G4Media.ro

BREAKING Austria e de acord ca România și Bulgaria să intre în…

Foto: Omer Messinger / AFP

BREAKING Austria e de acord ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu aeroporturile dacă întăresc controalele la granițe – presa austriacă

Cancelarul austriac Karl Nehammer și ministrul de Interne Gerhard Karner ar fi de acord ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu aeroporturile dacă cele două țări și Comisia Europeană acceptă un set de cereri, transmite radioul public austriac ORF, care citează surse guvernamentale.

Dacă Austria îi va ridica veto-ul, pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor pentru zborurile în interiorul UE, dar vor trebui să se identifice la check-in – la fel ca toți ceilalți cetățeni din UE.

Nu e clar când ar putea fi luată această decizie, dat fiind că la precedentul Consiliu UE în format JAI, acolo unde se discută extinderea Schengen, subiectul nu a fost pe agendă.

Astfel, ministrul de interne Gerhard Karner este pregătit să relaxeze dreptul de veto al Austriei asupra României și Bulgariei. Cel puțin în ceea ce privește traficul aerian, controalele la frontieră ar putea fi ridicate, după cum au relatat sâmbătă și ziarele austriece „Kurier” și „Kleine Zeitung„.

În schimb, frontierele terestre și-ar păstra statutul actual, iar Bulgaria și România nu ar fi oficial membre Schengen, ceea ce înseamnă că pentru transportatorii rutieri de marfă nu va exista nici o îmbunătățire a situației.

O condiție pusă de Austria ar fi controale mai stricte la frontiere.

„Kurier” menționează condițiile avute în vedere de Austria: creșterea de trei ori a operațiunilor Frontex în Bulgaria, banii pentru infrastructura de protecție a frontierelor trebuie să vină de la Comisia Europeană, creșterea controalelor la frontierele dintre Bulgaria și România și dintre Ungaria și România și acceptarea de către România și Bulgaria a solicitanților de azil, în special afgani și sirieni.

Ministrul de interne Karner se va deplasa luni în Slovenia pentru a se întâlni cu reprezentanții statelor implicate a discuta condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca Austria să accepte „Air Schengen” – intrarea celor două state în Schengen cu frontierele aeriene.

Context

În octombrie, statele membre UE au ajuns la o poziție comună privind reforma migrației și azilului în UE, după o săptămână în care guvernul italian al Giorgiei Meloni blocase un acord. Comisia Europeană și Consiliul UE au anunțat public deblocarea negocierilor.

Guvernul Austriei a anunțat public în repetate rânduri că nu va fi de acord cu primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cât timp sistemul european de migrație și azil nu este reformat profund.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

53 comentarii

  1. Nu înțeleg cum adică „cu aeroporturile”?!…

    Problema României nu este că stau eu la coadă să mi se verifice pașaportul, ci că stau la frontierele Schengen camioanele încărcate cu marfă!

    • Ambele probleme trebuie rezolvate. Disconfortul pasagerilor curselor aeriene nu este unul de neglijat, mai ales în cazul zborurilor cu escală când o coadă la pașapoarte poate face duce la pierderea conexiunii.

    • Acum in UE tarile vizate de migranti ca destinatie finala incearca sa gaseasca alte tari unde sa ii trimita in tabere de refugiati, vezi acordul Italia-Albania sau UE-Turcia. O conditie a Austriei e ca Romania si Bulgaria sa primeasca imigranti in special afgani si sirieni, acum trebuiau si austriecii sa dea ceva la schimb. Noi o sa fim si nu prea in Schengen, eliminarea granitelor terestre aduc investitori, costuri mai mici pentru importuri si exporturi, am putea simti in viata de zi cu zi nu doar de 2-3 ori pe an cand mergem in concediu. Da bine sa le zica alegatorilor scapam de unii migranti si oricum migrantii nu vin cu avionul asa ca nu e nici un dezavantaj pentru austrieci.

