G4Media.ro

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța: Mai multe canale media…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța: Mai multe canale media îi îndeamnă pe francezi să-l voteze pe Emmanuel Macron

Mai multe entități de presă franceze îi îndeamnă pe alegători să-l voteze pe preşedintele în exerciţiu, Emmanuel Macron, pentru un nou mandat la Palatul Elysee, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care are loc duminică, relatează Agerpres, conform dpa.

Observatorii din toată lumea urmăresc îndeaproape dacă eforturile concertate din ultimii ani ale rivalei lui Emmanuel Macron, lidera extremei drepte Marine Le Pen, de a-şi îmbunătăţi imaginea şi de a atrage electoratul se vor putea traduce printr-o schimbare politică majoră, ce ar fi resimţită în întreaga lume, notează dpa.

Preşedintele în funcţie s-a plasat pe primul loc în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, obţinând 27,85% din voturi, urmat de pe Marine Le Pen, cu 23,15%, conform rezultatelor finale.

Cotidianul Le Parisien lansează întrebarea dacă, în contextul războiului din Ucraina, „este potrivit să votezi pentru un candidat populist care, având în vedere dorinţa sa de a întoarce pagina trecutului, ar intensifica această criză”.

O victorie pentru Marine Le Pen ar însemna opusul unităţii naţionale de care este nevoie acum, consideră Le Parisien, adăugând că acest lucru ar face din Franţa un partener în care nu se poate avea încredere.

Ziarele conservatoare Le Monde şi Le Figaro îi avertizează pe alegători să nu se complacă în faţa avansului lui Macron. „Este un singur mod de a o împiedica pe candida extremei drepte Marine Le Pen să vină la putere duminică: votaţi pentru adversarul ei, Emmanuel Macron”, scrie Le Monde, menţionând că acest îndemn este aplicabil indiferent de greşelile lui Macron şi „responsabilitatea” acestuia pentru ascensiunea extremei drepte politice în Franţa.

„Nici abţinerea de vot nu ar fi deloc utilă pentru a salva ţara de la ce poate fi mai rău”, subliniază Le Monde.

Rata de participare la scrutinul din 10 aprilie a fost de 73.69%, ceea ce înseamnă un absenteism de 26,31% dintre alegători, cel mai ridicat pentru un prim tur al prezidenţialelor după nivelul consemnat în 2002, de 28,4%.

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

27 comentarii

  1. În UE, democrația este călcată în picioare în văzul tuturor.

    • Care democratie ?

    • A pompat Putin miliarde de euro de pomana…
      Lasa Eugen, nu fii trist, in Ungaria si Serbia ati invins. A stiut Sebastian Ghita unde sa fuga, intr-o adevarata democratie…

    • Lasă că democrația nu este deloc, dar deloc, călcată în picioare în bible belt states, acolo unde pocăiții decid ei ce este mai bine pentru toată lumea.

  2. Pentru ca presa e libera si independenta si la noi si peste tot in UE 😀

    • Și în Rusia presa este extrem de liberă. Liberă să îi fie pus căușul în gură dacă nu face sluj regimului Putin.

    • Mai spuneți-le șefilor din țentrala maskva că utilizarea emoticoanelor tâmpite la fiecare postare vă dă de gol, rusnacilor.

    • Că tot ați adus vorba, eu zic sa ne băgăm găina noastră în ograda dvs, a propagandiștilor pro-sovietici, dl teo. Pe franțuzește, așa, cum vă place dvs, conservelor tradiționale.

  3. Sa încercăm sa fim obiectivi: Emmanuel Macron nu merita un al doilea mandat de președinte.
    Pe parcursul campaniei electorale a fugit de orice dezbatere ca dracul de tamaie; 5 ani de zile s-a comportat precum un lider autoritar gen Victor Orban, călcând în picioare pe toți care nu erau de acord cu dansul. Încă 5 ani înseamnă accentuarea unei politici autoritariste, „luminata” într-adevăr, dar tot autoritarista.
    Pe de alta parte doamna Le Pen e un candidat slab, s-a văzut la dezbatere când nu a reușit sa îl chestioneze pe macron pe teme importante gen vestele galbene sau „enervarea” celor nevaccinati.
    Insa trăgând linie și tinand cont de bullying ul făcut de presă pentru a îl vota pe macron, opțiunea oricărui om normal la cap e sa îl trimită pe acesta într-o opoziție constructiva. Și de-ar fi sa iasa președinte din nou macron măcar sa iasă cu un scor mic gen 50, 01% sa moara de ciuda consilierii de la mckinsey.

