Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, David Popovici a cucerit aurul în probele de 100 și 200 de metri liber, dar, mai important, și-a consolidat dominația din ultimii ani asupra înotului, cu medalii de aur la două campionate mondiale, campionate europene și Jocuri Olimpice. Iar performanțele constante ale înotătorului român au început să atragă atenția specialiștilor, atenți la diferența majoră de masă musculară între Popovici și majoritatea înotătorilor din probele de viteză.
Cu o înălțime de 1,9 m și o masă sub 80 kg, Popovici contrazice stereotipul clasic al înotătorului musculos, dar performanțele sale dovedesc contrariul: forța brută nu mai este esențială în înotul modern, scrie o publicație de specialitate citată de Gsp.ro.
Specialiștii în biomecanica corpului uman au remarcat la unison modul în care fizicul lui David Popovici contrazice ”dogma” ultimelor decenii – și anume că e nevoie de o masă musculară sporită pentru a dezvolta forța necesară unei înaintări rapide prin apă.
Presa chineză și experții internaționali remarcă „revoluția corporală” din natație, în care atleții supli, cu fizic aerodinamic, încep să domine probele de sprint. Anvergura brațelor lui Popovici – 2,04 metri – și simțul excepțional al apei, comparat de specialiști cu instinctul de precizie al lui Stephen Curry din NBA, îl transformă într-un înotător unic.
Antrenorul său, Adrian Rădulescu, care i-a sesizat potențialul din copilărie, subliniază: „Nu contează câtă forță generezi, ci câtă aplici eficient în apă”.
Supranumit în presa internațională „skinny legend”, Popovici pare să plutească pe apă ca o libelulă, o metaforă pe care sportivul o îmbrățișează: „Libelulele sunt creaturi inteligente; nu se bazează pe forță brută”.
Într-un sport dominat altădată de forță și masă musculară, David Popovici nu doar câștigă medalii – ci rescrie regulile succesului în natația mondială.