G4Media.ro

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei a cucerit Muntele Kosciuszko (Australia), din Circuitul Seven…

sursa foto: Adrian Ahriţculesei/Facebook

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei a cucerit Muntele Kosciuszko (Australia), din Circuitul Seven Summits

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, care a cucerit vârful Everest (8.848 m) în luna mai a acestui an, a reuşit să escaladeze, vineri, Muntele Kosciuszko (2.228 m), cel mai înalt din Australia, ca parte a proiectului său prin care doreşte să ducă la bun sfârşit Circuitul Seven Summits- cele mai înalte vârfuri de pe toate continentele lumii, transmite Agerpres.

El a postat vineri seara o fotografie pe pagina sa de Facebook cu mesajul „On Top of Australia”, mulţumindu-le, totodată, partenerilor care îl sprijină în cadrul proiectului său.

În prezent, Adrian Ahriţculesei mai are de escaladat vârful McKinley (6.194 m), din Alaska – cel mai înalt din America de Nord, şi Masivul Vinson (4.897m), din Antarctica.

Adrian Ahriţculesei are experienţă în escalada pe vârfuri înalte, între altele el reuşind să urce pe Everest (8.848), Elbrus (Rusia) – 5.642 m, Mont Blanc (Italia) – 4.748 m sau Aconcagua (Argentina) – 6.962 m.

Totodată, în ianuarie 2023, alpinistul din Petroşani a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica, şi să finalizeze astfel „Circuitul celor 7 vulcani”, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Deși este cel mai înalt punct al continentului australian, Muntele Kosciuszko este considerat unul dintre cele mai accesibile vârfuri din lume, fiind ușor de urcat datorită unui traseu bine amenajat.

    Deși este cel mai înalt punct al continentului australian, Muntele Kosciuszko este considerat unul dintre cele mai accesibile vârfuri din lume, fiind ușor de urcat datorită unui traseu bine amenajat.