    • E, haide, acuma nu mai fiți ipocrit, vreți să nu câștige un liberal, de fapt, chiar dacă poate nu aveți treabă cu dna le pen. V-ați chinuit sa scrieți o pologhie plicticoasă și fără sens când adevărul e simplu: nu vreți democrație liberală, aia e. S-aia îl și susțineți pe Putin și vreți să omoare cat mai multi oameni, orice doar sa triumfe iliberalismul, autocrația, verticala puterii, naționalismul primitiv, toate astea va fac sa va simțiți bine,in schimb libertatea, diversitatea, adevărul, incluziunea, nu.

  4. Depinde de care propagandă e vorba, de aia ortodoxă până în măduva oaselor care îți spune să-ți părăsești nevasta din familia super tradițională pentru o gimnastă tinerică-tinerică?

  5. Și voi la fel!

  6. Nici unul nici celalalt nu vor putea face nimic, daca in iunie viitor, la legislative, castiga alianta LFI-PCF-EELV si il propune pe J-L Melenchon, pentru postul de prim ministru.
    Pentru politica interna, bine inteles. Cea care ii intereseaza zilnic, pe francezi.

  7. Oui bien sûr Barbule.
    Controleaza-ti entuziasmul debordant. De vodka aia tot nimic, nimic?

  8. Parca era interzis sa faci propaganda în ziua alegerilor. Justiția franceza mai exista?

  9. Dvs vorbiți dl Motz care visați la madam le pen?

  10. @Eduard: Paaartidul, Puuuutin, Ruuuusiiiiaaaaa! La asta visez🤣 postacule rusnac, e bine?

  11. Ați înfrânt iar, cu ureseseul dvs.

  12. azi alt atac intr-o biserica… Votati globalistul, pentru la mai mare. Serios daca esti francez si votezi macron, nu ai dreptul sa te plangi mai incolo. Aviz francezilor, la un moment dat se termina si cartierele in care te mai poti izola de multiculti.

    • @George nu conteaza. Vezi comentariile celor de mai sus . Se doreste doat DISTRUGERE a valorilor europene. Stiu ca va fi sters comentariul dar cei ce comenteza pe aici sunt far de pic de creier . vor doar razboi si razbunare, daca Dumnezeu ne-ar fi plasmuit asa, noi nu mai existam NICIODATA

    • Tu dupa ce ca esti si pr0st, mai stai si pe avarii, ca de semnalizat nici nu se mai pune problema. 🤣🤣🤣

  13. Presa nu a fost niciodata impartiala… daca are de platit salarii. A fi impartial, inseamna ca nu ai nevoie de fonduri de investitie, etc. Si ca te mentii numai si numai din abonamente. Atat.
    Nu sunt multe in Franta, insa exista (Le Canard enchainé, Médiapart, Marianne, Brut, etc)

    Absolut toti ceilalti, depind de comitetul de actionari, sau de actionarul majoritar, etc. De ce credeti ca magnatii au invastit toti in media? 😉 Insasi statul francez, acorda o reducere de impozit ziaristilor (cei cu carte de ziarist) de 7 500 euro. Cam greu sa critici pe cel care iti lasa in buzunar 7 500 euro 😉

  14. Asta trebuie sa ma preocupe,cine castiga in Franta. Au salarii.infrastructura,sistem educational si de sanatate bine pus la punct.Dupa 30 de ani,Romania are spitale murdare,unde risti sa te infectezi cu tot felul de microbi.Pe romani ii deranjeaza ca Macron are sotie mai in varsta.

  15. Canalele alea fac parte din ‘presa independentă’, nu?

  16. Daca nu erau rusii la moda era cu chinezii sau cu extraterestrii Le Pen. Trompetele nu obosesc niciodata.

  17. Trompetele Rusiei într-adevăr sunt neobosite și mari susținătoare ale lui Marie Le Putin.