G4Media.ro

Grindeanu, despre protestul AUR împotriva așa-zisei vaccinări obligatorii: ”Teme reinventate, false/ Îmi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Grindeanu, despre protestul AUR împotriva așa-zisei vaccinări obligatorii: ”Teme reinventate, false/ Îmi e greu să înțeleg de ce protestează, ministrul Sănătății a subliniat că vaccinarea nu este și nu va fi obligatorie”

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat despre protestul organizat de AUR în faţa Ministerului Sănătăţii la care câteva zeci de persoane s-au adunat pe motiv că vaccinarea ar deveni obligatorie, că sunt reinventate teme care sunt false, cel mai probabil din raţiuni politice, transmite News.ro. Prim-vicepreşedintele PSD a adăugat că nu înţelege de ce mai protestează acei oameni, în contextul în care în nenumărate rânduri, inclusiv joi, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a adus clarificări şi a subliniat că vaccinarea nu este şi nu va deveni obligatorie în România.

„Sigur e un drept câştigat la Revoluţie să poţi face anumite prosteste. Eu nu lucrul acesta vreau să îl spun. Aceste până la urmă aproape violenţe, aruncatul cu sticle în jandarmi, depăşesc acel cadru de care vorbeam mai devreme, acel drept pe care îl avem cu toţii de a protesta. Mi-e greu să înţeleg. A ieşit ministrul Sănătăţii să spună că vaccinarea nu este obligatorie. Se reinventează teme care sunt false. Eu cred că este şi o lipsă de informare. Sunt teme inventate în acest moment. A trecut probabil perioada de concedii, reîncepe activitatea parlamentară. În momentul în care iese un oficial şi anume ministrul Sănătăţii şi îţi spune şi clarifică lucrurile, eu nu înţeleg acest stil de comportament”, a afirmat Sorin Grindeanu, joi la Antena 3 CNN.

Ministrul Transporturilor a adăugat că astfel de acţiuni organizate de AUR sunt făcute doar ca să provoace, probabil în vederea câştigării unui capital politic, în perspectiva alegerilor electorale de anul viitor.

„Acestea sunt lucruri care nu fac decât să provoace. Sigur Jandarmeria ştie ce are de făcut şi va interveni. Poate mulţi o să mă critice pentru ceea ce spun, dar aşa ceva nu este normal. Fiecare e liber să facă ce vrea Atâta timp cât nu aduce îngrădire libertăţii celorlalţi. Acest moment din punctul meu de vedere depăşeşte cadrul legal şi va trebui să plătească. Mi se pare că ceea ce face în acest moment acel protestatar întăreşte ceea ce am spus. E la provocare acea acţiune, pentru că poate să intre în clădire, să iasă”, a conchis Grindeanu.

Joi dimineaţă are loc în faţa Ministerului Sănătăţii un protest al AUR împotriva vaccinării obligatorii. Mai multe persoane sunt strânse în faţa instituţiei şi strigă „Rafila, demisia!”. O persoană care a mai participat de-a lungul anilor la alte proteste, cunoscută ca „stegarul dac”, s-a suit pe clădirea Ministerului Sănătăţii şi voia să intre pe geam în biroul ministrului Alexandru Rafila.

Ministrul PSD a reinterat că vaccinarea nu este şi nu va fi obligatorie şi a adăugat că „orice demonstraţie a unui partid politic, este o greşeală majoră care afectează interesul naţional şi interesul populaţiei”. Mai mulţi jandarmi păzesc intrarea clădirii.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu-s sustinator AUR, dar, strict la argumentul lui Grindeanu, sa ne amintim ca si Ciolacu a subliniat ca nu vor creste taxele.

  2. Domnu’ Grindeanu…ne bucurăm nespus, să observăm că vă pricepeți și la sănătate! Sunteți o adevărată comoară pentru țară!

  3. schimonositu’ e doctor ca pontache !
    aferim !