G4Media.ro

Ministerul Sănătăţii a demarat procedura pentru Digitalizarea Sistemului de Raportare al Stocurilor…

Sursa foto: Pexels

Ministerul Sănătăţii a demarat procedura pentru Digitalizarea Sistemului de Raportare al Stocurilor de Medicamente, finanțată prin PNRR

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că a demarat procedura pentru Digitalizarea Sistemului de Raportare al Stocurilor de Medicamente, reformă majoră finanţată prin PNRR. Valoarea proiectului depăşeşte 200.000 de euro, relatează News.ro.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, implementarea proiectului presupune crearea unei baze de date care va cuprinde toate informaţiile referitoare la medicamentele comercializate în România, de la autorizarea acestora, până la eliberarea către pacienţi.

„Tot în cadrul proiectului se va dezvolta un sistem integrat de management al medicamentelor autorizate de punere pe piaţa din România, care implică interoperabilitatea tuturor sistemelor informatice de la nivel naţional într-o soluţie unică e-Sănătate”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Obiectivele specifice sunt:

  • Identificarea nevoii reale de medicamente pentru pacienţii din România;
  • Elaborarea de politici şi strategii sustenabile în domeniul farmaceutic;
  • Interoperabilitatea bazelor de date privind medicamentele;
  • Dezvoltarea unui modul ân cadrul SER necesar procesului de aprobare / corecţie anuală a preţuriloe la medicamente de uz uman
  • Digitalizarea procesuluin de autorizare de către Ministerul Sănătăţii a unităţilor farmaceutice

Ministerul precizează că investiţia se ridică la peste 200.000 de euro, bani din PNRR şi se realizează în parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Tot demarează securlstul Rafila, tot identificări, tot întocmirea rapoartelor, tot numărarea paturilor, elaborarea de reguli, înființarea de comisii, heheeeeeeeee

  2. Dacă îi alegem din nou, cu puțin noroc, mai întocmesc și din 2024 încolo