Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) suspendă până la formarea noului guvern toate programele de finanţare în desfăşurare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru joi, a anunţat miercuri instituţia, transmite Agerpres.
Printre programele suspendate se numără Rabla pentru persoane fizice, ceea ce înseamnă o lovitură pentru industria auto – producători, importatori și dealeri.
Decizia survine în contextul negocierilor din ultimele zile privind constituirea unui nou guvern, care are ca scop asigurarea echilibrului şi a stabilităţii atât la nivel guvernamental, cât şi în gestionarea alocărilor bugetare.
„Negocierile din ultimele zile în ceea ce priveşte constituirea unui nou guvern au scopul de a aduce echilibru şi stabilitate, tocmai de aceea este important ca noul guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare în funcţie de nevoile actuale ale populaţiei. AFM îşi va păstra poziţia şi va promova finanţarea programelor de mediu care au direct impact asupra mediului, implicit asupra calităţii vieţii oamenilor. Este important ca lucrurile să fie făcute pe rând, cu răbdare şi înţelepciune, tocmai de aceea suspendarea programelor AFM este un argument solid pentru ca priorităţile guvernului să poată fi onorate”, a declarat Florin Bănică, preşedintele AFM, citat într-un comunicat transmis AGERPRES.
AFM îşi reafirmă angajamentul de a susţine proiectele de mediu cu impact direct asupra calităţii vieţii şi protejării mediului înconjurător, dar consideră că acest moment de suspendare este necesar pentru ca noile priorităţi guvernamentale să poată fi stabilite într-un mod echilibrat, sustenabil şi transparent.
Toți așteaptă programul Rabla auto.
Între timp pe olx / autovit sunt la vânzare autoturismele cumpărate anul trecut cu Rabla sau acum 2, 3 ani. Mulți cer același preț cât au dat ei pe ele la achiziție, poate prind un naiv iar ei sa își cumpere iar prin Rabla una noua.
O industrie de făcut bani e Rabla. Autoturisme noi exorbitant de scumpe pe care statul le girează prin Rabla.
De pensii nu ați avut bani sa indexati măcar pensia minima de 1281 de lei.
Ce sa mai zic…nu mai am cuvinte. Producători, importatori și dealeri sunt cel mai putin afectati. Tot persoanele fizice sunt lovinte DIN NOU. Ca si exemplu banii i-am platit, iar masina nu o am pana nu am certificatul pentru rabla pentru ca asa functioneaza totul in tara asta. Practic nici cu bani nici cu masina pentru ca sunt blocat de niste decizii inepte.
Programul Rabla trebuie desfiintat (dupa ce isi primesc drepturile toti care sunt in cazuri similare cu MCValentine). Este un program finantat de oameni saraci pentru oameni instariti, care-si permit masini noi, complet imoral. La fel trebuie desfiintata si subventionarea pentru vehicule electrice.. si orice alta subventie indiferent de industrie. Sa fie toata lumea pe acelasi teren.