G4Media.ro

Accident pe platoul de filmare la „Gladiatorul 2” / Şase persoane au…

Sursa foto: Pixabay

Accident pe platoul de filmare la „Gladiatorul 2” / Şase persoane au fost rănite / Filmările se desfășoară în Maroc

Un accident pe platoul de filmare al următorului film „Gladiatorul” – continuarea peliculei câştigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film din 2000 – a provocat rănirea mai multor persoane implicate în producţie, scrie CNN, citat de News.ro.

„În timp ce filmau o secvenţă de cascadorie planificată pe platoul de filmare a continuării filmului „Gladiatorul” a avut loc un accident în timpul căruia mai mulţi membri ai echipei au suferit răni care nu le pun viaţa în pericol”, a transmis, sâmbătă, un purtător de cuvânt al Paramount Pictures într-o declaraţie pentru CNN.

„Echipele de siguranţă şi serviciile medicale complete de la faţa locului au putut acţiona rapid, astfel încât cei care au fost afectaţi să primească imediat îngrijirile necesare. Cu toţii sunt în stare stabilă şi continuă să primească tratament”, se menţionează în declaraţie.

Variety, site-ul care a relatat ştirea, a detaliat că şase persoane au primit tratament pentru arsuri în urma accidentului, care a avut loc pe platoul de filmare din Maroc.

„Bunăstarea distribuţiei şi a echipei este de cea mai mare importanţă pentru noi şi avem proceduri stricte de sănătate şi siguranţă în toate producţiile noastre. Vom continua să monitorizăm situaţia şi să luăm toate măsurile de precauţie necesare pe măsură ce reluăm producţia”, se mai arată în declaraţia purtătorului de cuvânt al Paramount.

Continuarea filmului „Gladiatorul” este regizată de Ridley Scott, care a condus primul film. Acel film l-a avut ca protagonist pe Russell Crowe, care a obţinut un premiu Oscar pentru cel mai bun actor pentru acest rol.

În noul film vor apărea şi Connie Nielsen şi Derek Jacobi, care au fost şi în prima producţie „Gladiator”. Vor mai fi protagonişti Paul Mescal, Pedro Pascal, Denzel Washington şi pe Joseph Quinn, starul debutant din „Stranger Things 4”.

Filmul este programat pentru lansare în noiembrie 2024.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...