G4Media.ro

Percheziții DNA într-un dosar care vizează fraude cu terenuri în cea mai…

Sursa foto: G4Media.ro

Percheziții DNA într-un dosar care vizează fraude cu terenuri în cea mai scumpă zonă a Capitalei / Prejudiciu estimat la peste 10 milioane de euro / SURSE: Pe majoritatea terenurilor au fost construite ansambluri rezidențiale 

UPDATE Ora 11.30: Persoanele vizate de percheziții identificau terenuri aflate în proprietatea statului ca urmare a dispunerii în trecut a unor măsuri de expropriere, cu precădere din Sectorul 1, falsificau integral sentințe civile care atestau în fals dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și rapoarte de expertiză cadastrală, iar ulterior le înregistrau, având complicitatea funcționarilor din cadrul Direcțiilor de Impozite și Taxe Locale, precum și a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară care nu verificau veridicitatea documentelor, deși erau prezentate la mai mult de 20 ani după pretinsa pronunțare, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

După obținerea înregistrării frauduloase a dreptului de proprietate pe numele unor interpuși, terenurile erau mai departe vândute printr-un circuit complex de spălare a banilor, în prezent pe cele mai multe dintre acestea fiind construite ansambluri rezidențiale, potrivit acelorași surse.

Profitul obținut din aceste tranzacții depășește suma de 10 milioane de euro. În Sectorul 1 se află unele dintre cele mai scumpe imobile din București.

Infracțiunile ar fi fost comise în perioada 2014-2023, adică atât în mandatul Gabrielei Firea de primar general, cât și al lui Nicușor Dan.

Știrea inițială: Mai multe percheziții coordonate de procurori DNA se desfășoară, marți, în București, într-un dosar care vizează fraude cu terenuri ce au aparținut statutului, pentru care prejudiciul este estimat la circa 10 milioane de euro.

Sunt în desfășurare 11 percheziții, inclusiv la persoane cu putere financiară importantă.

Printre terenurile care ar fi fost obținute ilegal sunt și unele din zona parcului Herăstrău. Acestea ar fi fost obținute după falsificarea unor hotărâri judecătorești, care erau puse în aplicare de funcționari complici din Primăria Capitalei, potrivit surselor G4Media.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014-2023, în legătură cu obținerea pe nedrept a unor imobile (24 de terenuri) aflate în proprietatea statului, situate pe raza municipiului București.

Profitul obținut din tranzacționarea ulterioară a acelor terenuri depășește suma de 10 milioane de euro.

În cursul zilei de 28 noiembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 11 locații, situate pe raza municipiului București, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Pai daca clanul Fecalli si-a facut averea pe scheme dastea de ce n-ar putea si alti romanache de partid sa faca dastea?

  2. astea sint fraude tipice facute de banditii din junta militara.

  3. PSD, partidul prejudiciilor.

  4. Justiția aia oarbă a dormit în papuci? De când se pot retroceda terenuri care aparțin domeniului public înainte de a fi scoase din declasate și de când uzucapiunea funcționează pe terenuri aparținând domeniului public? Judecători școliți la Spiru înainte de Magistratură și funcționari publici cu școli făcute la apelul bocancilor.

  5. @ Achizitorul – Io nu te contrazic, da’ daca nu e justitia de vina acu’? Citeste articolul „hotarari judecatoresti false” plus complicitatea functionarilor din primarie.

  6. In opinia mea justiție înseamnă și procuratura. S-a sesizat vreun procuror asupra faptului că cetățenii în marea lor majoritate nu mai au acces la un bun public? Spre exemplu poate orice cetățean să ajungă pe malul lacului Snagov să se bucure de ceea ce chiar regele a decretat că este amenajat pentru bucureșteni, să arunce undița în apă sau pur și simplu să se plimbe pe mal de jur împrejurul lacului?

    • Ce procuror..ce justitie…toată justitia este la cheremul lui CIOLACU (SRI)

  7. Hoții neamului romanesc