G4Media.ro

Aliații occidentali, divizați cu privire la modul în care îl pot face…

Sursa foto: NATALIA KOLESNIKOVA / AFP

Aliații occidentali, divizați cu privire la modul în care îl pot face pe Putin să plătească / SUA și Europa nu ajung la un acord privind confiscarea bunurilor Moscovei (Politico)

În culise, administrația Biden este frustrată de refuzul Europei de a confisca bunurile Moscovei pentru a finanța reconstrucția Ucrainei, se arată într-o analiză Politico.

America și Europa nu pot cădea de acord asupra măsurii în care ar trebui să forțeze Rusia să plătească pentru reconstrucția Ucrainei.

O sugestie, care nu cu mult timp în urmă a fost respinsă de ambele părți ale Atlanticului, câștigă acum un impuls serios – și provoacă tensiuni serioase și între aliați.

Ideea ar fi confiscarea activelor aparținând statului rus care au fost înghețate atunci când Kremlinul a lansat invazia în Ucraina, în urmă cu doi ani. Un astfel de raid ar putea elibera peste 250 de miliarde de euro.

Este un plan pe care administrația președintelui american Joe Biden îl sprijină puternic, dar până acum cele mai puternice guverne europene de la Paris, Berlin și Roma nu sunt convinse. Factorii de decizie politică de la Washington fac presiuni asupra aliaților lor pentru a renunța la rețineri în ceea ce ar fi un pas fără precedent, plin de dificultăți juridice, etice și politice.

„Nu s-a mai făcut niciodată până acum confiscascarea rezervelor unei țări”, a declarat Charles Lichfield, analist la Atlantic Council și un expert de frunte în ceea ce privește activele înghețate ale Rusiei.

„Dar trecerea pragului, pragul ireversibil, în care le iei și le dai Ucrainei, deși din punct de vedere moral poate părea corect… europenii nu sunt încă confortabil să facă acest lucru fără o bază legală mai solidă, care nu a fost încă găsită.”

Determinarea Washingtonului a alarmat guvernele europene, care se tem că o astfel de mișcare ar speria investitorii în euro. Alții se tem că Moscova ar putea riposta vizând activele europene din Rusia și lansând atacuri cibernetice împotriva țărilor occidentale. Unii spun că, oricât de atroce ar fi fost comportamentul Moscovei, o țară nu ar trebui să fie obligată să plătească despăgubiri în timp ce războiul încă face ravagii.

Problema pentru SUA este că marea majoritate a activelor sunt păstrate în Belgia, în depozitul de securitate Euroclear – America deține doar sume neglijabile – astfel încât orice măsură de confiscare ar avea nevoie de aprobarea europeană. Se speră că grupul G7, format din principalele națiuni industrializate, va ajunge la o poziție comună în cursul acestui an.

Un oficial de rang înalt al administrației Biden, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre acest subiect sensibil, a confirmat pentru POLITICO că există tensiuni între SUA și unii dintre aliații săi europeni în această privință.

Comisia Europeană, brațul executiv al UE, nu este pregătită să meargă dincolo de un plan existent care vizează doar veniturile generate de fondurile înghețate, mai degrabă decât o confiscare totală a activelor.

În condițiile în care invazia Rusiei intră în al treilea an și în care armata ucraineană este în criză de muniție de artilerie, dezacordurile occidentale privind finanțarea ajutorului au venit într-un moment dificil pentru Kiev.

Statele Unite au avut probleme în a găsi bani pe care să-i trimită Ucrainei, eforturile lui Biden de a împinge un pachet de sprijin de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev prin Congres fiind zădărnicite de legislatorii republicani.

sursa: Politico

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...