si ei la ciorbarie

  36. Domnule Talpalarga, motivele laudei pentru Orbeat sunt altele: contractele in domeniul apararii, reactoarele 3,4 de la Cernavoda, s.a.m.d

  37. Perfect adevărat! Eram cyurios când va lua atitudine Dan tapalagă la asemenea derapaje. Felicitări, că într-un târziu te-au lăsat să scrii ce gândești!

  38. În schimb dacă ar fi lăudat userelgebetexyz ce laudatio ar fi ieșit…

  39. Articol f bun, felicitari.
    Ambasadorul USA si-a depasit atributiile. Parerile personale ale ambasadorului nu trebuie exprimate public. Sa-i aduci elogii lui predoiu pt repararea legilor in justitie sau lui orban pt gestionarea tragediei de la Piatra Neamt este un afront la adresa romanilor care au suferit si sufera in continuare de pe urma incompetentei, nepasarii, amatorismului si coruptiei la scara larga, pe care cele 2 partide, pnl si psd le-au practicat in ultimii 30 de ani.
    Un presedinte al USA normal, l-ar chema la ordin sau chiar schimba.

  40. Sincer, nu ma asteptam ca vreo publicatie serioasa din presa romaneasca sa aiba curajul sa scrie despre treaba asta, chiar daca a devenit atat de evident faptul ca pentru un ambasador SUA intr-un stat european, Zukerman are niste discursuri cel putin bizare, total necaracteristice pentru ambasadorii din Europa, chiar si din Europa de Est.
    Cine are neuroni sanatosi, intelege faptul ca acest articol nu este in niciun caz un atac indreptat catre ambasada, cu atat mai putin spre SUA, ci o constatare a modului bizar in care actualul ambasador este vadit partinitor cu un anumit partid, care este departe de a fi un partid curat. Nu faptul ca da in PSD este problema pana la urma, ca si-o merita cu varf si indesat, ci faptul ca prin iesirile astea risca erodarea increderii romanilor in ambasada SUA din tara noastra atunci cand devine, pe fata , un agent electoral al lui Orban in conditiile in care guvernul condus de acesta semneaza acorduri de miliarde de euro cu SUA. Chestia asta nu da bine deloc si chiar are efectul pervers de a da apa la moara tuturor celor cu discursuri anti occidentale si anti americane, conform carora Romania este o „colonie”, „simpla piata de desfacere”, etc.
    Ce nu s-a scris in articol, insa mie mi-a lasat un gust amar cand am vazut ca se intampla asta, a fost faptul ca discursul cel mai bizar al lui Zukerman, vadit partinitor, a venit chiar in ziua in care Romania, prin guvernul Orban, a semnat un acord de 8 miliarde pentru lucrarile de la centrala din Cernavoda. Un acord f. bun, din toate punctele de vedere, dar cand coroborezi semnarea acordului cu discursul complet necaracteristic al unui ambasador SUA intr-un stat european, in care ridica in slavi actualul guvern si ataca pe fata alte partide (nu vorbim aici despre faptul ca PSD si-o merita) sa nu te miri ca incet dar sigur va prinde propaganda cu „Romania este o colonie”, ca SUA ne ajuta doar daca ii dam contracte, etc.
    Din pacate, acea succesiune de declaratii din septembrie transmite ideea ca ambasada condusa de noul ambasador este folosita precum o firma privata, al carui singur scop este acela de a face bani. Ceea ce nu inteleg unii este ca astfel de iesiri ale persoanei care ocupa vremelnic postul de ambasador SUA in Romania, poate eroda pe termen lung increderea romanilor in ambasada SUA, si prin extensie in SUA in general. Lucrul acesta ar fi, in mod evident,dezastruos pentru tara noastra, tinand cont ca SUA este dpdv strategic, militar, etc, cel mai important aliat al nostru. Sa speram ca dupa instalarea noului presedinte al SUA, ambasada din Romania va deveni mai priceputa in transmiterea mesajelor publice.

    • Foarte ușor de recunoscut un cetațean ProPSD si ProMUE
      … nu neapărat în aceeași ordine!
      Ce plăcere aveți voi să mâncați același rahat cu Tăpălagă…
      … vă mai și concurați!

    • @Devil. Mda, cand nu avem argumente, punem placa cu „mancat rahat”

    • Un cetățean pro SUA și pro UE, te felicit pentru comentariu! Este cel mai bun la acest articol!

    • De aproape doi ani PSD își ia constant și apăsat MU13 de la SUA și de la UE.
      Alegerile europarlamentare, referendumul și localele au fost în aceeași notă.
      Realitatea unei țări distruse de corupție spune aceeași poveste.
      Același lucru îl subliniază președintele și guvernul de fiecare dată când PSD, AP, CCR bagă bățul prin gardul măsurilor administrative pentru a zădărnici eficiența unor acțiuni guvernamentale.
      Dacă toate aceste adevăruri nu pot fi spuse pentru că ne dezbrăcăm de „haina diplomatiei” desigur că aceste adevăruri nu pot fi argumente în fața mâncătorilor de rahat aka protectorii infractorilor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.