Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) este principalul eveniment multisport dedicat tinerilor sportivi europeni (cu vârste între 14 și 18 ani), reunind delegații din 50 de țări europene, printre care și România.
Delegația României este formată din 87 de sportivi cu vârste de până în 18 ani, care își doresc să performeze la cel mai înalt nivel și să-și conducă naționala în topul națiunilor participante.
Sportivii români vor participa la următoarele probe:
Tricolorii au urcat Team Romania între primele 10 națiuni europene în istoria competiției. Ediția de la Skopje 2025 a început pe 20 iulie (Ceremonia de deschidere) și se va termina pe 26 iulie.
După 17 ediții ale competiției de vară, România se află pe locul 9 în clasamentul pe medalii all time, cu 238 medalii obținute, dintre care 69 de aur, 92 de argint și 77 de bronz, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
România a fost de două ori pe locul 3 în clasamentul pe națiuni: la Bath 1995 – 23 medalii: 8 aur – 8 argint – 7 bronz; și la Paris 2003 – 13 medalii: 7 aur – 1 argint – 5 bronz.
Printre recordurile pentru Team Romania la FOTE se numără:
Sportivi români care au câștigat aur la FOTE și au devenit apoi campioni olimpici:
Este cel mai mare eveniment sportiv organizat pentru tineret, cu o tradiție de 34 de ani. Festivalul Olimpic al Tineretului a fost lansat pentru prima dată la Bruxelles, în 1991, ca o competiție sportivă de vară.
FOTE Skopje 2025 va reuni peste 4000 de sportivi și oficiali din cele 50 de delegații europene. De asemenea, vor fi prezenți peste 700 de voluntari din întreaga Europă. Festivalul va include 15 discipline sportive în cea de-a 18 ediție a acestuia.
Skopje, capitala Macedoniei de Nord, găzduiește ediția de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) pe perioada 20-26 iulie. Evenimentul se va desfășura în principal în Skopje, orașul gazdă principal, însă unele discipline vor fi organizate în orașul vecin Kumanovo.
Macedonia de Nord a primit oficial statutul de țară gazdă pentru ediția din 2025 în cadrul celei de-a 50-a Adunări Generale a Comitetelor Olimpice Europene.
FOTE sprijină popularizarea sportului și a unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor cu vârste între 14 și 18 ani. În cadrul festivalului, participanții tineri vor acumula cunoștințele și experiența necesare pentru a face pasul spre succes la Jocurile Olimpice.