    • Descaltarea

    • Prea putin, prea tarziu. Nu mai vrem Schengen fara o data certa pentru terestru. Altfel, inca 11 ani minim pt terestru. Mai bine refuzam acum politicos si blocam toate initiativele Austeo-Ungariei in UE.

    • @epsilon, lasa ca pe johanis il asteapta avionul cand face escala la sibiu. Ca altul nu vad sa ia avionul din romania si sa faca escala tot in romania

    • Mafia PSD-PNL-AUR de la putere nu are niciun merit indiferent cat s-ar agita. Au furat pana si startul in campania electorala care este abia peste 1 an.

    • Mafia PSD-PNL-AUR de la putere nu are niciun merit indiferent cat s-ar agita. Au furat pana si startul in campania elect0rala care este abia peste 1 an.

    • Cum bine zicea cineva, o astfel de „negociere” e, nici mai mult nici mai putin, tradarre de tara.
      Principalul neajuns al Romaniei de a nu fi in Schengen nu e „jena”unora care merg mult cu avionul ci stationarea cu zilele a camioanelor cu marfa la granite. Stationare care se va lungi pentru ca „victoria” prevede intensificarea controalelor la frontierele terestre cu Bulgaria si Ungaria.
      Dar nici nu poti avea alte pretentii cind esti condus de unii gen Ciuca, Ciolacu sau Predoiu (ca de Joianis numai de bine).

  2. Struțo cămilă Schengen

  3. Nea hammer sa stea in pozitia de drepti in fatza phutlerului lui! Gazele din Marea Neagra sunt pentru romani! Nimic nu e vesnic, nici macar ne hammer!

  4. Nu avem nevoie de Schengen dacă prețul e cel platit de către vest unde migranții decapitează oameni pe străzi și violează în masă. Prefer sa stau la coadă puțin la pașapoarte in aeroport.

    • Avem nevoie de Schengen, pentru că orice produs comercial care traversează o frontieră Schengen este mai puțin competitiv din cauza costurilor suplimentare care se adaugă ca urmare a timpilor de așteptare.

      …Dar cred că România nu poate accepta redistribuirea de migranți din Spațiul Schengen care nu au trecut prin România, atât timp cât ea nu face parte din Spațiul Schengen.

      Este o absurditate, iar dacă România acceptă asta mă duc în Piața Victoriei fără să-mi pese cine organizează manifestația, așa cum sunt convins că vor face mulți bucureșteni.

  5. Pariu cu voi că a dat sperietura în ei că vin alegerile.
    Acelaşi pariu punem cu voi că după alegeri îşi vor reveni.
    Şi tot acelaşi pariu punem cu voi că nu îi doare gura că ştiu că mulţi ani de acuma subiectul nu va mai fi pe agenda UE.
    Iar pariul care sigur îl vom câştiga este că este prea târziu şi şi-o vor lua la alegeri.

    Morala: voi sunteţi conştienţi că Austria este primul dintre cei din UE care va plăti preţul prostiei lor dacă alegerile nu va ieşi aşa cum şi-au închipui ei?

  6. Pariu cu voi că a dat sperietura în ei că vin alegerile.
    Acelaşi pariu punem cu voi că după alegeri îşi vor reveni.
    Şi tot acelaşi pariu punem cu voi că nu îi doare gura că ştiu că mulţi ani de acuma subiectul nu va mai fi pe agenda U\E.
    Iar pariul care sigur îl vom câştiga este că este prea târziu şi şi-o vor lua la alegeri.

    Morala: voi sunteţi conştienţi că Aus\tria este primul dintre cei din U\E care va plăti preţul pro\stiei lor dacă alegerile nu va ieşi aşa cum şi-au închipui ei?

  7. Pariu cu voi că a dat sperietura în ei că vin alegerile.

  8. Acelaşi pariu punem cu voi că după alegeri îşi vor reveni.

  9. Şi tot acelaşi pariu punem cu voi că nu îi doare gura că ştiu că mulţi ani de acuma subiectul nu va mai fi pe agenda UE.

