Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 200 de profesori primesc lunar o indemnizație de merit de circa 6.000 de lei, potrivit listei desecretizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), trimisă la solicitarea site-ului Oficiuldestiri.ro, scrie Edupedu.ro.
Printre beneficiari se numără fostul secretar general al Ministerului Educației, fost rector și fost secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Adrian Gorun, filologul Ionel Funeriu, profesoara universitară Mihaela Miroiu de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fostul ministru al Educației Pavel Năstase, fostul decan de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) a Universității din București Liviu Franga și scriitorul Șerban Foarță.
Indemnizația de care beneficiază cei 202 profesori cu diverse funcții în ministere, universități și academii se acordă în baza legii 118 din 2002. Potrivit legii, indemnizația are valoarea a trei salarii minime brute garantate în plată, sumă neimpozabilă. Salariul minim brut garantat în plată este, de la 1 ianuarie 2025, 4.050 de lei (sursa), astfel că indemnizația de merit valorează 12.150 de lei net în prezent.
Potrivit listei publicate de sursa citată, nu există mențiuni referitoare la data de la care beneficiarii au fost introduși pe listă și primesc lunar indemnizația de merit. Propunerile pentru indemnizația de merit de fac de către ministerele Educației, Culturii și Sportului (din 2023, Agenția Națională pentru Sport – ANS) și Academia Română pentru domeniile educație/ știință, cultură și sport, iar acestea sunt analizate de o comisie națională, mai scrie în legea 118/2002.
Alți speciali!
Si așa se mai duc 30 de milioane pe an…
Fiecare fată de pe MEDISIE21 e gata să fie luată tare.
Un profesor universitar, lider de sindicat, are un venit de 35.000 lei/luna doar de la o univesitate de stat. Traiasca sistemul educativ subfinantat si analfabet1smul functional!