Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Finanţelor Publice afirmă că Indicatorul Social de Referinţă (ISR) – indice la care sunt raportate ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia lunară de plasament, prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulţi şi copii), nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori şi ajutorul pentru refugiaţi – nu a fost majorat anul acesta pentru că Guvernul a avut „alte priorităţi” şi pentru că actualul executiv a moştenit un „spaţiul fiscal deosebit de redus” de la vechea guvernare. Adrian Câciu promite o altă abordare în ceea ce priveşte ISR anul viitor, relatează news.ro
„Legat de Indicatorul Social de Referinţă, analiza pe care am făcut-o la început de an ne-a dus către alte priorităţi mult mai necesare. A fost pachetul social, a fost partea de alocaţii, a apărut şi situaţia aceasta complicată, conflictul din Ucraina. Ce pot să vă zic este cu siguranţă în 2023 va fi o nouă abordare cu privire la ISR la nivelul acestui an. Noi a avut acea discuţie, chiar şi la momentul creării coaliţiei cu privire la actualizarea acestui indicator, dar uitându-ne la lista de priorităţi şi lucruri de rezolvat din spate şi spaţiul fiscal deosebit de redus care a fost lăsat de vechea guvernare, a fost oarecum amânată această decizie în 2022”, a afirmat Adrian Câciu duminică, într-o conferinţă de presă, la Giurgiu.
Potrivit Legii nr. 225/2021, începând cu anul 2022, ISR se majorează, la data de 1 martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS). Acest indicator stă la baza stabilirii cuantumurilor prestaţiilor de şomaj şi al unor măsuri active, precum şi al beneficiilor de asistenţă socială.
Beneficiile de asistenţă socială care sunt raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia lunară de plasament, prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulţi şi copii), nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori şi ajutorul pentru refugiaţi.
Anul acesta, rata medie anuală a inflaţiei care a stat la baza stabilirii noilor cuantumuri de prestaţii sociale şi beneficii de asistenţă socială a fost de 5,1%, ceea ce a dus la o creştere a valorii ISR de la 500 de lei la 525,5 lei, relatează news.ro
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Pai se apropie alegerile iar PSDistii la asta sunt maeștrii, la acordat pomeni!!! Mizerabil partid, gașca, șleahtă, banda, grupare….
Hoarda ca-s pusi doar pe jaf.
Ce scoala are acest domn? Pare foarte destept si scolit la scoala Psd …
PSD a câștigat alegerile cu 30%. Ați vrut pomeni și veți primi, dar tot pe banii voștri.
Si pe banii tai, fraiere.
Un scuipat era mai acceptabil decât batjocora asta, dar, deh, e briliantul care și- a promis „să șocheze Universul”.
Ciucă Câțu, Căciu, Ciolacul, pe ăștia nici numele nu-i ajută, sunt de o crasă incompetență și în afara de gargară, abureli, gioco di mano, joc de glezne, minciuni gogonate, nu sunt buni de nimic…