
Adriana Pistol, director în Institutul de Sănătate Publică: Școala trebuie să meargă fizic. Școala să fie cea funcțională și nu stadioanele, nu restaurantul, nu clubul, nu discoteca. Riscăm să avem generații de copii care vor conduce țara, extrem de afectate psihologic
Ca să ne protejăm copiii trebuie ca noi, părinții, să avem grijă vaccinându-ne noi pe noi, spune Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Aceasta a declarat sâmbătă, la conferința Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, că „școala trebuie să meargă fizic”, făcând o pledoarie pentru menținerea școlilor deschise.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Deschiderea școlii a fost mai mult decât oportună. Școala trebuie să meargă fizic. Povestea cu distanțarea între elevi este o poveste. Ea poate să fie distanță în bancă, în clasă, după care când pleacă acasă despre ce vorbim?”, a spus Adriana Pistol, care a explicat faptul că protecția de care copiii au nevoie poate fi sigurată de părinți și de fiecare familie în parte: „se face în mod normal acea strategie de cocon în care toți membrii familiei sunt vaccinați în jurul copilului. Dacă toată lumea ar gândi în acest fel, acești copii ar putea să meargă la școală cu riscuri foarte mici să se îmbolnăvească, cu riscul foarte mic să se închidă școala.”
„Altfel riscăm să avem generații de copii care vor trebui să conducă și să ducă mai departe această țară, extrem de afectate nu numai din punct de vedere educațional, dar și din punct de vedere psihologic și social”, a mai spus șefa CNCSB.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
32 comentarii