G4Media.ro

Acţiunile Raiffeisen, în cădere după anunţul că autorităţile americane pun întrebări cu…

Acţiunile Raiffeisen, în cădere după anunţul că autorităţile americane pun întrebări cu privire la afacerile din Rusia

Acţiunile grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International au înregistrat luni dimineaţa o cădere de peste 7% la debutul tranzacţiilor, după ce vineri banca a recunoscut că a primit o solicitare de la Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC), cu privire la afacerile sale din Rusia, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Raiffeisen Bank International (RBI) operează în Rusia încă de la prăbuşirea fostei URSS şi în prezent este a zecea mare bancă din Rusia în funcţie de active. Anul trecut, Raiffeisen a înregistrat un profit net de aproximativ 3,8 miliarde de euro, datorită în mare parte unui plus de profit de două miliarde de euro de pe urma afacerii sale din Rusia.

Vineri, grupul bancar austriac a informat că, în luna ianuarie, a primit o solicitare de la OFAC pentru „a clarifica operaţiunile cu plăţi şi procesele aferente menţinute de RBI în contextul recentelor evoluţii legate de Rusia şi Ucraina”. OFAC a cerut, astfel, Raiffeisen să-şi detalieze expunerea la Rusia, zona Donbas, Ucraina şi Siria, inclusiv tranzacţiile şi activitatea anumitor clienţi, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. OFAC a solicitat un răspuns, până în februarie, iar avocaţii Raiffeisen negociază o extindere, angajându-se să trimită informaţiile în trei tranşe, în aprilie, mai şi iunie, susţin sursele.

De la debutul războiului din Ucraina, în luna februarie a anului trecut, şi până în prezent, titlurile Raiffeisen Bank International au înregistrat un declin de 19%.

Directorul general al Raiffeisen, Johann Strobl, afirma recent că examinează opţiunile privind afacerea din Rusia, dar a subliniat că orice mişcare e complicată, după ce anterior declarase că banca „nu este un stand de cârnaţi”, care poate fi închis peste noapte.

Raiffeisen Bank activează pe piaţa bancară din România de 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are 4900 de angajaţi 295 de unităţi, 1131 ATM&MFM şi 27.000 POS-uri.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...