G4Media.ro

Noua majoritate parlamentară pro-UE din Polonia a început schimbările în justiţie/ Reforma…

Foto: Facebook Donald Tusk

Noua majoritate parlamentară pro-UE din Polonia a început schimbările în justiţie/ Reforma judiciară a vechii majorități conservatoare, sancționată de Bruxelles

Parlamentul polonez a numit miercuri cu voturile noii majorităţi pro-UE patru membri ai Consiliului General al Puterii Judiciare (CGPJ), care vor înlocui tot atâţia membri numiţi de fosta majoritate conservatoare a vechiului legislativ , relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Aceasta este prima decizie prin care coaliţia din trei partide aşteptată să preia şi puterea executivă începe să întoarcă reforma judiciară desfăşurată de guvernul în exerciţiu condus de partidul Lege şi Justiţie (PiS), reformă care a atras critici şi sancţiuni din partea Bruxellesului.

Consiliul General al Puterii Judiciare (CGPJ) este format din 25 de membri, dintre care patru sunt desemnaţi de Seim, camera inferioară a parlamentului, şi doi de către Senat, cameră unde opoziţia pro-UE a obţinut de asemenea majoritatea la alegerile din 15 octombrie şi care urmează la rândul ei să schimbe acei membri.

Votul, impus de noua majoritate chiar în sesiunea inaugurală a noului legislativ, a fost precedat de o dezbatere furtunoasă, cu jigniri reciproce între reprezentanţii celor două tabere politice, cea conservatoare a guvernului încă în funcţie şi noua coaliţie condusă de Donald Tusk, fost premier și fost preşedinte al Consiliului European, .

Această coaliţie afirmă că, odată ajunsă la putere, va „elibera tribunalele de influenţa politică, va aplica sentinţele Curţii de Justiţie a UE şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi va garanta independenţa judecătorilor”.

Consiliul General al Puterii Judiciare (CGPJ) şi-a exprimat îngrijorarea săptămâna trecută cu privire la posibilitatea unor schimbări decise politic în acest organism după schimbarea de putere şi a amintit că „inamovibilitatea judecătorilor este o garanţie a independenţei justiţiei şi unul dintre fundamentele statului de drept”.

Partidele noii majorităţi au prezentat deja mai multe iniţiative legislative neagreate de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), precum cea de liberalizare a dreptului la avort.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...