G4Media.ro

Președintele parlamentului de la Budapesta: Ungaria nu este sigură că va aproba…

Foto: Unsplash/ Dan Novac

Președintele parlamentului de la Budapesta: Ungaria nu este sigură că va aproba cererea Suediei de aderare la NATO

Ungaria nu este sigură că trebuie să aprobe cererea Suediei de a adera la NATO, a declarat duminică noapte la o televiziune locală preşedintele parlamentului ungar, semnalând posibile noi întârzieri ale procesului, informează luni Reuters, citată de Agerpres.

Aprobarea Ungariei a rămas blocată în parlament din iulie 2022, pe fondul îngrijorărilor legate de critici ale politicienilor suedezi cu privire la regresul democratic al Ungariei.

„Nu este sigur că trebuie să aprobăm această cerere”, a declarat pentru HirTV preşedintele parlamentului, Laszlo Kover, din partea partidului la putere Fidesz, referindu-se la Suedia.

Comentariile sale urmează unei scrisori pe care ministrul de externe ungar i-a trimis-o săptămâna trecută omologului său suedez şi în care şi-a exprimat din nou îngrijorarea cu privire la ceea ce el a numit acuzaţii „părtinitoare şi nedrepte” ale unor politicieni suedezi împotriva guvernului ungar.

Suedia a solicitat anul trecut aderarea la NATO, ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, iar majoritatea membrilor alianţei i-au ratificat rapid cererea.

Cu toate acestea, Turcia şi Ungaria nu au ratificat deocamdată cererea Suediei şi ambele ţări au afirmat că îşi coordonează îndeaproape poziţia în această chestiune.

Parlamentul Ungariei se va întruni din nou la sfârşitul acestei luni, dar nu este încă clar dacă o dezbatere şi un vot asupra ratificării vor fi pe ordinea de zi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Aprobarea sau respingerea pt admiterea in NATO, EU & Schengen, trebuie sa se faca pe criterii clare, care sunt indeplinite, sau nu sunt. Nu pe considerente de genul celor invocate de Ungaria!
    Ungaria… vai de ea! Nici nu se compară cu Suedia! Nație şi țară măruntă, cu aere de putere… 😅🤣😂🤣

  2. Decizia este la Erdogan. Ce va face Turcia, face și Orban.

  3. Bravo Ungaristan! Nu vă opriți, arătați întregii lumi ca hunii nu cunosc limita penibilului! Toată lumea civilizată vă disprețuiește, sunteți cei mai tari!

  4. Ungaria a ajuns din nou pașalâc turcesc. Felicitări Erdogan !

    • Si in mod pasnic, nu violent! La fel, a ajuns si gubernie rusească!