Home » Articole » Administraţia Trump vrea să simplifice reglementările privind achiziţionarea armelor de foc

Administraţia Trump vrea să simplifice reglementările privind achiziţionarea armelor de foc

Administraţia Trump vrea să simplifice reglementările privind achiziţionarea armelor de foc
sursa foto: Unsplash
Ascultă articolul

Administraţia Trump intenţionează, ca parte a planului său de reducere a bugetului Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc şi Explozibili (ATF), să modifice aproximativ 50 dintre reglementările sale, inclusiv prin simplificarea şi flexibilizarea verificărilor antecedentelor pentru achiziţionarea de arme, informează joi agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit informaţiilor apărute miercuri în mai multe publicaţii americane, controversatul Departament pentru eficienţă guvernamentală (DOGE) şi-a trimis membri ai personalului să revizuiască funcţionarea ATF, de unde intenţionează să concedieze aproximativ 540 de inspectori, adică două treimi din total.

De asemenea, va revizui aproximativ 50 dintre reglementările sale, care includ, de exemplu, distrugerea arhivelor privind deţinătorii de arme de foc după 20 de ani (în prezent, acestea trebuie păstrate permanent) sau extinderea perioadei de verificare a antecedentelor înainte de achiziţionarea unei arme de foc de la 30 la 60 de zile.

Toate aceste măsuri urmăresc să reducă birocraţia care împovărează birou subordonat Departamentului de Justiţie, care a propus deja o reducere cu 25% a bugetului ATF pentru următorul an fiscal, care începe în octombrie.

Procuroarea generală Pam Bondi a propus chiar fuzionarea ATF cu Administraţia pentru Controlul Drogurilor (DEA).

Aceste reduceri birocratice cresc riscul de a crea lacune în ceea ce priveşte antecedentele şi informaţiile persoanelor care deţin şi doresc să cumpere arme, potrivit organizaţiilor preocupate de subiectul controlului armelor.

La aceasta se adaugă planul de simplificare a Formularului 4473, necesar pentru ca ATF să iniţieze procesul de verificare a antecedentelor, de la şapte pagini la doar trei, potrivit The Washington Post.

Conform celor mai recente date ale ONG-ului Gun Violence Archive, 7.358 de persoane au murit în incidente legate de arme de foc în SUA de la începutul anului, iar 13.203 au fost rănite. De asemenea, s-au înregistrat 192 de atacuri armate în masă, un termen ca folosit atunci când este vorba de cel puţin patru persoane rănite sau ucise, fără a lua în considerare agresorul.

Printre persoanele ucise de la începutul anului s-au numărat 503 adolescenţi (cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani), în timp ce alţi 1.424 au fost răniţi.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole