Home » Articole » A murit omul de ştiinţă Sammy Basso, renumit pentru activitatea sa de conştientizare asupra progeriei, boală de care suferea

A murit omul de ştiinţă Sammy Basso, renumit pentru activitatea sa de conştientizare asupra progeriei, boală de care suferea

A murit omul de ştiinţă Sammy Basso, renumit pentru activitatea sa de conştientizare asupra progeriei, boală de care suferea
sursa foto: captura video
Ascultă articolul

Omul de ştiinţă italian Sammy Basso, renumit pentru vizibilitatea pe care a oferit-o progeriei, o boală rară ce provoacă îmbătrânirea prematură, sindrom cu care a fost diagnosticat şi pe care l-a studiat, a încetat din viaţă la vârsta de 28 de ani, conform unui anunţ postat pe conturile sale de pe reţelele sociale, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Astăzi, lumina noastră, călăuzitorul nostru, s-a stins. Îţi mulţumim, Sammy, pentru că ne-ai inclus în această viaţă minunată”, a anunţat asociaţia pe care el a înfiinţat-o pentru creşterea nivelului de conştientizare asupra progeriei şi pentru strângerea de fonduri în scop ştiinţific.

Basso a murit brusc, sâmbătă seară, în timp ce lua cina într-un restaurant în Treviso, Italia, la câteva zile după ce revenise dintr-o călătorie în China, potrivit media locale.

Născut în 1995 în Schio (nord), el a fost diagnosticat la vârsta de doi ani cu progeria Hutchinson-Gilford, o boală genetică extrem de rară care provoacă îmbătrânirea prematură şi accelerată şi care afectează doar 1 din 20 de milioane de oameni.

Sammy Basso şi-a dedicat viaţa cercetării sindromului cu care a fost diagnosticat, iar în 2018 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale din cadrul Universităţii din Padova (nord) cu o teză despre posibilele terapii pentru încetinirea evoluţiei bolii.

În 2005, el a fondat împreună cu părinţii săi, dar din proprie iniţiativă, deşi era încă un copil, Asociaţia italiană pentru progerie Sammy Basso, cu scopul de a susţine cercetarea şi de a strânge fonduri pentru studii ştiinţifice.

Basso a dobândit notorietate internaţională datorită multiplelor sale apariţii în media, sensibilizând opinia publică cu privire la sindromul său, şi a jucat într-un cunoscut documentar National Geographic despre o călătorie prin Statele Unite.

În 2019, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru o problemă la aortă, o premieră pentru un pacient cu progerie. La scurt timp după aceea, a primit titlul de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, acordat de preşedintele Sergio Mattarella.

În 2021, Sammy Basso s-a specializat în biologie moleculară la Universitatea din Padova.

Ministrul italian pentru persoanele cu handicap Alessandra Locatelli, i-a mulţumit lui Sammy pentru „curajul şi determinarea de a face cunoscută lumii” progeria, cu „forţă şi speranţă”.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole