Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Afectat de o boală infecţioasă la faţă, papa emerit Benedict al XVI-lea, 93 de ani, este ”extrem de fragil”, potrivit unui articol publicat în cotidianul regional german Passauer Neue Presse, care citează un biograf al fostului papă, Peter Seewald, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Benedict al XVI-lea suferă de erizipel la nivelul feţei, o boală infecţioasă caracterizată printr-o tumefacţie roşiatică, care provoacă mâncărime şi dureri severe, a precizat ziarul.
„Potrivit lui Seewald, papa emerit este acum extrem de fragil (…). Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude”, a scris Passauer Neue Presse.
Peter Seewald l-a întâlnit sâmbătă, la Roma, pe Benedict al XVI-lea pentru a-i prezenta biografia, potrivit cotidianului.
„În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie”, a adăugat el.
Papa Benedict al XVI-lea şi-a vizitat fratele mai mare Georg, care era bolnav, în Germania, în iunie, marcând prima sa călătorie în afara Italiei de la demisia sa neaşteptată în 2013. Georg Ratzinger a murit două săptămâni mai târziu.
Cei doi fraţi, amândoi hirotonisiţi în aceeaşi zi, în iunie 1951, erau foarte apropiaţi.
Primul papă care a demisionat în aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea, care a invocat motive de sănătate, a dus o viaţă retrasă într-o mică mănăstire din Vatican după retragerea sa.
Sursa foto: Vatican
https://en.wikipedia.org/wiki/Regensburg_lecture
In 2006 a atentionat lumea si a reamintit mai ales occidentului, pentru cine a avut urechi sa auda.
A ajuns 93 de ani ,printre adevaruri ascunse ,minciuni si intrigi,cum zice un proverb românesc” si-a trait traiul si si- a mâncat malaiul”.