G4Media.ro

Candidatul PSD la Primăria Suceava, trimis în judecată de procurorii DNA /…

sursa foto: svnews.ro

Candidatul PSD la Primăria Suceava, trimis în judecată de procurorii DNA / Vasile Rîmbu a fost manager al Spitalului Județean Suceava  

Vasile Rîmbu (foto dreapta), fostul manager al Spitalului Județean Suceava și candidat pentru funcția de primar al municipiului Suceava din partea PSD, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, anunță Monitorul de Suceava.

Potrivit unui comunicat de presă, Vasile Rîmbu, ”la data faptei manager suspendat al Spitalului Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.

În primăvara anului 2020, spitalul județean Suceava condus de Vasile Rîmbu a devenit focar major de COVID. Municipiul Suceava și 8 comune limitrofe au intrat în carantină totală din cauza răspândirii rapide a coronavirusului în martie 2020, iar la finalul lunii procurorii începeau ancheta la spital.

Managerul Vasile Rîmbu și directorul medical Mircea Macovei au demisionat din funcții la 1 aprilie 2020, iar conducerea Spitalului Județean Suceava a fost preluată de Armată.

În iunie 2020, Vasile Rîmbu și Mircea Macovei, fostul manager și fostul director medical al Spitalului județean Suceava, au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor, anunța atunci Parchetul Tribunalului Suceava.

Vasile Rîmbu a fost numit manager al spitalului de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur (PNL)

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...