G4Media.ro

Acuzați de abuz în serviciu, luare şi dare de mită, primarul și…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Acuzați de abuz în serviciu, luare şi dare de mită, primarul și viceprimarul comunei prahovene Colceag au fost plasaţi sub control judiciar

Primarul şi viceprimarul comunei prahovene Colceag au fost plasaţi sub control judiciar de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, luare şi dare de mită, acuzaţiile fiind legate de simularea unor proceduri de achiziţie, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat postat, vineri, pe pagina Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, anchetatorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de primarul Costin Valentin Stan, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (un act material fiind sub forma tentativei), faţă de viceprimarul Georgian Florentin Dicuseară, acuzat de abuz în serviciu în forma complicităţii dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, precum şi faţă de o persoană fizică, acuzată de complicitate la abuz în serviciu, complicitate la tentativă de abuz în serviciu şi dare de mită.

Acuzaţiile au legătură cu simularea unor proceduri de achiziţie după ce unele lucrări au fost deja efectuate în comună.

„S-a reţinut în esenţă faptul că numitul S.C.V., în calitate de reprezentant legal al UATC Colceag şi ordonator principal de credite, cu concursul numitului D.F.G în calitate de viceprimar al aceleiaşi persoane juridice, ar fi încheiat contractul nr. 2571 din 03.04.2023 cu un agent economic, având ca obiect lucrări de amenajare a Cimitirului Inoteşti şi ulterior a aprobat plăţi în executarea acestuia, fiind restrânsă participarea altor ofertanţi la efectuarea lucrărilor, în sensul că a permis realizarea lucrărilor de către agentul economic în cursul anului 2022 fără forme legale, iar, ulterior, în cursul anului 2023, s-a simulat procedura de achiziţie pentru oferirea unui aspect de legalitate şi deschiderea unei aparente căi legale de efectuare a plăţilor pentru lucrările anterior realizate, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 130.000 lei”, arată anchetatorii.

De asemenea, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi beneficiind de sprijinul viceprimarului, primarul ar fi încheiat contractul nr. 3.186 din 03.05.2023 cu un alt agent economic controlat de aceeaşi persoană fizică, având ca obiect lucrări de proiectare a Parcului de agrement Parepa şi ulterior a aprobat plăţi în executarea acestuia, deşi la data încheierii contractului de proiectare lucrările erau faptic deja executate încă din cursul anului 2022, fiind create astfel premisele simulării procedurii de achiziţie făcută prin contractul nr. 4.942 din 24.07.2023 şi deschiderea unei aparente căi legale de efectuare a plăţilor pentru lucrările anterior realizate, cauzând un prejudiciu în cuantum de 39.500 lei.

„Totodată, a încheiat contractul nr. 4.942/24.07.2023 cu acelaşi agent economic, având ca obiect lucrări de amenajare a Parcului de Agrement Parepa, fiind restrânsă participarea altor ofertanţi la efectuarea lucrărilor, în sensul că, în cursul anului 2022, a permis realizarea faptică a lucrărilor de către societatea contractantă, iar după ce lucrările au fost executate fără un cadrul legal, în cursul anului 2023, s-a simulat procedura de achiziţie pentru oferirea unui aspect de legalitate şi deschiderea unei aparente căi legale de efectuare a plăţilor, infracţiunea rămânând în faza tentativei ca urmare a neefectuării plăţilor până în prezent. Participaţie la comiterea infracţiunilor reţinute mai sus ar fi avut şi numitul I.N.M., administrator al agenţilor economici beneficiari ai sumelor de bani achitate de UAT Colceag. S-a mai reţinut faptul că numitul I.N.M ar fi remis la data de 31.12.2022 cu titlu de mită cantitatea de aproximativ 3 mc material lemnos numitului D.F.G. în legătură cu atribuţiile de serviciu ale celui din urmă, valoarea materialului lemnos fiind de aproximativ 1.500 de lei”, se mai menţionează în comunicat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...