Home » Articole » Alertă la graniță: avioane F-16 ridicate de la sol și mesaje RO-Alert în Tulcea, în urma atacurilor rusești din Ucraina / Grupare de drone, detectată în apropierea graniței

Alertă la graniță: avioane F-16 ridicate de la sol și mesaje RO-Alert în Tulcea, în urma atacurilor rusești din Ucraina / Grupare de drone, detectată în apropierea graniței

Alertă la graniță: avioane F-16 ridicate de la sol și mesaje RO-Alert în Tulcea, în urma atacurilor rusești din Ucraina / Grupare de drone, detectată în apropierea graniței
Sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

În dimineața zilei de miercuri, 15 aprilie, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit mesaje de avertizare RO-Alert, după ce forțele Federației Ruse au atacat noi obiective civile și de infrastructură din Ucraina, situate foarte aproape de granița fluvială cu România, anunță Ministerul Apărării.

Primul mesaj de alertă a fost emis la ora 02:37, după ce o grupare de drone a fost detectată zburând spre localitatea ucraineană Vâlcove. În fața acestei amenințări din proximitatea graniței, Ministerul Apărării Naționale a ridicat de la sol două avioane de vânătoare F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Fetești. Totodată, sistemele de apărare antiaeriană ale României au fost trecute în poziții de tragere.

- articolul continuă mai jos -

Câteva ore mai târziu, la 05:08, un nou val de drone rusești a fost detectat îndreptându-se către portul Ismail, autoritățile române transmițând un al doilea mesaj RO-Alert pentru populația din zonă.

Ministerul Apărării Naționale a confirmat că, pe durata atacurilor, nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României.

Starea de alertă aeriană a fost ridicată oficial la ora 05:42. Forțele MApN continuă să aplice măsuri stricte de supraveghere pentru a garanta siguranța teritoriului național.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole