Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Apelul competitiv de proiecte prin care colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, inclusiv cele cu clase de învățământ dual, dar și palate și cluburi ale copiilor pot fi dotate cu laboratoare inteligente, a fost lansat oficial de Ministerul Educației vineri, 23 decembrie, în prima zi de vacanță de iarnă. Proiectul este finanțat cu aproape 117,5 milioane de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C15: Educație. Banii, până la 60.000 euro pe laborator inteligent într-o școală, nu includ și asigurarea mentenanței, scrie EduPedu.ro.
Amintim că lista cu echipamentele necesare pentru dotarea laboratoarelor și claselor a fost publicată în Monitorul Oficial în 6 aprilie 2022. – mai multe detalii aici
“Cererile de finanțare aferente acestui apel de proiecte se vor putea depune prin platforma electronică dedicată PNRR, cu respectarea perioadei de depunere: 23 decembrie 2022 – 1 martie 2023. În această perioadă, potențialii beneficiari ai apelului pot adresa întrebări legate de depunerea cererilor de finanțare la adresa de e-mail [email protected].
De asemenea, Ministerul Educației va organiza, în această perioadă, cel puțin două sesiuni de instruire pentru solicitanți, în vederea creșterii capacității instituționale pentru redactarea cererii de finanțare”, scrie instituția în anunț.
Sigur, dar pe profesori cine ii invata sa le foloseasca, inteligent? Parca plangeau pentru un lucru relativ simplu, sa predea la distanta.