Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comisia Europeana a aprobat joi ajutorul de stat în valoare de 6 miliarde de euro acordat de guvernul federal al Germaniei pentru salvarea companiei aviatice Lufthansa, lovită de criza provocată de pandemie, potrivit unui comunicat al executivului european.
Recapitalizarea de 6 miliarde de euro e parte a unui pachet mai larg de sprijin, care include și o garanție de stat de 3 miliarde de euro.
Guvernul german a notificat Comisia Europeană în legătură cu ajutorul de stat, dat fiind că aceste decizii naționale trebuie aprobate de Bruxelles.
Capitalizarea companiei aeriene va fi realizată prin intermediul unui fond guvernamental de stabilizare economică, înființat de guvernul de la Berlin pentru a susține companiile private grav afectate de criză.
Foto: Atlas-network.com
Evident, doar CE este institutia lui Merkel si a Germaniei. Daca era Romania, Comisia n-ar fi aprobat asa ceva.
Ma intreb daca o fi corect fata de companiile low-cost care sunt private? Cum se reflecta acest ajutor din partea contribuabilului european in preturi? Lufthansa are preturi mai mari iar oamenii mai saraci, care indirect finanteaza Lufthansa, sunt nevoiti sa evite aceasta companie.
Adică sa aprobe un ajutor pt Tarom care an de an este in pierdere și unde se fac ca lucrează angajați care sunt rude între ele!