G4Media.ro

Ghinea (USR): Cine gestionează banii europeni pentru Sănătate? 3,88 miliarde de euro date…

sursa foto: Pexels.com

Ghinea (USR): Cine gestionează banii europeni pentru Sănătate? 3,88 miliarde de euro date de Boloș pe mâna unor șpăgari și securiști

Cristin Ghinea, fostul ministru USR al Fondurilor Europene, l-a criticat vineri pe succesorul său în funcție, Marcel Boloș (PNL) pentru angajarea în funcție de director a unei persoane care vineri dimineață a fost percheziționată de DNA.

”De dimineață toate site-urile de știri au dat informația că DNA face percheziții la un director din MIPE acuzat că a luat mită în rate. Vreme de 2 ani încasa câte o treime din salariile unor angajate cărora le dăduse subiectele la un concurs. La percheziții s-au găsit sume importante de bani, chiar și lingouri de aur. Am aflat că ar fi vorba despre Dragoș Iorga, numit de Boloș director general, șef peste cele 3,88 miliarde de euro de la Programul de Sănătate 2021-2027, gestionat de MIPE”, a declarat Ghinea într-un comunicat.

El spune că e vorba despre al doilea director cu probleme penale în aceeași funcție, în timp ce o a treia persoană care a ocupat funcția a fost sprijinită de fostul șef SRI.

”Înaintea lui, la Sănătate pusese Boloș alt șpăgar, pe Dănuț Dumitrescu, care a fost trimis anul trecut în judecată de DNA pentru trafic de influență, după ce-și recunoscuse faptele. Ăsta-i fusese și consilier lui Boloș în mandatul din 2020. Spunea Boloș despre el că ”eu când l-am cunoscut, m-a impresionat prin profesionalismul pe care îl are. (…) regret că a plecat de la cabinetul meu”. Între ăștia doi, Boloș a numit-o șefa banilor de la sănătate pe protejata lui Hellvig, colonelul SRI Liliana Anghel, luată acum la Finanțe și pusă șefă la programare bugetară”.

Procurorii DNA Constanța fac percheziții, vineri dimineață, la o persoană bănuită de luare de mită. Surse apropiate anchetei au precizat că este vorba despre Dragoș Adrian Iorga, directorul Autorității de Management pentru Programul Sănătate (Direcția Generală Program Operațional Sănătate).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. de Bolos zici, nu?

  2. PSDNL-ii sunt sec.u.risti dovediti cu acte … si-si transmit ep.ole.tii din tata-n fiu

  3. Oare de ce are usr doar 13% în sondaje? Pai din același motiv pentru care Iliescu a fost votat de 3 ori președinte, prima data cu 85%. Acum tota lumea îl vrea judecat. Ce chestie. Rai e sa fii prost.