  10. Iar pariul care sigur îl vom câştiga este că este prea târziu şi şi-o vor lua la alegeri.

  11. Voi sunteţi conştienţi că Austria este primul dintre cei din UE care va plăti preţul prostiei lor dacă alegerile nu va ieşi aşa cum şi-au închipui ei?

  12. Voi sunteţi conştienţi că /Austria/ este primul dintre cei din /U/E/ care va plăti preţul /pros/tiei/ lor dacă /aleg/erile/ nu va ieşi aşa cum şi-au închipui ei?

  13. Austria nu a motivat astfel respingerea României și susținerea Croației pentru admiterea în Schengen, deși ar fi putut-o face.

    Prin urmare, întrucât statele sunt actori raționali, încă se așteaptă de la Austria să declare motivul real pentru care refuză admiterea României în Schengen. Cel mai probabil, este vorba despre un motiv comercial.

  14. creșterea controalelor la frontierele dintre Bulgaria și România și dintre Ungaria și România

    Adica in final vom sta mai mult la cozi in vami cand mergem in concedii cu masina. Nu mai bine dechidem noi granita Romania / Bulgaria si simplificam verificarile pe partea romana a granitei cu Ungaria?

  15. Praf in ochi, astia tot au impresia ca ne pot fraieri cu niște mărgele. E nevoie de intrarea completă in Schengen. Cat despre Austria, represaliile tb sa fie inevitabile pt ce au făcut deja până acum.

  16. Deja vi s-a spus că subiectul este scos de pe agenda UE pentru mult timp de acuma încolo şi nu este decât o fumigenă să nu observaţi că bântuie pe la FMI şi că a dat frica în Austrieci că s-ar putea să nu iasă cine trebuie la alegeri, aşa că mai bine hai să discutăm despre un alt adevăr absolut şi vă rugăm să nu râdeţi şi să aveţi răbdare până la sfârşit.

  17. Adevărul absolut şi dilema partidelor la alegerile din 2024
    ——————————

  18. – Ciolacu nu reuşeşte să îşi găseşte un idi/ot ut/il şi va trebui să o facă el pe idi/otul ut/il la alegeri.

  19. – Ăştia de la PNL nu reuşesc nici ei să găsească un înlocuitor la idi/otul ut/il care îl au deja.

  20. – Simion ştie că nu are şanse de prezidenţial şi va zbura din fruntea partidului aşa că şi ăsta îşi caută un id/iot ut/il să îl înlocuiască.

  21. – Geoană dacă nu îşi găseşte ăştia un idi/ot uti/l va avea satisfacţia maximă ştiţi voi la ce.

  22. – Drulă este frustrat că nu ştie încă pe cine va bate.

  23. – Iohannis simte că nu este chiar aşa de inteligent cum credea şi nici popu/laţia nu este atât de fraieră cum o credeau.

  24. – Singura pe care ar putea să o lovească norocul este Şoşoaca în caz că se va observa că nu vă place de USR la Europarlamentare şi nu au nici o şansă la alte alegeri, este singura etapă logică la care vor recurge dacă nu vor să vă lase să obţineţi puterea completă şi vă asigurăm că nu vor.

  25. Mai sunt şi ăia care nu ştiu cum să părăsească universul ştiind ce îi aşteaptă.

  26. Mai nu râdeţi!
    V-am minţit noi vreodată?

  27. Este o veste excelentă,un prim pas spre ajungerea la ținta finală urmărită de peste un deceniu.

    • Este o veste cumplită, o bătaie de joc la adresa României.

      NU suntem acceptați în Spațiul Schengen și ne obligă să primim migranții din Spațiul Schengen chiar dacă nu au trecut prin România. …Ce se întâmplă este că nu-mi vor mai controla mie pașaportul pe aeroport, doar că nu asta este problema de care se plânge România, ci timpii de așteptare petrecuți de transportatori la frontierele terestre Schengen.

