Home » Articole » Alegeri la Academia Română: Marius Andruh și Mircea Dumitru candidează la funcția de președinte al Academiei Române. Alegerile vor avea loc pe 7 aprilie 2026

Alegeri la Academia Română: Marius Andruh și Mircea Dumitru candidează la funcția de președinte al Academiei Române. Alegerile vor avea loc pe 7 aprilie 2026

2527
Alegeri la Academia Română: Marius Andruh și Mircea Dumitru candidează la funcția de președinte al Academiei Române. Alegerile vor avea loc pe 7 aprilie 2026
Mircea Dumitru și Marius Andruh / Colaj foto: Universitatea din București și Agerpres Foto
Ascultă articolul

Academicienii Marius Andruh și Mircea Dumitru candidează la funcția de președinte al Academiei Române. Alegerile pentru noua conducere a Academiei Române au loc pe 7 aprilie 2026, după expirarea celui de-al doilea mandat de președinte al înaltului for academic deținut de istoricul Ioan Aurel Pop.

Contactat de Edupedu.ro, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române al cărui mandat expiră pe 5 aprilie 2026, a declarat că alegerile pentru funcțiile de conducere ale forului sunt în două etape. „Alegerile de președinte al Academiei Române au loc în ziua de 7 aprilie, adică imediat după ziua Academiei Române. După sărbătoarea Academiei, care anul ăsta împlinește 160 de ani, a doua zi au loc alegeri de președinte. Pentru aceste alegeri, după ce s-a respectat termenul legal, avem două candidaturi depuse”, a anunțat Pop.

- articolul continuă mai jos -

„Cei doi candidați sunt, întâmplarea face, amândoi absolvenți și cadre didactice ale Universității din București – vă spune asta un clujean. Este vorba de profesorul Marius Andruh, chimist de renume, membru al Academiei Române din 2001, și profesorul Mircea Dumitru, fostul rector al Universității din București, filosof. Amândoi sunt cunoscuți, sunt personalități ale științei și culturii românești”, a declarat pentru Edupedu.ro actualul președinte al Academiei, care anterior a deținut poziția de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Oficialul a adăugat că perioada de depunere a candidaturilor la funcția de președinte al Academiei Române s-a încheiat, dar „mai sunt candidaturi pentru a 2-a etapă, care va fi la sfârșitul lunii aprilie, după cum prevede statutul, pentru funcțiile de vicepreședinți, patru funcții, și secretar general al Academiei – un loc”. Pentru funcțiile de vicepreședinți și secretar general, perioada de depunere a candidaturilor se încheie pe 14 aprilie 2026.

În ceea ce privește perspectivele sale, după cele două mandate de conducere a Academiei permise de lege, Ioan Aurel Pop a precizat pentru Edupedu.ro că „pentru funcția de președinte nu mai am dreptul să candidez, dar nu mai am nici dorința, pentru că eu sunt de părere că funcțiile trebuie limitate la două mandate. Aș putea candida pentru funcția de vicepreședinte sau secretar general, dar nu se face după ce ai fost președinte. Atâta cât am putut eu să fac pentru Academie am făcut. Ce am să fac de acum încolo se referă la activitatea mea de membru al Academiei în cadrul secției mele de Științe istorice și arheologie”.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.