G4Media.ro

Brazilia publică prima versiune digitală a Constituției tradusă într-o limbă indigenă

Photo by Sergio Lima / AFP

Brazilia publică prima versiune digitală a Constituției tradusă într-o limbă indigenă

Biblioteca Naţională a Braziliei a anunţat vineri că în următoarele săptămâni va publica pe site-ul său o versiune digitală a primei Constituţii a Braziliei tradusă într-o limbă indigenă, pentru a facilita accesul la acest document istoric, relatează EFE, citată de Agerpres.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Bibliotecii Naţionale, Marco Lucchesi, la o ceremonie la Rio de Janeiro în care a primit de la preşedintele Curţii Supreme, Rosa Weber, o copie a Constituţiei tradusă în limba nheengatu, pentru a o include în colecţia instituţiei.

„Rolul Bibliotecii Naţionale este să primească această donaţie pentru a fi inclusă în colecţie, pentru că ne extindem rafturile etnice. Avem o mulţime de materiale despre diferite limbi, dar trebuie să le extindem. Este o lucrare care nu se termină niciodată”, a spus Lucchesi, membru al Academiei Braziliene de Litere.

Potrivit academicianului, care este specialist în probleme indigene şi care a coordonat proiectul de traducere, versiunea digitală a documentului va fi publicată în curând în biblioteca digitală, care este una dintre „cele mai mari moşteniri culturale” ale Bibliotecii Naţionale.

Traducerea a fost iniţiativa lui Weber deoarece, la 35 de ani de la adoptarea sa, Brazilia, o ţară cu 1,7 milioane de indigeni de 305 etnii şi care vorbesc 274 de limbi, nu avea nicio ediţie a Constituţiei sale în nicio limbă indigenă.

Rezultatul proiectului a fost prezentat în iulie, în timpul unei vizite pe care Weber şi Lucchesi au făcut-o la Sao Gabriel da Cachoeira, localitatea cu cea mai mare populaţie indigenă din Brazilia, situată în mijlocul Amazonului şi la graniţa cu Columbia şi Venezuela.

Traducerea a fost făcută de cincisprezece indigeni bilingvi care trăiesc în Alto Rio Negro şi Medio Tapajos, iar limba aleasă a fost nheengatu, din care a apărut tupi, datorită importanţei sale în regiunea Amazonului.

Această limbă, care a dat naştere la multe alte limbi, a permis comunicarea între comunităţile diferitelor popoare distribuite în Amazonia, chiar şi dincolo de graniţele cu Peru, Columbia şi Venezuela.

„Nheengatu a fost aleasă pentru că este o limbă care are o tradiţie de patru secole de scriere. A existat o dilemă între acea limbă şi guarani, dar am găsit nheengatu mai interesantă, deoarece permite o anumită omogenitate şi un răspuns mai rapid”, a spus Lucchesi.

Academicianul a subliniat că „această iniţiativă nu ar fi putut apărea într-un moment mai bun”, referindu-se la mandatul fostului preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro (2019-2023), al cărui guvern s-a caracterizat prin negarea drepturilor minorităţilor etnice.

Constituţia din 1988 a fost tocmai cea care le-a garantat popoarelor indigene din Brazilia dreptul la terenurile pe care le-au ocupat, care corespund unui procent de aproximativ 13% din teritoriu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. primește și livache una ?
    măcar o carte de bucate în nheengatu.