  28. Bataie joc! Aderam la juma de Schengen dar pt asa onoare trebuie sa ATENTIE sa INTARIM controalele la granița nu sa le eliminam, sa primim refugiati sirieni si afganistani. Poate ca nu inteleg eu, dar nu era dreptul nostru sa intram in Schengen? Chiar acceptăm așa umilința?

  29. Modificarea poziției Austriei se datorează în principal faptului că s-a ajuns la un acord comunitar european în privința reformei migrației și azilului, care chiar dacă nu satisface în totalitate pretențiile Austriei îi conferă guvernului Nehammer și ministrului de interne Karner suficientă muniție pentru continuarea negocierilor pe această temă ,lucru important ,atu pentru campaniile electorale interne în perspectiva alegerilor de anul viitor.

  30. Succesele se obțin prin pași mărunți.

    • Acceptarea migranților din Spațiul Schengen, deși România nu va face realmente parte din acesta, este un pas înapoi, nu înainte.

  31. E o iluzie să credem că într-o lume europeană atât de fragmentată putem obține totul dintr-o dată.

    • Daca nu obtii totul atunci nici nu oferi totul dintr-o data. Aderarea la Schengen ca orice pe lumea asta are avantaje si dezavantaje. Avantajul e ca nu mai astepti in vama in special transporturile de marfa, dezavantajul ca trebuie sa accepti migranti ca toti ceilalti. Acum pentru un beneficiu minor noi trebuie sa intarim controalele terestre cu Ungaria, deci camioanele vor sta si mai mult dar luam migranti. De ce ar mai fi Austria de acord vreodata sa intram in Schengen terestru? Ce punem pe masa la viitoarele negocieri?

    • @andrew brandon _ „…putem obține totul dintr-o dată”

      Ceea ce obținem este doar strămutarea migranților din Spațiul Schengen în România, deși România nu face parte realmente din spațiul de liberă circulație (nici măcar formal nu va fi considerată stat membru).

      Pagubele economice sunt generate de timpii de așteptare a transportatorilor la frontierele terestre ale Spațiului Schengen. Așadar, practic nu obținem nimic și ne procopsim în plus cu administrarea migranților de care ei vor să scape, chiar dacă nu au trecut prin România.

      Este o nouă bătaie de joc a Austriei la adresa României!

  32. Victorie! Intram pe jumătate in Schengen dar acceptam redistribuirea migrantilor, probabil in proporție egala, cu celelalte state membre din spatiul Schengen.

  33. Voi vă daţi seama ce pan|ică este în ei din cauza alege|rilor dacă şi austri|ecii le face rec|lamă electo|rală că s-au prins şi ei că sunt pe cale să-şi ia o te|slă mio|rică.

  34. Nu e nimic concret inca. Se va negocia clar, cu sirienii si aia din afganistan si o sa fie o data clara de la care intram si terestru. Nu e pani.ca.

  35. Boicotul ,ultima solutie

  36. Degeaba vrea Austria…. nu e nimic oficial iinsa. Degeaba accepta romanasii, desi nu vor accepta nici ei, cu siguranta bulgarii nu vor fi de acord!

  37. Mai mult nu vom primi niciodată cât timp Justiția este cea care este, este maximul ce se poate primi în situatia Justiției de acum. Nu degeaba mecanismul se cheamă JAI!

  38. si la anul intram cu cinematografele daca suntem cuminti si facem reforme structurale

  39. Noi credem ca au vazut sondajele astora de au dat panica in ei.😁

  40. Conditii marginalizante si umilitoare. Ni se cere sa devenim o Rwanda prin preluarea si „gazduirea” imigrantilor cei mai islamizati si riscanti, refuzati de lumea civilizata.
    Nu este o reusita, ci confirmarea perceptiei romanilor (si bulgarilor) ca marginali si depozitari de ceea ce resping altii, efectul-bestem al apartenentei multiseculare la ortodoxia primitiva de rit slavic.